Atacuri al-Qaida dejucate de serviciile secrete

13

Atacuri teroriste simultane au fost dejucate în Marea Britanie, Germania şi Franţa, anunţă Mediafax. Acesta era „cel mai serios proiect de atentate planificat de al-Qaida în ultimii ani", fiind pus la punct de liderii reţelei teroriste, refugiaţi în zonele tribale ale Pakistanului.

   

    Atacurile ar fi urmat să aibă loc simultan, în Londra şi în alte oraşe europene, după modelul celor comise la Bombay (India), în 2008. Atunci un comando a atacat mai multe obiective, între care şi câteva hoteluri, fiind ucise 163 de persoane. „Acest nou complot este, probabil, un indiciu că al-Qaida încearcă să îşi schimbe strategia", a declarat Nic Robertson (CNN), referindu-se la faptul că atentatele temutei grupări implicau de obicei explozibili.

    Autorităţile germane au confirmat informaţiile despre plănuirea atentatelor teroriste, dar au precizat că acestea nu erau iminente, notează dw-world.de. Se pare că informaţiile provin de la un cetăţean german suspectat că ar avea legături cu reţeua teroristă al-Qaida şi care a fost reţinut la Kabul (Afganistan), în iulie a.c., conform CNN.

    În Londra, poliţia a întărit paza în jurul Palatului Buckingham şi a altor obiective considerate potenţiale ţinte ale teroriştilor. „Complotul a fost în etapa sa embrionară", a declarat un oficial britanic.