Biserică descoperită în Israel, posibil mormânt al profetului Zaharia

50

Autorităţile israeliene au anunţat descoperirea ruinelor unei biserici bizantine despre care se crede că ar putea să fie locul unde a fost înmormântat profetul biblic Zaharia.

Ruinele bisericii au fost descoperite întâmplător de către detectivii Autorităţii Israeliene pentru Antichităţi, care se aflau în urmărirea unor jefuitori de morminte. Aceştia au observat o intrare în pământ şi, după câteva luni de săpături la situl arheologic numit Hirbet Madras, arheologii au găsit ruinele vechii biserici.

Biserica a fost de mărimea unui teren de baschet şi a avut piloni de marmură. Podeaua bisericii, prezervată foarte bine, conţine un mozaic cu lei, vulpi, peşti şi păuni.

Sub altarul bisericii, arheologii au identificat un loc folosit pentru înmormântare şi susţin că acesta ar putea să fie locul unde a fost înmormântat profetul Zaharia a cărui carte este inclusă în canonul Vechiului Testament. Deocamdată, aceasta este doar o ipoteză pe care specialiştii au formulat-o în baza unor surse creştine şi a unei diagrame antice, cunoscută sub numele de „Harta Madaba".

„Au trecut ani de zile de când am făcut o descoperire ca asta", a declarat Amir Ganor de la Unitatea de Prevenire a Furturilor de Antichităţi. „Podeaua este unul dintre cele mai frumoase mozaicuri descoperite în Israel, în ultimii ani, unic prin măiestria cu care a fost lucrat", a mai spus Ganor, conform dailymail.co.uk.

Ganor a povestit că se afla în urmărirea unui grup de palestinieni care furau monede antice, atunci când a descoperit locul unde se află vestigiile acestei biserici (la cca 40 de kilometri sud de Ierusalim), notează Reuters.

Clădirea bisericii a fost folosită undeva între secolele al V-lea şi al VII-lea d.Ch. Arheologii apreciază că descoperirea ei este unică, datorită dimensiunilor şi condiţiei bune în care se află. La fel ca şi în cazul altor structuri antice, şi aceasta a fost construită pe fundaţii mai vechi. A fost distrusă însă de un cutremur, în urmă cu cca 1.300 de ani.

„Fără îndoială, această descoperire este extraordinară şi de mare importanţă pentru cercetare, religie şi turism", se arată în declaraţia oficială a Autorităţii Israeliene pentru Antichităţi.