În căutarea genei politice românești

269

De curând, Banca Naţională a emis o monedă de argint care poartă chipul lui Miron Cristea (1868-1939), primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (din 1925), senator, regent (1927) şi prim-ministru (din 1838), membru al Academiei Române. Dezbaterile s-au născut imediat.

De curând, Banca Naţională a emis o monedă de argint care poartă chipul lui Miron Cristea (1868-1939), primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (din 1925), senator, regent (1927) şi prim-ministru (din 1838), membru al Academiei Române. Dezbaterile s-au născut imediat.Această monedă este prima din seria completă a patriarhilor ortodocși din România. Pentru românul român , adesea ignorant sau indiferent cu privire la valori universale, ştirea nu ar fi şocantă, nici lipsită de precedent: după 1989 au apărut şi statui ale lui Ion Antonescu, un alt mare român.

Radu Ioanid – directorul Programului Internaţional de Arhive de la Centrul pentru Studii Avansate în domeniul Holocaustului, de pe lângă Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA – a fost şocat de decizia BNR, care ignoră faptul că fostul om politic (şi religios pe deasupra!) a avut un rol nefast, hotărând retragerea cetăţeniei şi deportarea a 225.000 de evrei (cam 37% din populaţia evreiască a României interbelice). Această măsură extremă era implementarea unui proiect de lege al guvernului Octavian Goga. La 29 iulie a.c., domnul Ioanid i-a adresat domnului Isărescu şi Associated Press o scrisoare prin care cerea ca BNR să retragă moneda. Visul românului de cinci bani s-a împlinit între timp: astăzi au rămas doar vreo 6.000 de evrei în ţară şi nu puţini români neagă Holocaustul „românesc” (se estimează moartea a 300.000 de evrei şi rromi în regimul fascist antonescian-legionar). Evreii români s-au alăturat acestui protest.Măsurile antisemite ale lui Miron Cristea urmăreau, chipurile, să „asigure drepturi etnice predominante românilor.”

La 18 august 1937 a publicat o declaraţie care chema naţia română să „lupte împotriva paraziţilor evrei,” care au răspândit „epidemia corupţiei” în toată ţara, susţinând că românii au „o datorie naţională, patriotică” de a se proteja împotriva evreilor. În 1938, în timpul unei întâlniri cu ambasadorul german Wilhelm Fabricius, Cristea a lăudat politica antisemită a Germaniei naziste şi şi-a arătat sprijinul pentru susţinerea ei în România. Ambasadorul britanic scria într-un raport trimis la Londra, că „nimic nu-l determină [pe patriarh] să vorbească despre altceva, decât despre problema evreiască.”Persecuţia dreptmăritoare oblăduită de patriarh nu s-a limitat la prezenţa evreilor şi a ţiganilor. Pravoslavnicii români care s-au opus reformei calendaristice gregoriene, iniţiată de Cristea, au fost persecutaţi, arestaţi şi unii clerici au fost bătuţi până la moarte, iar liderul lor (Glicherie Tănase) a fost condamnat la moarte ca instigator.În 1937, William Temple, Arhiepiscopul de York, îi scria lui Miron Cristea cu privire la încălcarea libertăţii religioase în România în ceea ce-i priveşte pe baptişti.

