Studiu: Dezastrele naturale sunt și o calamitate economică

483

Când are loc un dezastru natural pagubele materiale se discută doar în termenii proprietăţilor distruse și ai costurilor de asigurare. Însă calamităţile au un impact economic major, mai puţin discutat: cheltuielile asumate de sistemul de sănătatea publică.

Un studiu compilat de Consiliul Naţional de Resurse Naturale (NRDC) al SUA a analizat presiunea pusă pe sistemul de sănătate de mai multe dezastre naturale care au avut loc recent. Epidemia virusului West Nile în Louisiana (2002), valul de căldură din California (2006) și inundaţia Red River din North Dakota (2009) sunt doar câteva exemple ale studiilor de caz avute în vedere de acest studiu. Metaanaliza NRDC a vizat tipuri de dezastre privitor la care specialiștii avertizează că se vor înmulţi în viitor ca urmare a încălzirii climatice.

Cercetătorii știinţifici și experţii economici care au luat parte la studiul NRDC, sub tutela Universităţii Berkley California și a Universităţii California din San Francisco au făcut estimări ale costurilor pentru sănătate implicate de șase calamităţi.

Per total, evenimentele au generat 1.689 de decese premature, 8.992 de spitalizări, 21.113 de intervenţii de salvare și 734.398 de vizite ambulatorii, informează studiul citat de Daily Mail.

În dolari, cea mai mare pierdere a fost generată de morţile premature, care au costat statul american 13,3 miliarde de dolari, calculând valoarea statistică a unei vieţi la 7,6 milioane de dolari, în acord cu estimarea Agenţiei Americane de Protecţie a Mediului.

Cele 14 dezastre meteorologice care au lovit anul acesta Statele Unite au costat 14 miliarde de dolari, susţine Jeff Masters, din partea site-ului Weather underground.

Masters atrage atenţia că aceste costuri sunt luate în calcul doar de anumite studii statistice. În plus, autorii studiului citat adaugă că raportul lor a vizat doar evenimentele naturale de talie medie și că au ezitat să calculeze cheltuielile generate de dezastre mai mari, precum uraganul Katrina. Aceasta deoarece costurile pentru sănătate asociate acestui dezastru ar fi prea greu de estimat.

Presiunea economică a dezastrelor naturale este percepută și de indivizi, nu doar de societate. Daily Mail prezintă cazul lui Jake Conley, care suferă de o formă de astm agravată de creșterea gradului de poluare a aerului. Părinţii copilului se tem că e posibil ca, din cauza condiţiilor atmosferice, boala lui să continue să se înrăutăţească până la nivelul la care nu își vor mai permite să plătească tratamentul.

(Foto: Dreamstime)