MH17: un zbor întrerupt de vinovaţii fără vină

1122

Prăbușirea avionului malaysian nu este doar o tragedie umană. Ea constituie și eșecul unei diplomaţii preocupate mai mult de imagine decât de rezultate. Vina este plasată dintr-o parte în alta, ca într-un joc sportiv. Între timp, 298 de fiinţe umane au încetat să mai existe.

Kievul susţine că are „dovezi clare” că racheta care a doborât avionul aparţinând Malaysia Airlines a fost lansată de cetăţeni ruși. Ucraina îi acuză pe rebelii proruși că au încercat să distrugă dovezi. În acest sens, ar fi mutat 38 de cadavre și ar fi încercat să transporte rămășiţele avionului în Rusia, menţionează HotNews.

Este prematur de spus dacă acuzaţiile ucrainenilor au sau nu acoperire, însă un sâmbure de adevăr în aceasta trebuie să existe. Iar acesta a fost semnalat de către premierul olandez, Mark Rutte, care părea să îl fi intuit atunci când a declarat că „a fost șocat când a văzut imagini ale comportamentului lipsit de orice urmă de respect practicat în tragicul loc”. Comentariul său viza informaţii potrivit cărora corpurile victimelor, inclusiv ale celor 193 de cetăţeni olandezi care și-au pierdut viaţa în incident, sunt târâte și lăsate să putrezească în zonă.

Mai mult de atât, statul malaysian acuză faptul că o serie de „indicii vitale” au fost compromise la locul prăbușirii zborului MH17. În aceste condiţii, poate fi de înţeles de ce Rusia este atât de cooperantă în prezenţa experţilor internaţionali care investighează situaţia de la locul accidentului. Rămâne de văzut dacă aceștia vor mai avea suficiente dovezi pentru a putea stabili cu acurateţe cine sunt vinovaţii.

Pe de altă parte, oficialii ruși continuă să susţină că autorităţile ucrainene poartă responsabilitatea pentru această tragedie. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că Vocea Rusiei titra că „președintele Poroșenko are mâinile pătate cu sângele pasagerilor avionului malaysian”. Nici nu mai contează că separatiștii proruși din estul Ucrainei ar fi recunoscut, prin liderul lor, că au doborât avionul Malaysia Airlines.

Rusia ţine la propria versiune

De fapt, ziarele rusești nu fac decât să construiască un scenariu care a fost conturat deja la Kremlin. Imediat după aflarea veștii cu prăbușirea aeronavei malaysiene, Vladimir Putin a declarat extrem de convins că nu este nicio îndoială că „statul pe teritoriul căruia s-a întâmplat poartă responsabilitatea pentru această tragedie înspăimântătoare”.

Ca și cum Moscova nu ar avea nicio implicare, președintele rus a propus ca ședinţa de guvern să înceapă cu un moment de reculegere în memoria victimelor dezastrului aviatic. Iar fiindcă un vinovat trebuie să existe, liderul rus l-a identificat fără reţineri: „Această tragedie nu s-ar fi produs dacă ar fi existat pace, dacă operaţiunile militare din sud-estul Ucrainei nu ar fi fost relansate.” Cum Ucraina este acuzată de reînceperea ostilităţilor, cazul ar putea deja să fie închis. Există un singur vinovat, iar acesta a fost identificat.

Occidentalii se limitează la declaraţii

Nu de aceeași opinie cu liderul de la Kremlin sunt oficiali ai altor state. Marea Britanie și Olanda s-au pus de acord asupra faptului că UE trebuie „să își reconsidere abordarea” faţă de Rusia pe baza dovezilor că separatiştii proruși au doborât zborul MH17. Președintele Obama a fost extrem de ferm în acuzaţiile emise la adresa Rusiei, susţinând că avionul malaysian a fost doborât de o rachetă lansată din zona controlată de separatiștii proruși, „care sunt foarte bine înarmaţi şi primesc ajutor de la ruşi”.

