SUA şi Iran – un război fără sfârşit sau războiul sfârșitului?

713

Dosarul confruntării între SUA şi Iran, din ultimii ani, deschide periodic noi şi noi file prin declaraţii, ameninţări, sancţiuni, paşi fără precedent şi fără întoarcere. Pentru unii, pare a fi un război care nu se va termina niciodată. Pentru alţii, acest conflict poate declanșa o apocalipsă nucleară.

Iran & SUAPentru Iran, SUA este „Satan cel Mare”, iar pentru SUA, Iranul este parte din „axa răului”. Fiecare se vede pe sine reperul moral şi naţiunea mesianică pentru salvarea lumii. O doctrină cu origini iraniene (din Persia antică), maniheismul1, pare mai actuală ca oricând în poziţiile liderilor celor două state și polarizează publicul larg. Adesea neatent la filtrele presei, cititorul de cultură occidentală creștină alege instinctiv să susţină Statele Unite, în defavoarea Iranului, să fie procreştinism, în pofida islamului, fan al democraţiei şi oponent al dictaturii, conservator şi, totuşi, liberal în raport cu fundamentaliştii radicali. Propagandă, autoamăgire sau realitate, relaţia Iranului cu America are faţete necunoscute marelui public.

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

SUA şi Iranul au avut relaţii foarte bune de-a lungul istoriei. În trecut, Statele Unite au susţinut Iranul prin trimiterea primilor misionari creştini în regiune (încă din 1948). Descendent al celei primei generaţii de misionari americani în Iran, dr. Joseph Cochran a fost creditat ca fondator al primei şcoli medicale moderne din Iran.

Relaţiile moderne dintre SUA şi Iran au evoluat în diferite etape, fiecare dintre acestea având ca punct de reper un mandat prezidenţial. Înainte de revoluţia iraniană, în timpul mandatului lui Jimmy Carter, relaţiile au fost cele mai fructuoase. La un moment dat, peste 30.000 de americani lucrau în Iran la dezvoltarea tehnologică şi economică a ţării. Iranul avea o graniţă de mii de kilometri cu duşmanul istoric al americanilor, URSS-ul, iar şahul iranian Mohammad Reza Pahlavi a fost primul lider musulman care a recunoscut nou-formatul stat Israel, aliatul tradiţional al Statelor Unite.

După revoluţia din 1979, Republica Islamică Iran a luat o direcţie diferită, complet opusă aspiraţiilor de până atunci. La conducere s-a impus, în aprilie 1979, puterea politico-religioasă prin personalitatea marcantă a ayatolahului Khomeini. În noiembrie 1979, ambasada SUA la Teheran a fost asediată de tineri studenţi, iar 52 de diplomaţi au fost luaţi ostatici. Criza a durat nu mai puţin de 444 de zile. În 1980, relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost întrerupte. În războiul dintre Iran şi Irak, în timpul administraţiei Reagan, America a fost de partea Irakului. Clinton a impus primul embargo asupra Iranului, Bush l-a plasat pe „axa răului”, iar Obama l-a sancţionat cel mai dur. Treptat, Statele Unite au devenit inamicul principal al Iranului.

