Oamenii de ştiinţă, îngrijoraţi de colapsul ecosistemului

46

Douăzeci şi doi de experţi în biologie, ecologie, geologie şi paleontologie de pe trei continente, au realizat o cercetare publicată în revista Nature, în care susţin că ecosistemul planetei noastre s-ar putea prăbuşi într-o sută de ani.

Marea majoritate a cercetătorilor cred că declinul ecosistemului este progresiv şi dacă va exista un „punct fără de întoarcere", aşa cum anunţă cercetătorii de la Nature, el va veni peste multe secole.

Dar, comparând impactul biologic al episoadelor de schimbare globală a mediului de-a lungul istoriei, şi luând în calcul creşterea populaţiei mondiale la 9,3 miliarde până în anul 2050 şi încălzirea climei cu peste 2 grade (obiective fixate în urma summitului de la Copenhaga din anul 2010), cercetătorii se tem că prăbuşirea ecosistemului va veni mult mai repede.

Autorii studiului numesc „punct fără de întoarcere" acel moment în care schimbările ireversibile din biosferă pot avea efecte catastrofale asupra umanităţii. Aceasta se va întâmpla atunci când între 50% şi 90% din ecosisteme sunt alterate, reţeua ecosistemelor riscând să intre în colaps.

Deocamdată 43% din terenurile utilizabile au fost convertite în terenuri agricole sau în zone locuibile, dar dacă tendinţa actuală va continua, jumătate din ecosisteme vor fi alterate până în anul 2025, ceea ce reprezintă un prag dincolo de care schimbările ecosistemului sunt ireversibile, conform studiului.

Cu toate astea există soluţii care ar putea opri acest dezastru, anunţă cercetătorii, cum ar fi renunţarea la modelele de creştere nedurabilă şi la risipirea resurselor naturale.

Dar dacă „punctul fără de întoarcere" va veni, din cauza lipsei de cunoştinţe suficiente, cercetătorii nu au putut realiza previziuni precise, stabilind o marjă de „câteva generaţii",explică autorul principal al studiului, Anthony Barnosky, conform AFP.