Sărăcia extremă, un atentat la democraţie

270

„Ei sunt omniprezenţi, indispensabili și totuși în mare parte tăcuţi." Aceasta este caracterizarea pe care o face un jurnalist american celei mai defavorizate categorii sociale: săracii. Numărul acestora crește pretutindeni, influenţând nu doar politicile guvernamentale, ci însăși esenţa democraţiei.

Richard este un cetăţean american. Pentru mulţi, aceasta ar fi un privilegiu. Nu și pentru Richard, în condiţiile în care nu beneficiază de drepturi. De când a terminat de ispășit pedeapsa cu închisoarea de patru ani pentru jaf armat și ajuns în prezent la vârsta de 28 de ani, Richard se luptă pentru propria reabilitare socială. Deși admite că a greșit și solicită a doua șansă, totuși simte că societatea americană nu este dreaptă cu el.

Richard nu poate înţelege de ce statul Alabama menţine interdicţia pe viaţă asupra persoanelor cu condamnări pentru crimă, precum obţinerea de bonuri de masă sau de asistenţă publică, sau de ce oameni ca el nu au drepturi atunci când vine vorba de locuinţe sau de angajare. Deși abilităţile sale de electrician sunt căutate, Richard nu a putut să își găsească până acum un loc de muncă și nici să își cumpere o casă. Însă cea mai mare durere a lui este că tocmai ţara lui Martin Luther King îl privează de drepturile sale civile. Ca și celorlalte patru milioane de alţi foști criminali nord-americani (majoritar săraci), lui Richard îi este interzis în mod legal să își exercite dreptul de vot. „Unii oameni nu cred în a doua șansă”, a spus el cu amar. „În niciun caz vocea mea nu poate fi auzită.”

Malik, săracul fără cazier

În schimb, Malik nu a încălcat nicio lege. Și nici nu s-a născut în străinătate. Este cetăţean american, născut în inima capitalei americane. Acum însă locuiește într-un adăpost supraaglomerat, nu departe de Capitoliu, luptându-se să facă faţă dizabilităţii sale și trăindu-și sărăcia atât din perspectivă personală, cât și politică. „Oamenii care au bani își pun oamenii lor în funcţii”, spune el . „Eu nu am pe nimeni care să mă reprezinte în Congres.”

Richard a încălcat legea, Malik însă a fost corect. Aspectul comun al vieţii lor este că ambii sunt săraci, fiind parte a grupului compact de aproximativ 50 de milioane de americani care se situează sub pragul sărăciei. Aproape jumătate dintre ei trăiesc în sărăcie extremă cu mai puţin de 12.000 dolari pe an pentru o familie de patru persoane, conform The Atlantic. Dacă se mai adaugă alte zeci de milioane care se luptă să rămână deasupra pragului de sărăcie, atunci aproape jumătate din populaţia americană este la limita sărăciei, conform datelor recenzate în 2013.

Sărăcia ca problemă politică

Sărăcia din SUA nu constituie doar o problemă cu substrat economic sau social. Implicaţiile acestei situaţii sunt mult mai adânci. Astfel, aproape 10 de milioane de cetăţeni se văd în situaţia de a li se refuza dreptul de vot sau de a fi reprezentaţi în Congres. 16 milioane de imigranţi cu drept de vot nu constituie o miză oficială în procesul politic, iar alte zeci de milioane de cetăţeni care respectă legea sunt informal excluși de la vot sau alte forme de participare.

În articolul publicat de The Atlantic, Daniel Week, fostul președinte al Americans for Campaign Reform, consideră că „persoanele cu venituri limitate și-au pierdut locul la masa democraţiei americane”. Această constatare o face după ce el însuși a experimentat ce înseamnă sărăcia, în cadrul unui studiu iniţiat de Centrul pentru etică al Universităţii Harvard. În condiţiile cercetării, Week a trăit cu suma de 16 dolari, zilnic, timp de șase săptămâni, parcurgând 10.000 de kilometri prin 30 de state americane și intervievând sute de oameni săraci. „Oamenii săraci merg pe jos pe străzile din capitala naţiunii noastre. Ei dorm pe băncile de pe dealul Capitoliului din Washington și în afara porţilor Casei Albe.” Week i-a văzut pretutindeni, lângă coșurile de gunoi, curăţind birourile sau livrând mărfurile care fac ca America să funcţioneze.

Din nefericire, nu doar SUA se confruntă cu această penurie socială. Politicile de austeritate adoptate în ultimii ani împing Europa într-o perioadă prelungită de sărăcie, accentuare a inegalităţii şi disperare colectivă, arată un studiu al Federaţiei Internaţionale a Crucii Roşii. „În timp ce alte ţări combat cu succes sărăcia, în Europa creşte. (…) Consecinţele pe termen lung ale acestei crize nu au apărut încă. Problemele vor fi resimţite timp de decenii, chiar dacă economia îşi revine în viitorul apropiat”, notează organizaţia internaţională, citată de cotidianul The Guardian. Există și alte organizaţii care estimează chiar că numărul săracilor se va apropia de 25 de milioane până în 2025, la nivelul întregului continent european, ceea ce va avea implicaţii profunde asupra democraţiei.

România săracă

În cazul României, situaţia este mult mai gravă. Conform raportului Eurostat din 2013, 40,3% din români riscă sărăcia sau excluziunea socială. În aceste condiţii nu ar trebui să surprindă pe nimeni că ajunsă, cu bună ştiinţă, politică de stat, sărăcia barează orice drum spre democraţie, conform Cotidianul.

O tendinţă similară este evidenţiată chiar de către politicieni precum Corina Creţu. În calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru Dezvoltare a Parlamentului European, ea sesizează că „ceea ce vedem acum este o criză generalizată a democraţiei reprezentative peste tot în lume”, datorată în special creșterii sărăciei, ceea ce „are drept consecinţă directă retragerea cetăţenilor din spaţiul public”.

Dincolo de constatări, deocamdată nu se sesizează vreo iniţiativă viabilă de reducere a sărăciei. Cu toate că politicienii sunt conștienţi de pericolul vicierii democraţiei prin apariţia mișcărilor extremiste, sărăcia continuă să ia amploare. Nu rămâne de sperat decât că atunci când vor acţiona nu va fi deja prea târziu.