Uraganul Sandy şi 5 furtuni care au marcat istoria

93

Oraşul New York, SUA, a închis reţeaua de transport public, inclusiv metroul, duminică, începând cu ora în aşteptarea uraganului Sandy, a anunţat guvernatorul statului, Andrew Cuomo. Poliţiştii umbă din casă în casă pentru a verifica cine a ignorat mandatul obligatoriu de evacuare, dat de primarul oraşului, de teama că în unele zone apa ar putea depăşi trei metri, iar viteza vântului va ajunge la 112 km/h.

Uraganul Sandy, format în Atlantic, este de categoria 1 pe scara Saffir-Simpson, de cinci nivele, şi se întinde pe o suprafaţă de cel puţin 800 de kilometri, potrivit Centrului naţional pentru uragane, cu sediul la Miami. Până acum, 65 de oameni din America Centrală au murit din cauza uraganului Sandy, care urmează să lovească coasta de est a Americii de Nord.

5 furtuni şi zeci de sute de mii de morţi

Pe 12 noiembrie 1970, ciclonul Bhola a lovit Pakistanul de Est (în prezent, regiunea aparţine Bangladeshului) şi Bengalul de Vest (India), inundând insulele Deltei Gangelui. Este cunoscut ca fiind cel mai mortal ciclon înregistrat vreodată. Vânturi puternice au lovit regiunea cu 185km/h, iar furtuna se spune că ar fi avut puterea unui uragan de categoria a 3-a. Totuşi, nu vântul a fost cel ucigaş. Majoritatea celor care şi-au pierdut viaţa în timpul acestui dezastru natural, au fost omorâţi de valul uriaş adus de vânt. Peste 500.000 de oameni au murit din din cauza inundaţiilor.

Un alt ciclon tropical a lovit Golful Tonkin în anul 1881, inundând oraşul portuar Haiphong, din nord-estul Vietnamului. Inundaţiile u provocat distrugeri uriaşe şi au condus la moartea a aproximativ 300.000 de locuitori. Amplasat pe un mal al Râului Roşu, Haiphong se învecinează cu marea printr-un canal de acces, care, pe durata furtunii, a amplificat extinderea inundaţiei şi distrugerea. Categoria şi forţa exactă a ciclonului nu sunt cunoscute.

Pe 25 noiembrie 1839, ceea ce avea să fie cunoscut sub numele de ciclonul India a lovit satul pescăresc Coringa, din Andhra Pradesh. Ciclonul a declanşat formarea unui val de 12 metri înălţime care a distrus satul şi a scufundat majoritatea navelor aflate în regiune. Aproximativ 20.000 de oameni s-au înecat, însă bilanţul victimelor s-a ridicat la aproximativ 300.000 de morţi.

„Super" Taifunul Nina a lovit China în 1975, distrugând barajul Banqiao. Distrugerea barajului a cauzat inundaţii de aşa natură încât a declanşat o serie de colapsuri a sistemelor de baraje pe tot teritoriul ţării, ridicând la un cu totul alt nivel pagubele cauzate de taifun. Cu peste 170.000 de persoane decedate, este unul dintre cele mai devastator din istorie, conform site-ului Wunderground.

Din istoria recentă, trebuie menţionat ciclonul Nargis, care a lovit sudul statului Myanmar pe 2 mai 2008. Rafalele de vânt care au ajuns la 240 km/h, au măturat construcţiile, lăsând în urmă 2,4 milioane de sinistraţi. Dezastrul s-a soldat cu 140.000 de morţi şi dispăruţi, dar există supoziţia că numărul victimelor a crescut din cauza lipsei de hrană, apă şi îngrijire medicală. Asta din cauză că autorităţile au refuzat accesul asistenţilor umanitari în zonele calamitate. Abia după trei săptămâni, sub presiunea internaţională, autorităţile au devenit mai cooperante.