Spionajul german şi CIA au creat o bază de date cu islamişti

30

Serviciile germane de informaţii au colaborat cu CIA timp de mai mulţi ani, la crearea unor baze de date cu extremiştii musulmani şi susţinătorii acestora din Germania.

CIA, BND (informaţii externe) şi Biroul federal pentru protecţia Constituţiei (informaţii interne) au colectat date despre islamişti, presupuşi terorişti, pentru a crea o bază de date, proiect care s-a desfăşurat sub numele de cod „Project 6" sau „P6". Săptămânalul Der Spiegel a dezvăluit că serviciile de informaţii ale celor două ţări au închiriat în anul 2005 localuri la Neuss, apoi la Köln, unde şi-au realizat activitatea, însă nu se cunosc mai multe detalii momentan, notează Mediafax.

Der Spiegel a adăugat că BND a confirmat existenţa acestei activităţi, dar a menţionat că aceasta a încetat în anul 2010. Baza de date include date despre islamişti, presupuşi terorişti, printre care şi cele ale unui reporter de la postul public de radio, Stefan Buchen, care a avut contacte cu un predicator musulman în Yemen şi care a vizitat de mai multe ori Afganistanul.

Această informaţie este un subiect sensibil pentru opinia publică, la fel ca şi posibila cooperare între Berlin şi Washigton în materie de spionaj, dezvăluită de fugarul Edward Snowden.