Viitoarea hartă a lumii

1115

Cotidianul New York Times a publicat un articol, intitulat „Noua lume", împreună cu mai multe hărţi interactive, care arată care ar putea fi noile graniţe internaţionale, ce pot apărea ca rezultat al conditiilor actuale. „Noile ţări nu vor mai fi produsul unei singure schimbări politice sau a unui singur conflict, cum a fost în cazul dezmembrării URSS. Istoria schimbă graniţele, la fel ca geologia," explică cei doi autori.

Hărţile prezintă noile ţări independente rezultate din dezmembrări de state, unificări şi mişcări interstatale. În viitoarea lume, cele două republici Congo se vor împărţi în şi mai multe republici din cauza incoerenţei etnice şi a incapacităţii politice. Deşi pe hartă, Republica Democrată Congo apare a doua cea mai mare ţară din Africa, statul este atât de slab încât experţii se întreabă dacă mai poate rezista în această formă. Provinciile din nord şi est gravitează în jurul statului Rwanda, care menţine soldaţi în zonă, iar provincia din sud, Katanga ar putea fuziona cu un vecin mult mai stabil şi prosper, Zambia. De asemenea, Africa ar mai putea vedea o despărţire în Mali, unde islamiştii radicali se bat pentru independenţă, şi o despărţire în Somalia, unde Puntland şi Somaliland, regiunile din est şi vest, continuă să îşi pună bazele unor economii proprii, cu administraţie şi forţe de poliţie separate.

Lupta sectară din Siria i-a făcut pe experţi să prevadă ruperea unei bucăţi din Siria, care va deveni statul alawiţilor, la graniţă cu Turcia şi Liban, deşi în continuare este greu de prevăzut cum va arăta ţara după ce se va termina războiul civil. O altă posibilitate este ca Siria să se rupă într-un puzzle etnic, cu state separate şi capitale la Damasc şi Alep. La graniţă cu Siria, s-ar putea forma Uniunea Golfului Arab, care să şteargă liniile deja artificiale dintre Bahrain, Arabia Saudită şi Yemen. De la începutul acestui an, cele şase monarhii arabe din Golf au propus înlocuirea denumirii Consiliului de Cooperare al Golfului, cu Uniunea Golfului Arab. Turcia rămâne fermă pe poziţii, dar în imediata ei vecinătate se produc schimbări importante. Astfel, guvernul regional ale Kurdistanului din nordul Irakului va deveni Kurdistanul Independent.

Apariţia are drept cauze următoarele: „De-a lungul întregii lor istorii, kurzii nu au fost niciodată atât de aproape de posibilitatea de a-şi crea un stat propriu ca acum. Guvernul regional al Kurdistanului reprezintă cea mai stabilă zonă a Irakului şi negociază încheierea unor contracte internaţionale în domeniul energetic cu firme turceşti şi cu compania Exxon Mobil". Altfel spus, Turcia constribuie la crearea Kurdistanului şi aparitia acestui stat se va produce nu împotriva voinţei Ankarei, ci cu sprijinul ei.

Altă ţară care va suferi schimbări, conform previziunilor jurnaliştilor de la New York Times, este Iran. In cazul prăbuşirii regimului iranian, cei 20 de milioane de azeri care trăiesc pe teritoriul ţării vor adera la Azerbaidjan, care va deveni inevitabil o putere regională mai mare.

China ar putea îngloba mare parte din Siberia, după ce deja mii de chinezi s-au stabilit peste graniţă şi s-au unit, prin căsătorii, cu ruşii şi cu minorităţile nomade. Rusia se va proteja împotriva unor pretenţii oficiale la suveranitate, dar balanţa demografică este în favoarea Chinei. O altă graniţă care ar putea dispărea este cea dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud, în condiţiile unui colaps al regimului nord-coreean.

Singura referinţă la Europa este posibila evoluţie a situaţiei din Belgia, care s-ar putea împărţi în două state independente pe baza regiunilor flamandă şi valonă.

Pe lângă aceste previziuni ale jurnaliştilor New York Times, ar mai fi de menţionat o posibilă despărţire a Spaniei, care să rezulte în independenţa Cataloniei. Această regiune este cea mai prosperă din punct de vedere economic şi constituie nucleul originar și cel mai important și mai extins teritoriu al limbii și culturii catalane. Peste 60% din taxele şi impozitele din Catalonia se folosesc la menţinerea celorlalte comunităţi autonome mai sărace din Spania, şi 1,5 milioane de oameni au ieşit la începutul lui septembrie în stradă pentru a-şi cere independenţa.

O altă menţiune merită făcută despre Anglia şi Scoţia. Britanicii au probleme destul de mari cu datoria publică, ceea ce ar oferi scoţienilor un moment propice pentru a încerca o despărţire de Londra. La fel, Groelanda, care are deocamndată statut de auto-guvernare, s-ar putea despărţi în sfârşit de Danemarca şi poate s-ar înclina politic către Canada. O altă situaţie, care mai devreme sau mai târziu sigur se va schimba, este cea dintre Israel şi Palestina. Preşedintele Palestinei, Mahmoud Abbas, a cerut încă de anul trecut membrilor Adunării Generale a ONU să recunoscă Palestina ca stat independent, cerere refuzată de majoritatea membrilor, dar totuşi acceptată de puteri mondiale puternice, precum Rusia.