Pământul se va răzbuna pe noi, avertizează oamenii de știinţă. Într-un scenariu foarte credibil, solul poate deveni unul dintre cei mai aprigi dușmani în lupta globală pentru menţinerea sistemului climatic sub punctul de unde nu mai există întoarcere.

Orașul ne-a întrerupt legătura cu pământul. De sub asfaltul sau betonul orașelor, pământul mai iese la iveală numai în parcuri. Domesticit și resemnat, acoperit de iarbă tunsă auster, ca un soldat în uniformă fără cută, ne privește străin, în timp ce noi mai degrabă îi dispreţuim prezenţa.

Neglijenţa faţă de mediu a transformat proverbiala comuniune a omului cu natura într-o relaţie abuzivă, în care o parte o exploatează pe cealaltă și, în final, o abandonează ca pe o jucărie stricată. Dacă această mentalitate absurdă nu este abandonată, riscăm ca pământul să ne dea o replică usturătoare.

Răspunsul pământului

Dacă temperatura medie globală va crește fie și cu un singur grad Celsius, solul va răspunde emiţând o cantitate uluitoare de carbon în atmosferă. Nu mai puţin de 55 de miliarde de tone de carbon, în plus faţă de emisiile obișnuite, ar putea ajunge în aerul respirabil până în 2050, dacă tendinţa de încălzire globală se menţine, atrag atenţia cercetătorii care au elaborat studiul publicat de jurnalul Nature. Este pentru prima dată în istorie când un studiu știinţific adoptă o perspectivă globală asupra relaţiei dintre calitatea atmosferei și reacţia solului, spun oamenii de știinţă.

„Ecosistemele nu sunt martori impasibili. Ecosistemele sunt jucători activi, care pot influenţa viitorul climei.” – John Harte

Calculul oamenilor de știinţă s-a bazat pe un mecanism ușor de înţeles: pe măsură ce vremea devine mai caldă, organismele care trăiesc în sol vor deveni mai active, ceea ce va rezulta în eliberarea unei cantităţi mai mari de carbon în atmosferă. Iar acest lucru, într-un veritabil cerc vicios, va grăbi încălzirea globală.

Solul este un spaţiu de depozitare al reziduurilor de carbon. Atunci când plantele mor, carbonul lor se adaugă la sol, apoi este convertit în CO2 de microorganismele din pământ, care îl emit ulterior în aer. În locurile mai reci, carbonul rămâne stocat în sol pentru o perioadă foarte lungă de timp, ceea ce înseamnă concentraţii mai scăzute de carbon în atmosferă. Însă, la căldură, microorganismele din sol devin mai active și consumă volume tot mai mari de carbon, pe care îl emit apoi în atmosferă sub forma dioxidului de carbon – gaz cu efect de seră. În aceste condiţii, plantele, care prin fotosinteză transformă dioxidul de carbon în oxigen, nu mai fac faţă cantităţii mari de CO2 din atmosferă, iar procesul încălzirii globale se accdentuează.

„Ecosistemele nu sunt martori impasibili,” explica John Harte, unul dintre cei 50 de cercetători care și-au dedicat 25 de ani din viaţă acestui studiu. „Ecosistemele sunt jucători activi, care pot influenţa viitorul climei”. Dacă temperatura crește, aceasta generează un răspuns din partea pământului, un mecanism care odată pus în mișcare se perpetuează singur și are potenţialul să împingă sistemul climatic dincolo de punctul în care se mai poate face ceva.

Un management mai eficient al structurilor și aplicarea unor practici sustenabile ar „descătușa întregul potenţial al solurilor” – Ban Ki-moon

„În ultimii douăzeci, treizeci de ani s-au scris efectiv mii de studii pe tema aceasta, cercetătorii încercând să prevadă dacă răspunsul pământului la încălzirea globală va fi unul de creștere sau de scădere a nivelului de carbon absorbit de sol”, spunea Thomas Crowter, coordonatorul recentului studiu, însă cu ajutorul acestui prim studiu global putem avea, pentru prima dată, imaginea macro. Iar aceasta transmite că „pierderile (pentru planetă, n.r.) vor fi cu adevărat semnificative”. Cercetătorii au efectuat teste empirice în 49 de locaţii din America de Nord, Europa și Asia. Ei au experimentat reacţiile solului la o încălzire pe termen scurt a atmosferei și au extrapolat pentru a obţine o estimare globală.

