SUA și Canada ar putea avea nevoie de viză pentru UE, dacă nu renunţă la vizele pentru români

589

Parlamentul European a votat, joi, o rezoluţie de modificare a Regulamentului UE privind vizele, prin care se introduce o clauză de reciprocitate care obligă SUA şi Canada să elimine vizele pentru români, dar procedura este complicată şi poate dura ani de zile, informează Mediafax.

În cazul în care Washington şi Ottawa nu ridică obligativitatea vizelor pentru un stat membru al Uniunii Europene, aceasta poate reintroduce vizele pentru cetăţenii americani şi canadieni, odată cu modificarea Regulamentului 539/2001.

Textul adoptat joi este rezultatul unor negocieri între Legislativul european şi Consiliu şi cuprinde două amendamente: „Mecanismul de reciprocitate" (care va putea fi activat atunci când o ţară terţă ai cărei cetăţeni nu au nevoie de viză pentru a călători în UE aplică sau menţine obligativitatea vizelor pentru cetăţenii uneia sau mai multor state membre) și „Mecanismul de suspendare" (care va permite suspendarea temporară a vizelor pentru o ţară terţă, în cazul unei situaţii de urgenţă).

La patru ani după intrarea în vigoare a Regulamentului, CE va transmite Parlamentului European şi Consiliului un raport de evaluare a eficacităţii mecanismelor de reciprocitate şi suspendare.