Viaţa tinerilor din Gaza

113

„Oricum murim în Gaza. La fel de bine am putea muri împușcaţi.” Aceasta este reacţia multor tineri din Fâșia Gaza care decid să participe la protestele împotriva ocupaţiei israeliene, proteste care de la sfârșitul lunii martie și până în prezent au dus la moartea a 100 de palestinieni.

După 10 ani de asediu, 2 milioane de oameni trăiesc înghesuiţi pe o mică fâșie de pământ, mulţi dintre ei fără apă curentă și electricitate, fără locuri de muncă și fără speranţa că situaţia se va îmbunătăţi, scrie o investigaţie The Guardian. Doctori din Gaza avertizează că această situaţie, acest asediu prelungit, a cauzat o epidemie de boli mintale. Depresia, schizofrenia, stresul posttraumatic, adicţia și chiar tentativele de suicid sunt în numere mult mai mari decât acum 10 ani. Agenţia ONU responsabilă de refugiaţii palestinieni a început să testeze toţi pacienţii pentru posibile tendinţe suicidale, având în vedere această „creștere fără precedent” a numărului de tentative reușite de suicid.

Bărbaţi și femei palestinieni de toate vârstele sunt vulnerabili la asemenea impulsuri, avertizează doctorii. Printre cele mai dese cazuri se numără persoane care nu își mai suportă familiile, femei și copii care sunt victime ale abuzului fizic și sexual, cei în condiţii severe de sărăcie și suprapopulare și chiar femeile care rămân gravide și care nu vor să aibă copii în aceste condiţii. Printre cei mai vulnerabili se numără și elevii străluciţi care nu văd niciun viitor pentru ei în Gaza. Cazul lui Mohanned Younis, un tânăr strălucit de 22 de ani, care se pregătea să termine Facultatea de Farmacologie și care era cunoscut pentru povestirile și eseurile sale scurte pe care le posta pe pagina sa de Facebook, dar care a preferat să își ia viaţa, a readus în prim-plan condiţiile mizere ale ocupaţiei israeliene. Conform organizaţiei caritabile We Are Not Numbers, rata șomajului a ajuns la 40% în Fâșia Gaza (60% printre tineri), rata sărăciei este de 70%, iar oamenii trebuie să se descurce cu 3-4 ore de electricitate pe zi. Aceste condiţii duc la decizia multora de a-și lua viaţa, deși suicidul este intezis în islam și tabu în cultura palestiniană.

Acesta este și motivul pentru care mulţi tineri se radicalizează sau devin neglijenţi cu viaţa lor până în punctul de a nu se mai feri deloc de gloanţele israelienilor. Chiar și în condiţiile în care gruparea teroristă Hamas, care controlează Gaza de când a preluat controlul de la gruparea seculară Fatah (Autoritatea Palestiniană) în 2007, dă ordine de sistare a protestelor, tinerii tot se strâng în fiecare zi la graniţa cu Israelul și aruncă cu pietre. „Suntem flămânzi, acasă nu avem electricitate, iar taţii noștri nu au un loc de muncă. Asta nu se poate termina decât cu o explozie împotriva ocupaţiei israeliene, care poartă responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă aici, inclusiv pentru divergenţa dintre Hamas și Fatah”, declară un tânăr de 23 de ani.

Politicieni palestinieni din ambele tabere hotărâseră să ţină alegeri în Fâșia Gaza și Cisiordania, dar este neclar dacă acestea vor mai avea loc în circumstanţele înrăutăţirii situaţiei cu Israelul. Incapacitatea celor două tabere de a ajunge la o soluţie politică comună îi alienează pe tineri de politică și îi determină să își ia soarta în propriile mâini, cu riscul de a deveni radicali. Un tânăr de 13 ani a fost lovit de două ori cu gloanţe de cauciuc trase de israelieni la graniţă. Mama sa l-a avertizat să nu se mai ducă, iar tatăl său a încercat să bage frica în el cu bătaia. „Eu întotdeauna găsesc o scuză ca să mă furișez. Și ce dacă o să mor, o să fiu un martir”, spune el.

Identitatea de palestinian e singurul lucru de care se mai agaţă tinerii din teritoriile ocupate, iar asta rezultă în refuzul lor de a accepta situaţia de faţă, spune o tânără din Ierusalimul de Est. „În fiecare zi, ocupaţia se extinde în Ierusalim. Este clar că asta domină educaţia, sănătatea, economia și turismul în oraș.” La 34 de ani, tânăra nu vede nicio soluţie practică pentru acest conflict.

„Indiferent de procesul prin care trecem ca palestinieni, drepturile noastre sunt ale noastre. Eliberarea este un drept. Nu contează că nu suntem capabili să ne organizăm sau că mereu avem discuţii între noi ca popor, este dreptul nostru să fim liberi. Nimeni nu poate să vină să ne spună că nu putem fi liberi până nu ne organizăm”, spune un tânăr de doar 19 ani din Nazareth, care crede totuși că se poate trăi într-un singur stat.

„Dreptul refugiaţilor palestinieni de a se întoarce este primul pas în direcţia bună. După aceea, cred că putem crea un stat democratic, în care palestinienii să se exprime liber. Acel stat nu poate fi un stat evreiesc, care să dea prioritate evreilor, pentru că nu va putea fi în același timp reprezentativ pentru palestinieni. Noi avem o identitate naţională clară; dacă societatea în care trăim nu ne înţelege, asta e o mare problemă. Te simţi pierdut. Vorbești cu oameni care nu te înţeleg. Eu trăiesc în Tel Aviv de trei ani, studiez aici. Și mă simt complet alienată,” mai spune o tânără de 23 de ani.

Cu toate acestea, încă se caută soluţii. La ora actuală sunt zeci de mii de oameni de ambele părţi implicaţi în proiecte comune, pentru a construi pacea, precum școli mixte, ateliere de programare IT sau comerţ, explică John Lyndon, directorul executiv pentru Europa al Alianţei pentru Pace în Orientul Mijlociu, cea mai mare alianţă a organizaţiilor pacifiste din Israel și Palestina, care reunește peste o sută de asociaţii și iniţiative pacifiste din ambele ţări. De asemenea, și peste graniţă se înmulţesc organizaţiile conduse de grupuri mixte de evrei și arabi care depun eforturi tocmai pentru a permite dialogului să își facă magia, astfel încât oameni de ambele tabere să se simtă înţeleși, să renunţe la prejudecăţi și să găsească o cale de a convieţui.