Video: Furtuni, inundaţii și incendii în SUA

27

Furtunile puternice care s-au abătut marţi asupra statului american Illinois nu sunt decât continuarea unui sezon estival agitat din punct de vedere meteorologic. În nordul ţării inundaţiile continuă, iar incendiile au aprins în calea lor 12 state, din Alaska până în Florida.

Furtunile însoţite de descărcări electrice și rafale de vânt au lăsat fără curent electric 271.407 clienţi ai companiei naţionale de electricitate a informat purtătorul de cuvânt al acesteia, Tony Hernandez, citat de Mediafax. Peste 62.000 dintre persoanele care au rămas fără curent se găsesc numai în Chicago. Aproximativ 340 de zboruri de pe aeroportul internaţional O'Hare au fost anulate și mai multe trenuir au avut întârzieri tot din cauza intemperiilor.

În North Dakota, autorităţile au ordonat evacuarea a circa 12.000 de persoane din cauza inundaţiilor, relatează CNN. Ordinul de evacuare acoperă între un sfert şi o treime de populaţia oraşului Minot.

Incendiile care au devastat deja 5.700 de kilometri pătraţi de teren în 12 state, au determinat evacuarea a 1.800 de case numai în Texas . Doi pompieri din Florida și-au pierdut viaţa în lupta cu flăcările. Acestor două incendii se adaugă altor 53 care afectează 11 state americane. În total, incendiile au pârjolit 5.600 de kilometri pătraţi.