Dezvoltatorii imobiliari din Londra vor fi nevoiţi să își modifice proiectele pentru a se conforma noii legislaţii privind efectul construcţiilor asupra curenţilor de vânt.
Edilii capitalei britanice au înăsprit legislaţia în domeniul construcţiilor din cauza îngrijorării că microclimatul care se dezvoltă odată cu creșterea în înălţime a orașului generează vânturi capabile să dărâme cicliștii și pietonii de la nivelul străzii.
Potrivit noii legislaţii, dezvoltatorii vor fi obligaţi să furnizeze autorităţilor evaluări privind siguranţa clădirilor propuse și simulări privind modul în care dezvoltarea acestor edificii îi va afecta pe pietoni. În evaluare vor fi incluși indici ai impactului la nivelul străzilor și al trotuarelor, folosind scalări detaliate ale eventualelor tunele de vânt.
Primăria Londrei a redus de asemenea pragul până la care se consideră că nivelul vântului este unul tolerabil, acesta fiind oprit la 8 metri pe secundă.
Numeroși zgârie-nori au fost ridicaţi în Londra în ultimii ani, mai ales în centrul orașului, iar alte astfel de clădiri, cu întălţimi cuprinse între 78 și 305 metri, urmează să fie construite până în anul 2026.
Primele îngrijorări cu privire la efectele neașteptate la nivelul străzii ale noilor clădiri au început în 2014, odată cu construirea unei clădiri cu 39 de etaje, supranumită „Walkie Talkie”. Ca urmare a formei și materialelor folosite la faţadă, razele solare se reflectau în stradă atât de puternic, încât jurnaliștii au putut să prăjească un ou în reflexia aceea.
În orașul britanic Leeds, amplasarea turnului Bridgewater Place într-un culoar de vânt a provocat apariţia unor veritabile tuneluri de vânt, generând din cauza aceasta chiar moartea unui pieton lovit de un camion luat de vânt.
Noua legislaţie îi bucură mai ales pe cicliști, care spun că prezenţa clădirilor înalte le periclitează siguranţa. Roger Geffen, director de politici publice în cadrul ONG-ului Cycling UK, spunea că, „în goana de a ridica clădiri înalte, nimeni nu s-a gândit ce impact vor avea acestea” asupra siguranţei cicliștilor și a pietonilor. „E minunat că cineva a început să se gândească acum.”