SUA: convorbirile a 100 de jurnaliști au fost monitorizate

14

Agenţia americană Associated Press a denunţat o „intruziune masivă și fără precedent" din partea Departamentului de Justiţie, care a confiscat registre cu date privind conversaţii telefonice efectuate de 100 de jurnaliști AP.

Autorităţile au motivat decizia de a monitoriza convorbirile telefonice ale agenţiei, declarând că informaţiile pe care le căutau vizau un caz „foarte grav", care ar fi riscat siguranţa „cetăţenilor americani". Mai exact, oficialii doreau să obţină informaţii despre un complot al reţelei al-Qaida, a explicat procurorul general american Eric Holder.

„A fost vorba de scurgeri de informaţii privind un presupus complot orchestrat de reţeaua teroristă al-Qaida, o situaţie dintre cele mai grave, dacă nu cea mai gravă de când lucrez în justiţia americană, din anul 1976", a explicat secretarul american al Justiţiei.

Reince Priebus, preşedintele Consiliului Naţional de conducere al Partidului Republican din SUA, i-a cerut lui Holder să demisioneze, acuzându-l că a încălcat „dreptul esenţial" al libertăţii presei". „Prin permisiunea acordată de emitere a unui mandat secret în scopul spionării jurnaliştilor de la Associated Press, procurorul general Eric Holder a încălcat Primul Amendament şi jurământul făcut de respectare a Constituţiei", a spus liderul Partidului Republican, citat de Mediafax.