BBC: Pot morţii să vorbească prin radio?

397

Susţinătorii „Fenomenului Vocii Electronice" (EVP) afirmă că folosesc echipamente radio pentru a comunica cu cei morţi. O analiză BBC întreabă dacă nu cumva aceștia aud, de fapt, ce vor.

În 1969, un medic leton pe nume Konstantin Raudive a anunţat că reușise să înregistreze voci ale morţilor pe bandă electromagnetică. El susţinea că a desfășurat mai multe experimente de comunicare cu morţii și că a reușit să stabilească legătura cu Hitler, Stalin, Mussolini și multe alte personalităţi. El a prezentat 72.000 de înregistrări în care pretindea că se pot auzi vocile celor menţionaţi.

Comunicarea nu era de tip interactiv, în timp real, ci Raudive punea întrebări și lăsa banda să înregistreze liniștea care urma. Apoi dădea caseta înapoi și, printre zgomotele statice, ca de „purici", spunea că distingea sunete despre care spunea că ar fi fost voci umane.

Metoda lui a convins pe mulţi și a ajuns una dintre uneltele reprezentative ale spiritismului secolului al XX-lea și începutului de secol XXI. În prezent, există sute de forumuri EVP, și numeroși oameni titraţi văd în această metodă o dovadă clară a faptului că morţii ne vorbesc.

Ce mesaje transmit „vocile"?

Jolyon Jenkins, reporter BBC, a investigat cazul și a descoperit ce se afla de fapt în spatele acestor voci misterioase. Raudive, spune el, voia să ne convingă că Hitler i-a vorbit în limba letonă, o limbă pe care nu a știut-o în timpul vieţii. Hitler ar fi spus lucruri de tipul „aprinde de bună voie" sau „aici ori ești fată, ori ești expulzat".

Discutând cu Colin Smythe, editorul care i-a publicat rezultatele lui Raudive în anii `70, reporterul BBC i-a spus că astfel de intervenţii nu sunt deloc specifice fostului Fuhrer. Răspunsul lui Smythe a fost că ar putea fi vorba de un furt de identitate. „Un comunicator nu e neapărat onest. Ar putea folosi vocea unor oameni faimoși în speranţa că va atrage atenţia", a afirmat el.

Nici vocea nu e întotdeauna specifică personajului. Jenkins i-a cerut lui Smythe permisiunea de a asculta câteva dintre casetele lui Raudive. Smythe i-a înmânat câteva casete, pe care Jenkins le-a confruntat cu cartea publicată de Raudive. Pe una din casete, cei doi au ascultat împreună ceea ce ar fi trebuit să fie o intervenţie a lui Winston Churchill, dar au descoperit o voce mult mai subţire decât tonalitatea gravă, ușor de recunoscut, a lui Churchill. Pe o altă casetă, conform cărţii, într-una din sesiuni, o voce de rus ar fi spus: „Ștefan e aici. Dar tu nu ești Ștefan. Nu mă crezi. Nu e foarte greu. O să-l învăţăm pe Petru". Cu toate acestea, pe bandă nu se auzea nimic – doar „paraziţi".

Știinţa, despre ce se află de fapt în spatele vocilor

Cea mai simplă explicaţie, susţine Jenkins, este că vocile EVP sunt pur și simplu semnale radio accidentale. De obicei sunt atât de slabe și de mascate de zgomote de fundal sau de sunete statice încât e dificil de înţeles ce transmit, așa că expertul EVP trebuie să le „interpreteze" pentru noi.

Alte explicaţii ale fenomenului includ mecanisme psihologice obișnuite, precum apofenia (tendinţa minţii de a găsi tipare de semnific, chiar și atunci când acestea nu există), pareidolia (interpretarea automată a sunetelor aleatorii ca voci în propria limbă) și, nu în ultimul rând, escrocheria.

Ce spune Biblia despre comunicarea cu cei morţi?

Credinţa în viaţa de după moarte și în posibilitatea de a continua comunicarea cu cei dragi care au părăsit lumea celor vii a animat dintotdeauna oamenii din toate religiile și culturile, fiind privită ca un ajutor important pentru o mai uşoară acceptare a realităţii dramatice a morţii.

Cu toate acestea, în ciuda mângâierii pe care o aduce gândul că moartea nu e o barieră suficient de puternică petru a ne despărţi de cei dragi, Biblia afirmă că cei morţi că „nu ştiu nimic" (Eclesiastul 9:5). Dacă facerea omului a însemnat îmbinarea trupului cu suflarea de viaţă de la Dumnezeu, moartea este procesul invers. „Ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce" i-a spus Dumnezeu lui Adam (Geneza 3:19). Ce se întâmplă însă cu suflarea de viaţă, cu scânteia care a animat trupul omenesc? Se întoarce la Cel care a dat-o, la Creator.

Mai mult chiar, nu doar că Biblia descurajează contactarea celor trecuţi în nefiinţă, afirmând că moartea înseamnă inconștienţă, ci chiar interzice în mod explicit încercarea de a intra în legătură cu cei care au părăsit lumea aceasta: „Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor" (Lev. 19:31); „Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morţi și la ghicitori, […] îl voi nimici din mijlocul poporului său" (Lev. 20:6).

CITEȘTE ȘI: De la luntrea lui Caron la mormântul lui Lazăr (partea 1 și partea a 2-a)