Vor sau nu, românii vor plăti pentru protecţia mediului

13

În contextul obligaţiilor de mediu impuse de UE, piaţa energiilor regenerabile din România cunoaște un boom fără precedent. Analiștii se tem însă că reversul avantajelor ecologice ale energiei regenerabile va fi o majorare cu 30% a costurilor facturate pentru energia convenţională.

Ţinta asumată de Uniunea Europeană privind utilizarea energiei regenerabile în proporţie de 20% din consumul total de energie, până în 2020, este o veste bună pentru producătorii de energie regenerabilă, însă este o veste îngrijorătoare pentru producătorii de energie din surse neregenerabile. Dacă producătorul verde poate vedea în obligaţia atingerii obiectivului o oportunitate de expansiune a pieţei și, implicit, a profitului, producătorul convenţional vede clar o creștere a costurilor. Aceasta va fi resimţită și de consumatorul final, nevoit să plătească cu până la 30% mai mult pentru energia electrică.Subvenţiile acordate investitorilor în energie regenerabilă vor conduce la o accentuare a creșterii pieţei verzi. În prezent, creșterea cea mai spectaculoasă o înregistrează piaţa energiei eoliene. „Dacă până acum un an şi ceva vorbeam în hectare, acum vorbim în MW,” a declarat Mihai David, directorul general al Hidroelectrica, cel mai ieftin producător de energie din România, în cadrul unui seminar pe tema energiilor regenerabile organizat de revista Business Magazin. Deși directorul Hidroelectrica nu a putut oferi asigurarea că boomul eolian nu va replica prăbușirea care a urmat boomului experimentat în trecut de altă industria imobiliară, el a declarat totuși că reversul popularităţii crescânde a energiilor regenerabile va fi, în mod cert, creșterea facturilor la energie. Obiectivul 20-20-20 al UE va obliga furnizorii de energie fie să investească pentru a produce energie regenerabilă, fie să achiziţioneze certificate verzi pentru întrunirea unui necesar anual. Din acest motiv, câștigul producătorilor de energie regenerabilă va fi unul dublu: pe lângă profitul adus de activarea pe piaţă, ei câștigă și din comercializarea de certificate verzi către producătorii de energie convenţională. Dublă va fi însă și pierderea producătorilor de energie convenţională. Pe de o parte, dezvoltarea concurenţei va determina o scădere a cotei de piaţă. Pe de altă parte necesitatea de achiziţionare a certificatelor verzi va produce o creștere a costurilor, care se va reflecta într-o creștere a facturilor la energie resimţită de consumatorul final. Specialiștii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei estimează că preţul energiei electrice va crește cu 2,5 până la 33 de euro pe MWh, până în 2017. Potrivit lui Zoltan Nagy-Bege, director al departamentului de reglementare în eficienţă energetică din ANRE, citat de Ziarul Financiar, „chiar dacă nu vor fi 33 euro pe MWh, conform calculelor ANRE, efectul în preţ tot va fi de 25% sau 30% faţă de preţul actual al energiei.” În aceste condiţii, a mai adăugat Bege, „trebuie să fim conştienţi că în România consumatorul are o limită de suportabilitate. O creştere de 30% a preţului este foarte mare.”Pe români îi mai despart doar câteva luni de aceste schimbări. În cursul lunii decembrie, ANRE va elabora legislaţia secundară necesară aplicării legii care stabilește sistemul de promovare a energiilor regenerabile. „Nu cred că mai devreme de aprilie – mai 2011 vom putea porni această schemă de sprijin,” a precizat Bege, „pentru că procedura Comisiei Europene este foarte birocratică.” Birocraţia nu stăvilește însă planurile de investiţii verzi. Potrivit ziarului constănţean Telegraf, Dobrogenii se vor putea lăuda, în câţiva ani, cu cel mai mare parc eolian din Europa, cu o putere instalată ce ar putea depăşi 4.000 de megawaţi. Investitorul principal al acestui parc este grupul CEZ din Cehia, care va introduce nu mai puţin de 1,1 miliarde de euro în acest proiect.