Cercetări recente dovedesc ceea ce ştiam deja de la bătrânii noştri, că toate „sectele” au fost persecutate crunt în acea perioadă sinistră. Patriarhul însă a negat aceste acuzaţii cu iz occidental, răspunzând că arhiepiscopul anglican este înşelat de propaganda perversă şi de mistificările maghiarilor, plângându-se, de asemenea, de „prozelitismul feroce şi barbar al Papei.” Pe neoprotestanţii români, Cristea i-a calificat drept agenţi „străini îmbrăcaţi în haină religioasă nevinovată.”Iniţial, patriarhul fusese tolerant faţă de evrei, ba chiar protestase în 1928, când nişte studenţi români au atacat şi profanat sinagogi, amintindu-le acestora Regula de aur a Mântuitorului („Faceţi altora ceea ce aţi dori să vă facă ei” – Luca 6:31). În acelaşi timp, patriarhul a salutat ideile Gărzii de Fier, care se identifica uşor cu idealurile romantice naţionalist-ortodoxe şi care a fost îmbrăţişată de foarte mulţi preoţi. Pe măsură ce Garda devenea mai puternică decât Biserica, patriarhul s-a opus legionarilor (1937), pe criterii politice, dar şi-a păstrat aceeaşi retorică antisemită şi xenofobă. În numai câţiva ani de botez politic, patriarhul a reinterpretat Regula de aur: „Datoria unui creştin este să se iubească mai întâi pe sine şi să se asigure că nevoile lui sunt satisfăcute. Numai după aceea poate el să-şi ajute aproapele. (…) De ce nu ne-am descotorosi de aceşti paraziţi [evrei] care sug sânge de român creştin? Este logic şi sfânt să reacţionăm împotriva lor.”1

Ziarul Epoca a criticat implicarea politică a patriarhului, acuzându-l că încearcă să joace rolul lui Rasputin, în camarila Palatului. Ca urmare, ediţia a fost confiscată de poliţie, iar birourile redacţiei au fost vandalizate de huligani. Profesorul Nae Ionescu l-a criticat, de asemenea, în presa vremii pe patriarh, care a reacţionat comandându-i iconarului Belizarie să picteze un anumit diavol de pe pereţii catedralei Patriarhiei, cu faţa filosofului Nae Ionescu. Wikipedia în limba română îl numeşte pe Miron Cristea mai întâi teolog, deşi nu-i citează nicio operă teologică, iar titlul de doctor, obţinut la Universitatea din Budapesta, a fost în filologie (Viaţa şi opera lui Eminescu), nu în teologie.Monarhist loial, Cristea a condamnat pluralismul politic („monstrul cu 29 de capete”), sperând că dictatura regală va aduce mântuirea neamului.

Regele s-a folosit de patriarh pentru a-şi asigura puterea, una antilegionară, dar de culoare fascistă asemănătoare. În acelaşi nenorocit an 1938, C. Z. Codreanu, şeful Gărzii de Fier, i-a atacat pe politicienii care-l susţineau pe Carol al II-lea, inclusiv pe premierul Cristea şi pe Nicolae Iorga. Drept urmare, Codreanu a fost condamnat şi împuşcat pentru că ar fi încercat să scape. Prin 1939, Cristea şi miniştrii lui îl salutau pe Carol al II-lea cu faimosul salut fascist.Deşi guvernul Cristea a pus capăt violenţei antisemite dezlănţuite de guvernul Goga, legislaţia antisemită nu a fost modificată, iar ideologia fascistă a continuat, deşi măsurile au fost mai înmănuşate decât sub Goga. S-au pus restricţii asupra libertăţilor fundamentale, s-a instituit cenzura, dictatura militară, s-a declarat starea de asediu şi pedeapsa cu moartea. Protestanţii au fost persecutaţi, interzicându-se întrunirile religioase care aveau mai puţin de 100 de capi de familie. Peste 1.000 de adunări ale protestanţilor şi pocăiţilor de orice fel au fost închise. În ciuda protestului internaţional al baptiştilor, interdicţiile acestea au fost ridicate doar la venirea noului şef de Cabinet, Armand Călinescu, reprezentantul Frontului Renaşterii Naţionale.Cristea a avut şi unele tentative lăudabile de neutralitate în politica externă. Nici cu nemţii, nici cu ruşii; să fim noi înşine, aliaţi mai degrabă cu Anglia şi Franţa şi cu oricine doreşte neutralitate. Fără îndoială, Miron Cristea a fost un mare militant cultural-politic român, unionist, un lider ortodox activ, implicat în interesele Bisericii.