  • 1978-1979: Şahul Mohammad Reza Pahlavi părăseşte Iranul. Monarhia ia sfârşit. Ayatollahul Khomeini se întoarce după exilul de 15 ani din Franţa. Începe o republică islamică. Khomeini devine liderul suprem. Studenţi musulmani iau cu asalt ambasada americană.
  • 1980: Bani Sadr este ales preşedinte. SUA încetează relaţiile diplomatice cu Iranul şi impune sancţiuni economice şi politice. Irakul invadează Iranul.
  • 1981: Ostaticii americani sunt eliberaţi după 444 de zile. Bani Sadr este eliberat din funcţie după critici la adresa Republicii Islamice care încalcă drepturile omului. Sayyed Ali Khamenie este ales preşedinte.
  • 1982-1984: Continuă campania de islamizare a culturii, educaţiei, literaturii, artelor.
  • 1988: Se încheie războiul cu Irakul.
  • 1989: Moare Ayatollahul Khomeni. Ali Akbar Hashemi Rafsanjani este ales preşedinte. Sayyed Ali Khamenie devine liderul suprem al ţării.
  • 1993: Rafsanjani este reales preşedinte.
  • 1997: Sayyed Muhammad Khatami câştigă alegerile cu 70% şi devine noul preşedinte. Încurajează reformele şi scoate Iranul din izolare. O bună relaţie cu SUA în timpul administraţiei Clinton.
  • 2001: Khatami este reales. În Teheran se aprind candele în memoria victimelor de la 11 septembrie. SUA şi Iranul cooperează în planul de înlăturare de la putere a talibanilor din Afganistan.
  • 2002: Apar informaţii publice cu privire la programul nuclear iranian. George W. Bush declară Iranul ca parte a „Axei răului”.
  • 2004: Conservatorii duri revin la putere.
  • 2005: Este ales preşedinte Mahmoud Ahmadinejad, care consolidează puterea conservatorilor.
  • 2006: Reîncepe procesul de îmbogăţire a uraniului, oprit în 2003. Iranul este raportat la ONU; apar sancţiuni.
  • 2007: A doua serie de sancţiuni. IAEA declară că nu au găsit dovezile unui program nuclear cu scopul producerii de armament.
  • 2009: Este reales preşedinte Mahmoud Ahmadinejad. Începe o retorică virulentă împotriva Statelor Unite şi o dezvoltare a programului nuclear în scopuri pacifiste.

Merele discordiei

Acuzaţiile aduse Iranului vin pe multiple planuri, la nivel regional și internaţional. Astfel, Iranul este acuzat că sponsorizează terorismul, că violează drepturile omului, că dezvoltă tehnologii pentru construirea armelor de distrugere în masă, că îşi ameninţă vecinii din Golful Persic în dorinţa de hegemonie regională, că anunţă explicit şi în mod repetat dorinţa privitoare la „moartea Americii” şi ştergerea de pe faţa pământului a Israelului. În opinia liderilor americani, Iranul este „cel mai activ stat în sponsorizarea terorismului” şi parte a „axei răului”.

De partea cealaltă, Iranul îi cere Americii să ridice sancţiunile impuse ţării, să retrocedeze bunurile iraniene asupra cărora a pus sechestru,2 să-şi retragă trupele din Afganistan, Irak şi Golful Persic, să înceteze sprijinul necondiţionat acordat Israelului, să pună capăt manipulării opiniei internaţionale şi intimidării ţărilor mai mici. În opinia liderilor iranieni, America este „Satan cel Mare” (iar Israelul este „Satan cel Mic”).

Două sunt chestiunile recent exploatate în disputa americano-iraniană: găzduirea, respectiv sponsorizarea, terorismului şi programul de dezvoltare nucleară.3 Cea de-a treia problemă, a rachetelor iraniene, pare a fi rezolvată de scutul NATO amplasat în Europa de Est.

Conform Ministerului de Externe american, Iranul este „cel mai activ stat în sponsorizarea terorismului.” Principalele acuzaţii sunt că Iranul furnizează ajutor financiar, arme, instruire şi găzduire pentru numeroase grupări teroriste. În martie 2006, secretarul de stat american Condoleezza Rice a spus că „Iranul este ţara care, din mai multe perspective, poate fi văzută ca o bancă centrală pentru terorism.”

Suspiciunile americanilor au în vedere susţinerea acţiunilor teroriste din Orientul Mijlociu, din Afganistan şi Irak, principalele organizaţii vizate fiind grupările teroriste Hezbollah, Hamas și Jihadul Islamic. În vremea administraţiei Bush, atât şeful CIA, cât şi ministrul Apărării au afirmat că în Iran au fost identificate urme ale reţelei Al Qaida, ba chiar membri de frunte ai organizaţiei teroriste ar fi fost găzduiţi acolo.

