Verdict: Adrian Năstase, nevinovat

72

Adrian Năstase, fostul premier şi preşedinte al Camerei Deputaţilor, a fost achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru infracţiunea de dare de mită, în dosarul „Mătuşa Tamara". Acest fapt ridică întrebări cu privire la angajamentul de luptă împotriva corupţiei pe care România şi l-a asumat, apreciază Reuters.

Investigaţiile în cazul lui Adrian Nastase au început în 2006, dar au fost amânate în repetate rânduri, ca urmare a modificărilor legislative şi a unor dispute pe proceduri, o problemă des întâlnită în cazurile de corupţie din România, despre care criticii spun că ar conduce la întârzierea proceselor şi la protejarea responsabililor de stat.

„Până în prezent, în România nu a ajuns nici un ministru în spatele gratiilor, iar organizaţiile anticorupţie susţin că acest lucru ar fi necesar pentru a trimite un semnal puternic, care să susţină că fenomenul corupţiei nu va mai fi tolerat şi să transforme România într-un loc mai atractiv pentru investiţii", relatează Reuters.

Deşi a fost achitat în dosarul „Mătuşa Tamara", liderul PSD Adrian Năstase mai are pe rol două dosare de corupţie, care se judecă de mai mulţi ani la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Sursa: HotNews