Esenţialul despre tornada devastatoare din Oklahoma

583

O tornadă devastatoare a ucis 91 de oameni în sudul Statelor Unite. Cel puţin 20 dintre aceștia sunt copii, titra, la primele ore ale dimineţii, agenţia Mediafax. Zeci de hectare de teren au fost avariate, forţând oamenii să caute posibile resturi de posesiuni printre munţii de dărâmături. Președintele ţării a anunţat că monitorizează „evoluţia situaţiei", în timp ce serviciile federale de urgenţă sunt pregătite să intervină în orice moment.

Agenţia meteorologică naţională a evaluat tornada ca fiind de o forţă EF-4, scara de amploare a tornadelor, ceea ce înseamnă că este o tornadă cu rafale de vânt între 260 şi 320 de kilometri pe oră. Potrivit specialiștilor, tornadele afectează des câmpiile statului Oklahoma, însă nu și zonele locuite, așa cum s-a întâmplat luni.

Cea mai puternică izbucnire dintr-un sezon de tornade din istoria Statelor Unite a avut loc în timpul mandatului lui Bill Clinton, de pe 3 pe 6 mai 1999 și a răscolit cinci state: Oklahoma, Kansas, Arkansas, Texas și Tennessee. Meteorologii au înregistrat atunci formarea a circa 66 -74 de tornade.

Însă sistemul de tornade din 1999 nu a fost și cel mai mortal. Cel mai mortal incident meteorologic de acest fel a avut loc în anul 1925 și s-a soldat cu moartea a 695 de oameni. În doar 3 ore, pe 18 martie 1925, 9 tornade au răvășit statele Missouri, trecând apoi prin Illinois și Indiana. Experţii au cotat aceast sistem la o intensitate F%, maximul pe scara Fujita.

Fenomenul tornadelor este foarte frecvent pe teritoriul Americii de Nord. Însă în ultima vreme, tornade de dimensiuni mult mai mici au putut fi întâlnite și în România.

Tornadele se formează ca preambul al unei furtuni. Vântul se rotește în atmosferă pe o axă verticală, fiind în corelaţie cu mișcările de convecţie a aerului, însoţit de nori negri de furtună (Cumulus și Cumulonimbus). Tubul de aer care se deplasează cu viteze foarte mari poate provoca pagube uriașe, devastând tot în cale.

Potrivit specialiștilor de la Administraţia Americană a Oceanelor și a Atmosferei, unii au spus că presiunea atmosferică scăzută dintr-o tornadă poate face o casă să explodeze. Oamenii de știinţă spun însă că nu este adevărat. Ceea ce distruge casele este, în mare parte, restul de bucăţi solide pe care le-a colectat tornada.

Tornadele au loc, cel mai adesea, între ora 15.00 și ora 19.00.

Viteza de înaintare a unei tornade poate ajunge și la 43,5 km/h.

Circa 800 de tornade sunt raportate anual în Statele Unite.