De partea cealaltă, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe a afirmat că „politica Iranului este aceea de a nu găzdui membri Al Qaida şi de a preveni intrarea în ţară a unor astfel de persoane.” În cuvintele ministrului de externe Manouchehr Mottaki, Iranul a atras atenţia asupra faptului că „terorismul este un fenomen internaţional şi nu este limitat la vreo ţară sau vreo regiune.” Iar atunci când, în vara acestui an, a avut loc un atac terorist într-o moschee din sudul Iranului, liderul suprem Khamenei a acuzat fără vreun dubiu implicarea puterilor occidentale. „În regiunea noastră… terorismul orb şi sălbatic este născut din practicile malefice ale SUA şi Marii Britanii şi de mercenarii lor statali şi nestatali.” Ca atare, a continuat liderul religios al ţării, „toţi musulmanii sunt chemaţi să lupte şi să înfrunte această progenitură malefică şi sinistră care este epitomul corupţiei pe pământ şi al luptei împotriva lui Dumnezeu.”1

Bomba nucleară

Ce avantaje ar avea Iranul prin realizarea bombei atomice? Va ţine la distanţă orice altă putere mondială, fără a-i dicta cineva traseul pe care să-l urmeze şi fără a sta sub riscul invaziei, va demonstra înţelepciunea şi supremaţia intelectuală a civilizaţiei persane şi îi va ridica pe şiiţi deasupra adversarilor suniţi. Cu alte cuvinte, arma nucleară va fi expresia şi garanţia încrederii în sine şi a independenţei, iar la nivel global va asigura egalitatea cu celelalte mari puteri şi civilizaţii.2

Pe vremea când Iranul era departe de realizările nucleare de azi, fostul preşedinte Rafsanjani comenta o „economie” macabră: „un palestinian care merge în Paradis [prin sinucidere cu bombă] poate trimite 300 de evrei în Iad. Aşa ceva e mult mai puternic decât bombele atomice.” (Financial Times, 14 iunie 2003)

Iranul văzut prin filtrul religiei

În Republica Islamică Iran se pretinde că Allah este stăpânul suprem, că islamul este religia oficială, că statul există pentru a crea un cadru favorabil religiei şi se cere ca „toate legile şi regulamentele civile, penale, financiare, economice, administrative, culturale, militare, politice să fie întemeiate pe criterii islamiste.” Altfel spus, niciun aspect al culturii sau obiceiurilor din Iran – lege, societate, sărbători, artă, îmbrăcăminte, dietă – nu este lipsit de dimensiunea religioasă.

În regimul Pahlavi, minorităţile religioase au avut libertăţi şi oportunităţi. Odată cu revoluţia islamică, ţara a revenit la modelul tradiţional, în care anumite religii sunt zemmis (tolerate). Pentru a avea acest statut, o religie trebuie să aibă statutul de „religie a revelată.”3 Conform constituţiei iraniene, cele trei religii tolerate sunt zoroastrismul, creştinismul şi iudaismul. Guvernul se obligă să-i trateze corect pe membrii acestor religii şi să le respecte drepturile atâta timp cât „se abţin de la angajamentul în conspiraţii sau activităţi împotriva islamului şi a Republicii Islamice Iran.”4

În Biblie, strămoșii iranienilor au o istorie cu mare impact asupra poporului lui Dumnezeu. Personaje și cărţi importante din Biblie sunt legate de puterea Persiei: Estera, Mardoheu, Daniel. În profeţia prorocului Daniel apare Medo-Persia ca putere dominantă asupra Babilonului și reprezentată prin trei simboluri: pieptul și braţele de argint (cap. 2), ursul așezat într-o rână, cu trei coaste în gură (cap. 7), berbecul cu două coarne (cap. 8). Cir Persanul este numit în profeţia lui Isaia „unsul Domnului”, un prefigurator al lui Mesia care eliberează poporul Israel din Babilon. Iar în vremea lui Iisus Christos, se pare că magii veniţi la Betleem călătoriseră din Răsărit, Iran. La Niceea, în anul 325, când se proclama crezul creștin, se spune că au fost mai mulţi episcopi din India și Persia decât din Apus.

De istoria antică și medievală a Iranului se leagă idei știinţifice și culturale, invenţii din diverse domenii, comerţ de calitate, migrare; în general, istoria a marcat relaţii foarte strânse între continentul european și Persia.

