Talibanii ţin Kabulul sub atac

33

Peste zece explozii au fost înregistrate duminică în Kabul, capitala Afganistanului, informează CNN. Atacurile au vizat numeroase ambasade occidentale, sediul misiunii ONU, sediul Parlamentului şi o bază NATO. Atentatele au fost revendicate de către insurgenţii talibani. Exploziile au continuat toată noaptea, până în zorii dimineţii, deși poliţia afgană declarase duminică că situaţia este sub control.

Un grup de terorişti-sinucigaşi a atacat sediul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), sediul Parlamentului afgan și au ocupat un hotel din centrul oraşului Kabul, în apropierea Palatului prezidenţial, sediului misiunii ONU și ambasadelor Statelor Unite, Germaniei şi Marii Britanii.

Corespondenţii CNN au raportat focuri de arme automate, explozii şi atacuri cu grenade, până la 7 locaţii fiind atacate. Poliţiștii au reușit să aresteze 2 teroriști și să distrugă o mașină plină de explozibili.

Alţi 15 posibili teroriști au fost arestaţi în provincia Kunduz, în timp ce puneau la cale atacuri similare, a declarat șeful poliţiei din nord-estul Afganistanului, Lal Mohammad Ahmadzai. Trupele internaţionale prezente în Afganistan nu au răspuns atacului, lăsând totul în mâinile poliţiei locale.

Talibanii au declarat că atacurile vin în urma uciderii de către sergentul american Robert Bales, a 17 cetăţeni afgani, luna trecută.

Niciun articol afișat