Încep negocierile în vederea unui acord în domeniul schimbărilor climatice

17

Zilele acestea se întâlnesc la Varşovia, Polonia, negociatori din 190 de ţări, care vor încerca să ajungă la un acord în ceea ce priveşte schimbările climatice.

Această întâlnire este cea de-a 19 Conferinţă a Părţilor (COP) din cadrul Convenţiei Cadru privind Schimbările Climatice, de la ONU (UNFCCC), în care negociatorii vor încerca să avanseze în stabilirea unor noi acorduri în ceea ce priveşte schimbările climatice şi combaterea lor. La întâlnirea din Africa de Sud, în anul 2011, delegatii au adoptat Platforma Durban, conform căreia, în anul 2015 trebuie stabilit un nou acord internaţional, care va intra în vigoare în anul 2020, notează BBC.

Această întâlnire este marcată de realism şi de o mai mare dispoziţie pentru stabilirea unui acord mai flexibil, în care fiecare ţară va putea să aibă propriile obiective, cu condiţia ca acestea să fie verificate şi revizuite de către celelalte ţări, e de părere Elliot Diringer, de la Centre for Energy and Climate Solutions.

Săptămâna trecută, Organizaţia Mondială de Meteorologie a anunţat că la începutul lunii s-a înregistrat cel mai înalt nivel în ceea ce priveşte concentraţia gazelor de seră, din istorie. Cel de-al 5-lea raport de evaluare al IPCC, publicat în septembrie, avertizează asupra faptului că dacă nu se vor lua măsuri, temperatura medie anuală, la nivel global, ar putea trece de pragul 2 grade Celsius, prag dincolo de care consecinţele negative ale schimbărilor climatice ar creşte dramatic.

Potrivit secretarei UNFCCC, Christiana Figueres, întâlnirea de la Varşovia este o excelentă ocazie de a stabili noi acorduri, pregătind în felul acestea drumul către acordul care va trebui adoptat în anul 2015, la Paris. Însă Rusia a cerut o schimbare în ceea ce priveşte sistemul şi procedura de votare, lucru care ar putea încetini sau împiedica stabilirea unui acord.