Şahul preşedinţilor

La două zile de la alegerea lui Barack Obama în funcţia supremă la Casa Albă, preşedintele iranian i-a trimis acestuia o scrisoare de felicitare. Era primul mesaj de acest fel din partea Iranului din ultimii 30 de ani. Înaintat ca un gest de curtoazie, mesajul preşedintelui iranian nu era lipsit totuşi de acuze la adresa fostei administraţii americane şi a pretenţiilor Israelului. „Iranul salută schimbările fundamentale şi juste în politica şi conduita Statelor Unite. Sper că veţi prefera interesele publice reale şi dreptatea în faţa unor cereri ce nu se termină niciodată, ce vin din partea unei minorităţi egoiste5 şi veţi fructifica ocazia de a sluji poporului, astfel încât să rămâneţi foarte stimat în memoria lui.”

Mesajul a primit o replică fermă în discursul inaugural, în care Obama a atacat frontal pretenţiile dictatorilor lumii, cu adresă directă la liderii lumii musulmane din Orient. „Lumii musulmane îi spun că suntem în căutarea unui nou drum înainte, bazat pe interes şi respect reciproc. Acelor lideri ai lumii care caută să semene conflictul sau să blameze Occidentul pentru problemele societăţilor lor, le spun: poporul vă va judeca după lucrurile pe care le construiţi, nu după cele pe care le distrugeţi. Celor care ţin de putere prin corupţie, înşelăciune şi aducerea la tăcere a disidenţilor, le spun: sunteţi de partea greşită a istoriei, dar vă vom întinde o mână, dacă sunteţi dispuşi să vă descleştaţi pumnul.”

Va fi război?

Revenirea în prim-planul cubanez, în iulie a.c., a lui Fidel Castro, după ani de retragere din viaţa cotidiană, a uimit din mai multe perspective, dar una dintre ele a fost remarcată de agenţiile de presă într-un mod special. Mesajul principal al fostului lider revoluţionar a vizat iminentul război nuclear ai cărui protagonişti vor fi, în opinia sa, America, Israelul şi Iranul. Prezent la întâlnirea ambasadorilor cubanezi din 115 ţări, Castro nu a vorbit despre problemele Cubei, ci s-a axat pe teoria apocaliptică a unui conflict nuclear. În opinia lui, un război devastator este iminent dacă Statele Unite, în alianţă cu Israelul, vor încerca să impună cu forţa sancţiunile internaţionale asupra Iranului pentru activităţile nucleare ale acestuia. „Statele Unite se află într-o dilemă imposibil de rezolvat (în Orientul Mijlociu). Nu pot ieşi, nu pot rămâne. Nu pot ieşi din această situaţie prin diplomaţie, ci prin puterea armelor.”

Castro se alătură pleiadei de profeţi care au vestit războiul nuclear, al treilea război mondial sau cucerirea Occidentului de către islam: profeţi pseudo-creştini6, Nostradamus7, Mahomed8. În 2009, fiul fostului şah al Iranului a declarat că, „dacă se va întâmpla ce este mai rău, tiranii fanatici, care ştiu că viitorul este împotriva lor, ar putea pune capăt domniei lor prin propriile lor mijloace: holocaust nuclear.”9 Cel mai recent, în iulie a.c., un fost şef CIA, Michael Hayden, a declarat că în perioada când era activ, în timpul administraţiei Bush, opţiunea unei lovituri militare era „în josul listei” de opţiuni, dar acum pare „inexorabilă.”10

Un război între cele două puteri nu poate fi exclus. În acelaşi timp, confruntarea militară nu poate fi prima opţiune, pentru că nimeni nu poate trece cu vederea ceea ce Bill Clinton vedea în Iran, şi anume un stat cu „o enormă importanţă geopolitică.” Iranul are 10% din rezervele de petrol ale lumii şi este al patrulea producător de petrol al lumii. În acelaşi timp, deţine a doua mare rezervă de gaze naturale a lumii. Este ţara care luptă cel mai bine împotriva drogurilor din Afganistan, cele care alimentează 90% din piaţa mondială. Iranul este cel mai virulent critic al SUA şi al Occidentului, dar este şi simbolul islamului în lume. Orice victorie a SUA împotriva Iranului ar însemna ridicarea Americii cu un cap mai sus faţă de Rusia sau China. Orice continuare a presiunii americane atrage criticile virulente ale Iranului faţă de Rusia şi China, care par a se supune deciziilor americane la masa negocierilor ONU.