Pe aceleași coordonate se înscrie și intervenţia premierului olandez, Mark Rutte, care l-a avertizat pe liderul de la Kremlin că mai are o ultimă șansă să arate că vrea, într-adevăr, să ajute echipele internaţionale să preia trupurile celor decedaţi. Și dacă aceasta se va întâmpla, va fi UE mulţumită? Sau poate chiar își va exprima recunoștinţa faţă de gestul umanitar al lui Putin?

Singura certitudine este că asistăm la o reeditare și mai convingătoare a Războiului Rece. Între polii de putere politică se configurează un abis care pare să fie imposibil de închis. Statele Unite rămân cele mai hotărâte în condamnarea Rusiei. „Incidentul aviatic din Ucraina trebuie să fie un semnal de alarmă pentru Europa privind Rusia”, a spus Obama. Este nu doar un mesaj împotriva Rusiei, dar și unul de trezire a Europei din letargia în care se găsește.

O politică cu eșec garantat

Privind în trecutul istoric se pot identifica similitudini între atitudinea europenilor de astăzi și abordarea diplomatică falimentară din preajma celui de al Doilea Război Mondial. Atunci, Anglia și Franţa au mizat pe adoptarea unei politici conciliatoriste faţă de Germania, sperând că astfel vor evita o escaladare a tensiunii. Conciliatorismul a fost o greșeală fatală, un eșec al unei diplomaţii care i-a permis Germaniei să sfideze normele europene fără să primească replici pe măsură. Iar atunci când le-a primit era deja prea târziu.

După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, Germania a fost considerată unica vinovată. Ulterior, istoricii și-au nuanţat poziţia, ajungând la concluzia că nu trebuie disculpaţi nici învingătorii. Eticheta de „vinovat” li se potrivește foarte bine și acestora. Maniera împăciuitoare în care s-au raportat faţă de Germania lui Hitler nu îi exonerează pe învingători.

Acordul de la Munchen ilustrează cel mai bine jocul de scenă pe care occidentalii l-au jucat în faţa dictatorului nazist. Cu acea ocazie, Franţa și Anglia își dădeau acordul ca Hitler să facă în Cehia exact ce a făcut Putin în Crimeea. Adică să anexeze un teritoriu după care să se aștearnă tăcerea. Nu este greu de observat că, în ultimul timp, Crimeea a ieșit din raza discuţiilor publice.

Sportul care girează o diplomaţie ratată

În 1936, același dictator era aplaudat de către liderii democratici prezenţi pe Stadionul Olimpic din Berlin. Prin intermediul sportului, i s-a oferit și lui Putin șansa de reafirmare a superiorităţii slave cu ocazia Olimpiadei de la Soci. Și parcă pentru a se demonstra că linia conciliatoristă nu va fi abandonată, Putin a fost întâmpinat fără nicio problemă la Rio de Janeiro pentru înmânarea ștafetei următorului campionat mondial de fotbal care va avea loc în Rusia.

Discuţia pe care a avut-o cu Merkel la Rio s-a dorit să se înscrie în seria „dialogului constructiv, foarte aprofundat”, așa cum a calificat întâlnirea un oficial rus. Cât de constructivă a fost discuţia s-a văzut câteva zile mai târziu: aproape 300 de vieţi au fost spulberate.

În principiu, diplomaţia trebuia să fie canalul prin care să fie închise conflictele. Asistăm la ridicarea unei noi diplomaţii la nivel de artă: una care să mascheze neputinţele.

Rusia se poate pregăti în liniște pentru marele eveniment fotbalistic din 2018. Unul pe care deja îl anticipează ca fiind unic în istorie. Putin este conștient că nu cuvintele conturează politica, ci faptele. Iar acestea îl favorizează. Politicienii europeni deocamdată ţin discursuri, iar conciliatorismul își cere tributul. Victimele pot fi sigure de un singur lucru: numărătoarea continuă.