Domnul Robert Schwartz, reprezentantul evreilor români din Cluj, se miră, pe bună dreptate, cum de a trecut prin filtru neobservată imaginea completă a lui Miron Cristea şi de ce nu o cinstesc românii, mai degrabă, pe Regina Maria, contemporană cu Miron Cristea, o adevărată doamnă, care a făcut atât de mult pentru evrei. Cristea este deja destul de onorat, are un muzeu memorial la Topliţa şi anual este celebrat în ziua naşterii sale (Zilele Miron Cristea). Nu ar fi nevoie de mai mult, pentru a rămâne în limitele decenţei. Şi ale omeniei.Cum era de aşteptat, biroul de presă al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române a dat explicaţii. Întrucât anul acesta se împlinesc 125 de ani de la dobândirea oficială a autocefaliei BOR şi 85 ani de când a fost ridicată la rangul de Patriarhie şi întrucât plachete şi medalii comemorative similare s-au făcut și în anii trecuţi fără să stârnească obiecţii, Banca Naţională a României, în acord cu prevederile legale, a emis setul de cinci arginţi, în scop strict numismatic, în onoarea patriarhilor istorici ai BOR: Miron Cristea, Nicodim Munteanu, Justinian Marina, Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu. Iniţiativa BNR este neutră şi echidistantă, subliniind rolul major pe care aceştia l-au avut în promovarea unităţii naţionale şi a culturii creştine în vremuri grele.

BOR consideră că nu are nicio răspundere pentru faptul că acele vremuri au fost atât de grele pentru români. Oamenii sunt oameni, au şi umbre, nu doar lumini, iar noi comemorăm luminile. Umbrele au trecut la cele veşnice. Legea nu poate judeca un patriarh în funcţie, iar după moarte este indecent să judecăm. O logică de felul acesta însă poate duce la concluzia greșită că, dacă apărarea unităţii naţionale şi a culturii creştine cere sacrificii, patrioţii nu trebuie să se împiedice de nişte minorităţi neortodoxe şi neromâneşti sau de drepturile individului. În esenţă, o asemenea gândire reînvie principiul fundamental al tuturor caiafelor: „Mai bine sacrificăm individul (acesta), decât naţia”. Contestaţiile ridicate de o anumită parte a presei nu sunt nejustificate… BOR răspunde că „unele” dintre acuzaţiile aduse la adresa patriarhilor istorici români „au fost deja respinse de către istorici bine documentaţi, iar altele rămân doar simple speculaţii şi acuzaţii nefondate, abordări mai degrabă ideologice, decât ştiinţifice.”2 Politica istorică a Bisericii Ortodoxe Române faţă de minorităţi a avut însă și ea accente ideologice. Nu e un secret că nu puţini clerici români au simpatizat cu variante româneşti de nazism, verde sau roşu, trecând peste cadavre de evrei, de sectanţi, de greco-catolici şi chiar de ortodocşi.

Din punctul meu de vedere, BOR poate decide cum își cinstește patriarhii, e dreptul ei. Dar BNR ar putea să emită şi monede mai interesante, de exemplu, cu Barbu Lăutaru, Liviu Librescu şi Traian Popovici. A fi român nu este nicio ruşine, fiecare neam are virtuţi şi tare, în varii procente. Dar naţionalitatea este ca sexul. Este natural şi legitim să fim interesaţi de sănătatea sexuală şi, nu rareori, toată viaţa gravitează în jurul satisfacţiei de a fi bărbat sau femeie. În acelaşi timp, morala şi decenţa ne impun limite. Nu vom deveni obsedaţi sau exhibiţionişti, nu vom face caz prea mult de natura noastră, fiindcă şi alţii o au pe a lor, la fel de legitimă. Până la urmă, a fi om este mult mai important decât a fi grec, american sau evreu. Chiar mai important decât a fi român.


1„Logical & Holy", Time Magazine, 28 martie 1938
2 www.basilica.ro