Tensiunea SUA-Iran nu este unică şi nu a ajuns la un capăt. Privind retrospectiv, ştim că Războiul Rece a avut momente mult mai tensionante, între SUA şi Rusia, decât cele care există între SUA şi Iran sau între SUA şi Coreea de Nord. Știm că statele conduse tiranic, precum Cuba, Venezuela, Iran, Coreea de Nord, au o retorică aparte împotriva imperialismului occidental şi se inflamează periodic. Ştim că SUA au exploatat excesiv, inclusiv mediatic, informaţii incomplete sau incorecte cu privire la gropi comune în Iugoslavia, laboratoare secrete sau nuclee teroriste în Irak, şi şi-au justificat astfel intervenţiile militare. Ştim că SUA şi Occidentul au greşit de mai multe ori în evaluările făcute asupra ţărilor pe care intenţionau să le atace.

Ca atare, atât la nivel internaţional, cât şi în plan intern, SUA şi Iranul trebuie să convingă înainte să învingă. Ceea ce SUA îi cere Iranului, Liga Arabă îi cere Israelului – și anume încetarea secretomaniei cu privire la armele nucleare, transparenţa și deschiderea pentru verificări și inspecţii din partea unor comisii internaţionale. Ceea ce Iranul incriminează în atitudinea SUA este exact acuzaţia pe care Israelul i-o aduce Iranului – un regim dictatorial care e mai periculos decât nazismul.

În timp ce unii oameni așteaptă al treilea război mondial, sau un Armaghedon nuclear, în care religia și bomba atomică par a merge mână în mână, Biblia11 afirmă că în conflictul final singurele forţe implicate vor fi o guvernare mondială dictatorială și poporul lui Dumnezeu. La ora aceasta, opiniile ambelor puteri, America și Iranul, sunt evidente: fiecare se crede poporul ales și vede în opozant o dictatură de eliminat. Din păcate, ambele puteri vor să pară miel, dar vorbesc ca un balaur, ceea ce înseamnă că poporul lui Dumnezeu e în altă parte. Motiv pentru care, războiul între SUA și Iran nu este războiul sfârșitului, oricând ar începe.


1 În maniheism există un antagonism total între Prinţul Întunericului (Diavolul) şi Tatăl Luminilor (Dumnezeu).
2 Se estimează că depozite bancare, aur și alte proprietăţi în valoare de 12 miliarde de dolari au fost sechestrate după asediul ambasadei americane. Americanii susţin că cea mai mare parte a fost înapoiată în schimbul eliberării ostaticilor. Oficiali iranieni declară că încă mai sunt de recuperat 10 miliarde.
3 Vezi articolul cu titlul „Tangoul nuclear", Semnele timpului, iunie 2010.
4 „Iran's Khamenei calls on Muslims to fight terrorism fuelled by US and UK", www.telegraph.co.uk, 21 iulie 2010
5 George Perkovich, prezentarea „Dealing with Iran's Nuclear Challenge", p. 4., Carnegie Endowment for International Peace, 28 aprilie 2003.
6 Ahl-ol-ketâb - popor al cărţii
7 Elton L Daniel, Ali Akbar Mahdi, Culture and Customs of Iran, Greenwood Press, 2006, p. 75
8 Ahmadinejad a incriminat de nenumărate ori minoritatea sionistă care conduce lumea, atât din Israel, cât şi din SUA.
9 „Prophecy Expert Sees Israel-Iran War before May 2010", www.i-newswire.com
10„A Nostradamus Prophecy Dating a U.S. War Prepared Against Iran", www.hogueprophecy.com, 21 octombrie 2006
11 „Current Affairs: Afghanistan & Iran in light of the Prophecies", http://darulislam.info, 2 iunie 2006
12 „Fiul ultimului şah iranian avertizează că evenimentele din Iran ar putea duce la un război nuclear," http://www.realitatea.net, 23 iunie 2009
13 „Ex-CIA Chief: Strike on Iran seems more likely now", http://news.yahoo.com, 25 iulie 2010
14 Apocalipsa, capitolele 12-14