Problema deficitul de apă va crește îngrijorător din cauza schimbărilor climatice

4360

Până la sfârșitul secolului, la nivel global, fenomenele de încălzire globală, evaporarea apei și modificările precipitaţiilor vor crește numărul oamenilor care se confruntă cu problema „deficitului de apă absolut" cu circa 40%, faţă de situaţia în care nu ar avea loc schimbări climatice, susţin experţii de la Institutul pentru Cercetarea Impactului Climei Postdam.

„Cea mai pronunţată creștere a deficitului de apă la nivel global s-ar putea petrece în urma unei încălziri globale între două și trei grade peste nivelurile preindustriale, iar acest lucru va putea fi experimentat în următoarele decenii, dacă emisiile nu vor fi oprite în curând", a declarat coordonatorul cercetării, Jacob Schewe.

Pentru a evalua influenţa schimbărilor climatice, cauzate de creșterea emisiilor toxice de gaze cu efect de seră, asupra resurselor de apă, experţii au folosit un „număr fără precedent de modele de impact". În urma demersului știinţific, ei au observat că regiunile mediteraneene, Orientul Mijlociu, sudul Statelor Unite și sudul Chinei vor fi afectate de o „descreștere pronunţată a resurselor de apă disponibile". În schimb, sudul Indiei o parte din estul Africii și vestul Chinei s-ar putea confrunta cu „o creștere substanţială" a resurselor.

„Deficitul de apă este o ameninţare majoră pentru dezvoltarea umană, de exemplu securitatea alimentară depinde de irigare în multe regiuni – în agricultură este folosită cea mai mare cantitate de apă din lume. Totuși o creștere a precipitaţiilor este, de asemenea, o provocare – apa suplimentară poate provoca acumularea apei, inundaţii și defectarea sau stricarea infrastructurii legate de apă", susţine coautorul studiului, Qiuhong Tang, de la Academia Chineză de Studii.

Un deficit absolut de apă înseamnă că un individ are acces la numai 500 de metri cubi de apă anual. În schimb, consumul mediu de apă la nivel global se ridică la circa 1.200 de metri cubi de persoană, însă valoarea crește pentru locuitorii din regiunile industrializate, scriu cercetătorii.

Studiul a fost publicat în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences.