S-a decis, Irlanda primește 85 miliarde euro

8

Miniştrii de finanţe ale ţărilor din zona euro au ajuns la un acord duminică: Republica Irlanda va fi ajutată cu un pachet financiar extern de 85 de miliarde de euro.

Ieşirea din criză a Irlandei a fost discutată azi, duminică, la Bruxelles, de miniştrii de finanţe ai ţărilor din zona euro, alături de reprezentanţi ai UE şi FMI. Miniştrii au fost de acord cu poziţia Comisiei Europene şi a Băncii Centrale Europene că "oferirea unui împrumut Irlandei este o garanţie a asigurării stabilităţii financiare în zona euro şi a UE ca întreg", a spus preşedintele comitetului, Jean-Claude Juncker. Intenţia comitetului a fost aceea de a lua o decizia înainte de deschiderea pieţelor financiare de luni dimineaţa, iar miniştrii au "susţinut unanim" măsurile, a mai spus Juncker.

Pachetul va fi folosit pe două componente: 35 de miliarde vor fi direcţionate spre sistemul bancar irlandez, în timp ce restul de 55 de miliarde va fi utilizat de guvernul irlandez pentru cheltuielile curente. Pachetul include şi împrumuturi bilaterale din partea Marii Britanii, Suediei şi Danemarcei.

Guvernul Irlandei a cerut ajutorul duminica trecută, când a fost evident că sistemul bancar irlandez trece printr-o criză prea mare pentru ţară. Irlanda este a doua ţară a zonei euro care este ajutată financiară de partenerii europeni după ce Grecia a trecut prin acelaşi proces în luna mai. Mai mulţi analişti preconizează că Portugalia şi Spania ar putea urma în solicitarea unui ajutor extern.Oficialii acestor ţări şi oficiali UE neagă speculaţiile.