Scandal între SUA și China pentru pământurile rare

162

Astăzi se așteaptă ca administraţia Obama, alături de Japonia și Uniunea Europeană, să depună o plângere comercială împotriva Chinei, care a impus noi restricţii exporturilor sale de pământuri rare folosite în tehnologia de vârf, a afirmat un responsabil american, citat de AFP.

Plângerea, care va fi înaintată la Organizaţia Mondială a Comerţului este o nouă încercare a administraţiei Obama de a pune capăt practicilor comerciale ale Chinei, care pun în dezavantaj competiţional companiile americane.

Surse din administraţie au declarat pentru Associated Press că restricţiile impuse de China le dă un avantaj competiţional companiilor chineze prin faptul că ele vor avea acces ușor la pământurile rare, și la un preţ mai mic, în timp ce companiile americane sunt forţate să se descurce cu o cantitate mai mică și mai scumpă.

China deţine majoritatea resurselor de minerale rare care sunt esenţiale pentru fabricarea bunurilor tehnologice de nivel înalt, precum arme, autoturisme hibride, telefoane mobile, motoare de dimensiuni reduse etc. Statele Unite nu au decât o singură astfel de mină în Colorado.

China a impus aceste restricţii pentru a-şi conserva aceste resurse extrem de căutate, și totodată a fixat cota de exporturi pe anul 2012 la 30.000 de tone, la acelaşi nivel ca în 2011. Cu toate acestea, anul trecut, exporturile de pământuri rare abia au atins jumătate din cifrele anunţate, conform AFP.