Tristeţe și bucurie la moartea lui Margaret Thatcher

118

Vestea morţii fostului prim-ministru al Marii Britanii, Margaret Thatcher, a stârnit valuri de reacţii atât printre simpatizanţii baronesei, cât şi printre oponenţii acesteia. Margaret Thatcher, în vârstă de 87 de ani, a murit luni, 8 aprilie, după ce a suferit un atac cerebral.

Liderii politici din lumea întreagă au trimis mesaje de condoleanţe şi şi-au exprimat părerea de rău cu privire la decesul fostului prim-ministru britanic. David Cameron, actualul lider al guvernului Marii Britanii, a declarat pe site-ul oficial al biroului pe care îl conduce că este mâhnit cu privire la pierderea unui „lider considerabil, un prim-ministru iscusit şi un mare cetăţean britanic".

De asemenea, omologul său spaniol, Mariano Rajoy, cu care se afla în acel moment într-o întâlnire la Madrid, şi-a exprimat regretul cu privire la moartea baronesei, arată EuroNews. El a declarat că Margaret Thatcher a reprezentat „unul dintre cei mai importanţi lideri ai secolului XX, care a guvernat în timpul unui moment extrem de dificil, cu fermitatea şi curajul caracteristice şi urmărind viziunea sa spre viitor", citează aceeaşi sursă.

Tony Blair a declarat că Margaret Thatcher a reuşit ca prin acţiunile ei să schimbe formatul politicii atât în ceea ce priveşte Marea Britanie, cât şi pe plan mondial.

Preşedintele Barack Obama a transmis, de asemenea, un mesaj de condoleanţe la moartea fostului premier. El a spus că aceasta reprezintă un exemplu de determinare pentru fiicele sale, prin care li se demonstrează că în viaţă nu există bariere ce nu pot fi depăşite, citează EuroNews. Obama a mai declarat că odată cu moartea lui Margaret Thatcher, America a pierdut un prieten bun, iar lumea este mai săracă cu un puternic luptător în slujba libertăţii.

Actriţa Meryl Streep, care a jucat rolul lui Margaret Thatcher în filmul Femeia de Fier (The Iron Lady), susţine că a admirat puterea şi curajul de care a dat dovadă fostul prim-ministru, citează NY DailyNews. Ea a adaugat că modul în care a luptat şi şi-a păstrat convingerile şi idealurile sale, rezistând în faţa criticilor aduse, reprezintă dovezi ale „unui fel de măreţii".

Reacţiile pozitive la adresa baronesei Thatcher nu se opresc aici. Şi alţi lideri importanţi şi personalităţi publice şi-au exprimat părerile de rău cu privire la moartea fostului premier britanic. De asemenea, mesaje de condoleanţe şi regret din partea oamenilor obişnuiţi au apărut pe internet atât prin reţelele sociale sau pe bloguri, cât şi prin comentarii lăsate pe paginile publicaţilor online.

Pe de altă parte, au existat şi multe reacţii negative în cazul morţii lui Margaret Thatcher. De exemplu, pe un site a apărut una dintre replicile baronesei care spune „Această doamnă nu se mai întoarce" (This lady's not returning), arată CBC. Mai mult, replica este însoţită de întrebarea propusă de site-ul respectiv: „Tu cum sărbătoreşti?".

Căsuţa de e-mail a publicaţiei The Daily Telegraph, dedicată mesajelor care aduc un tribut fostului premier, s-a umplut de mesaje abuzive, a declarat editorul ziarului, Tony Gallagher, citat de aceeaşi sursă.

De asemenea, în sfera reţelelor sociale, a crescut popularitatea paginilor care „sărbătoreau" moartea baronesei, arată EuroNews. Mai mult, vestea unei petreceri care va avea loc în Piaţa Trafalgar a fost anunţată prin flyere în toată Londra.

Locuitorii din oraşul Hatfield au manifestat bucuroşi la auzirea veştii, arată The Independent. Ei o învinuiesc pe Margaret Thatcher de faptul că le-a distrus viaţa din cauza restructurărilor masive care au avut loc în anul 1984. În urma acestor măsuri, în mina South Yorkshire în care lucrau la acea vreme 3000 de mineri, au rămas doar 600 de muncitori, arată aceeaşi sursă. Shaun Foster, unul dintre mineri, susţine că „sărbătoreşte" acest eveniment în cinstea depăşirii momentelor grele cauzate de măsurile luate de Thatcher. Mai mult, el afirmă că el şi tatăl său au decis că în momentul în care această veste va veni, o vor „sărbători" cu o halbă de bere. Între timp, tatăl său, Hughie, a murit, dar Shaun îşi păstrează promisiunea şi bea o halbă şi pentru el.

La Anfield a fost cântată o melodie din care se pot deduce sentimentele locuitorilor din Liverpool în ceea ce o priveşte pe Margaret Thatcher, arată aceeaşi sursă. Cântecul este intitulat, sugestiv „Vom da o petrecere când Maggie Thatcher va muri" („We're going to have a party when Maggie Thatcher dies").

Gerry Adams, liderul partidului republican irlandez Sin Fein, a susţine că politica susţinută de Margaret Thatcher a adus numai suferinţe în Irlanda şi în Marea Britanie. Mai mult, el o acuză că a jucat un „rol ruşinos" în timpul grevei foamei irlandeze din 1981, realtează NY DailyNews. În urma acestui episod, 10 prizonieri de la închisoarea Maze au murit.

Mai mult, în faţa uşii casei unde a locuit Thatcher, din cartierul londonez Belgravia, cineva a plasat o sticlă de lapte, în amintirea deciziei care i-a adus porecla „Thatcher, hoaţa de lapte" (Thatcher, the milk snatcher), arată The Atlantic. Prin acţiunea baronesei, în anii '70, elevii din şcoala generală nu au mai primit lapte gratuit.

În cartierul Brixton, oamenii au ieşit în stradă fluturând pancarte şi baloane cu mesaje ostile la adresa fostului premier britanic. Printre mesaje se numără şi texte precum „Încă o urăsc pe Thatcher" (I still hate Thatcher), „Ding Dong! Vrăjitoarea a murit!" (Ding Dong! The Witch is Dead!), se arată în pozele publicate de The Age.

În timpul guvernării lui Margaret Thatcher, aproximativ 3 milioane de oameni au rămas şomeri, arată publicaţia Mirror. Printre măsurile drastice aplicate de aceasta s-a numărat reducerea drepturilor angajaţilor şi privatizarea industriei.