Jurnalul Nature a publicat rezultatele acestui studiu în preajma Zilei Internaţionale a Solului, care la ONU a fost marcată de mesajul secretarului general ONU, Ban Ki-moon. Liderul a încurajat comunitatea internaţională să optimizeze utilizarea solului, în acord cu măsura-temă a sărbătorii de anul acesta, care a fost „Soluri și leguminoase”. În fiecare an, de Ziua Solului, este promovată câte o măsură care vizează optimizarea utilizării solului. Anul acesta s-a vorbit mult despre beneficiile cultivării de leguminoase (fasole, mazăre, linte) pentru a spori sănătatea solului, pentru că se știe că leguminoasele fixează nitrogen atmosferic în rădăcinile lor și reduc totodată necesitatea de a aplica fertilizatori pe recoltele respective. Un management mai eficient al structurilor și aplicarea unor practici sustenabile ar „descătușa întregul potenţial al solurilor” a subliniat secretarul. El a reamintit celor prezenţi că solul este vital „pentru a produce hrană, a stoca și a furniza apă curată, pentru a conserva biodiversitatea, a sechestra mai mult carbon și a crește rezistenţa la o climă în schimbare”,

Doar încă 60 de ani de agricultură

Vital, dar aflat sub continua ameninţare a degradării, solul a devenit o victimă a practicilor nesustenabile prin intermediul cărora e exploatat de cel mai lacom dintre beneficiarii lui: omul. Însă consecinţele acestei exploatări fără măsură s-ar putea face simţite mult mai rapid decât s-ar aștepta cei aflaţi acum în verva exploatării.

95% din mâncarea noastră depinde de sol. – Maria-Helena Semedo

Efectele s-ar putea vedea chiar în această generaţie. Deși durează 1.000 de ani pentru ca Pământul să își genereze trei centimetri de sol (unii reduc acest mileniu la jumătate), dacă ritmul de degradare se va menţine, stratul superior al solului ar putea dispărea complet în 60 de ani, avertiza, în urmă cu doi ani, Maria-Helena Semedo, reprezentant al Administraţiei Alimentelor și Agriculturii (FAO) ce ţine tot de ONU. Semedo venea astfel cu o previziune care transmitea că schimbarea politicilor de cultivare a pământului este de-a dreptul o urgenţă. Aproximativ o treime din solul planetei este degradat, avertiza atunci Semedo, în faţa forumului reunit de Ziua Internaţională a Solului.

O astfel de situaţie este inimaginabilă în contextul în care, așa cum spunea reprezentanta FAO, „95% din mâncarea noastră depinde de sol”. Fără măsuri care să inoveze modul în care exploatăm pământul, cantitatea arabilă și productivă de pământ per persoană, va ajunge în 2050 la un sfert din nivelul pe care îl înregistra în 1960.

Bătălia se dă de fapt pentru stratul fertil al solului, adică partea afânată a litosferei, pe care se dezvoltă viaţa vegetală și care conţine nutrienţi. Acesta se degradează din cauza proceselor induse de om, sau a proceselor naturale care îi limitează capacitatea de a funcţiona ca un ecosistem eficient. În general se consideră că cinci mari factori contribuie semnificativ la degradarea solului. Primul dintre aceștia este acidifierea, care este o reacţie la nitriţii din fertilizatorii chimici. Un alt factor este contaminarea cu diverse substanţe chimice toxice, care poate rezulta în urma unui management prost al substanţelor respective sau în urma depozitării neinteligente a deșeurilor. Deșertificarea este o altă mare problemă a solului și este adesea un rezultat al activităţii umane, nu al secetei, așa cum ne-am putea aștepta. Exploatarea excesivă în perioadele mai uscate, neglijarea menţinerii solului într-un echilibru de nutrienţi și materie organică, creșterea de animale în imediata vecinătate – toate aceste acţiuni ale omului grăbesc deșertificarea. Eroziunea este un alt proces care, deși apare și natural, este puternic influenţat de activitatea omului – necultivarea pământului în condiţii de precipitaţii puternice, despădurirea sunt doar două astfel de activităţi. Ultima în listă este salinizarea, care apare frecvent din cauza irigării excesive. Orice apă, chiar și cea de ploaie, conţine săruri dizolvate, pe care plantele nu le consumă, ci le lasă să se acumuleze în pământ. Irigarea în exces sau ineficient canalizată poate duce la salinizarea solului. Aceste probleme nu sunt independente și de nenumărate ori vin la pachet. De exemplu, o acidifiere a solului înseamnă o scădere a productivităţii agricole și o creștere a vulnerabilităţii solului respectiv la contaminare și eroziune.

