Studiu: De ce standardele UE privind poluarea aerului ar trebui înăsprite

595

Respectarea limitelor impuse de Uniunea Europeană privind poluarea aerului nu înlătură pericolul major de dezvoltare a unor afecţiuni cronice care pot fi fatale, avertizează un studiu recent publicat în jurnalul The Lancet.

Experţii au analizat 22 de studii desfășurate în 13 ţări europene, la care au participat peste 367.000 de participanţi, scrie Medical News Today. Pe parcursul duratei de monitorizare a voluntarilor, în medie, de 14 ani, peste 29.000 dintre aceștia au murit. Pentru stabilirea gradului de expunere la aerul poluat, oamenii de știinţă au vizitat regiunile incluse în studiu unde au măsurat nivelul emisiilor toxice produse de circulaţia automobilelor. Nu în ultimul rând, au fost luaţi în calcul și alţi factori care ar fi putut influenţa rezultatele, precum statutul socioeconomic, valoarea indicelui de masă corporal, activitatea fizică, fumatul și gradul de educaţie.

În conformitate cu normele UE, poluarea din aer nu trebuie să depășească o concentraţie de 25 de micrograme per metru cub de particule cu diametru mai mic de 2,5 micrometri (PM2.5). Însă rezultatele studiului arată că și în cazul în care concentraţia este cu mult sub standardele admise de UE, expunerea la aerul poluat poate pune semnificativ sănătatea și viaţa în pericol.

Mai mult, cu fiecare creștere de numai cinci micrograme a nivelului concentraţiei PM2.5, pericolul de a muri a crescut cu 7 procente. De exemplu, într-un loc aflat pe o stradă aglomerată poate fi înregistrată o concentraţie de PM2.5 mai mare cu cinci micrograme faţă de un loc poziţionat pe o stradă liniștită, punctează coordonatorul studiului, Rob Beelen, de la Universitatea Utrecht din Olanda, citat de AFP.

Raportul recent publicat de Agenţia Europeană pentru Mediu (EEA), în luna octombrie a acestui an, avertiza asupra nivelului periculos al anumitor substanţe poluante din aer la care este expusă o majoritate covârșitoare din populaţia urbană a ţărilor membre UE (circa 90%). Cu toate acestea, raportul precizează că au fost înregistrate și reduceri ale nivelului unor emisii toxice din aer, precum cele de oxizi de azot și amoniac.