Se poate face ceva?

Ca membri ai UE, primul reflex este acela de a căuta răspunsul la autorităţile centrale, despre care știm că dictează ritmul minim de protejare a mediului către toate statele membre. Însă descoperim că, deși normează strict (și foarte greu de detaliat aici) domenii precum agricultura, managementul apei, al deșeurilor și al substanţelor chimice, aceste reglementări ajută doar parţial la protejarea solului. Chiar autorităţile europene recunosc că „aceste politici nu sunt suficiente pentru a asigura un nivel adecvat de protecţie pentru solurile Europei”.

Întrebarea care decurge firesc din înlănţuirea de avertizări știinţifice vizează însă și omul de rând, nu doar autorităţile. Ce poate face un om obișnuit ca să contribuie semnificativ la protejarea solului? În primul rând poate să se informeze. Abia atunci când un număr suficient de mare de oameni ajung convinși de importanţa protejării solului, putem spera să apară și dezbateri publice pe tema aceasta, care să pună presiune pe decidenţii politic și să creeze un climat de responsabilitate.

Mai incomodă, dar mai eficientă este atitudinea de vigilenţă, care nu exclude cu totul marii producători, dar nici nu se oferă pe post de cobai micilor fermieri locali.

În acest climat de responsabilitate poate deveni eficientă boicotarea producătorilor despre care se știe că întreţin practici nocive pentru mediu. Multinaţionala Monsanto este o vedetă negativă în acest sens. Compania este primul producător, la nivel mondial, de seminţe modificate genetic. Efectele cultivării acestora asupra sănătăţii sunt încă insuficient testate știinţific. În plus, oamenii de știinţă avertizează că recoltele de plante modificate genetic pot crea dezechilibre ale diversităţii microbiane vitale pentru sănătatea solului, deși subliniază nevoia de a cerceta mai amănunţit măsura acestui impact. Monsanto produce de asemenea și Roundup (un erbicid pe bază de glifosat, calificat drept probabil cancerigen). Seminţele (mai ales cele de soia și porumb) au fost modificate genetic pentru a rezista acestui erbicid, iar despre efectele acestei modificări „Roundup Ready” încă se mai studiază.

Monsanto este probabil cel mai boicotat dintre producători la ora actuală, deși numeroase alte multinaţionale de renume au intrat pe liste internaţionale de boicot pentru practici care afectează direct sau indirect sănătatea mediului. Însă această soluţie e dusă în extrem de cei care cred că dacă își fac cumpărăturile doar de la micii producători locali au rezolvat problema. Evoluţiile pieţei au dărâmat de mult mitul ţăranului care nu folosește pesticide și ale cărui produse sunt cu siguranţă bio. Mai incomodă, dar mai eficientă este atitudinea de vigilenţă, care nu exclude cu totul marii producători (până la urmă aceștia sunt verificaţi de autorităţi), dar nici nu se oferă pe post de cobai micilor fermieri locali grabnici la îmbogăţire.

Putem acţiona pentru a face ca dezastrul ce ar putea decurge din încălzirea globală să fie evitabil.

La nivel global, se fac eforturi concentrate pentru a-i ajuta pe fermieri să își gestioneze mai bine solurile, astfel încât să poată obţine recolte bogate fără să distrugă terenurile arabile și chiar să contribuie la protejarea mediului. Subiectul nu este o noutate pentru cei care lucrează în domeniu. Însă câștigul cel mai mare al analizei de faţă este pentru publicul larg, căruia studiul publicat în Nature îi oferă un unghi nou din care să privească problema încălzirii globale. Îi dă vizibilitate la „jumătatea nevăzută a ciclului de carbon”, cum o numea Jonathan Sanderman, cercetător în domeniu la Woods Hole Research Center în Statele Unite. Mai exact, dacă până acum discuţiile despre încălzirea globală au tot gravitat în jurul modului în care tratăm aerul, de acum avem un motiv solid și documentat ca nicicând în istorie să acordăm o atenţie sporită solului. Iar aceasta este o veste cu două tăișuri: pe de o parte, dificultăţile luptei pentru protecţia mediului s-au dublat, pe de altă parte, asta înseamnă că avem încă un domeniu asupra căruia putem acţiona pentru a face ca dezastrul ce ar putea decurge din încălzirea globală să fie evitabil.