Probabil că au trecut 15 de ani de atunci, dar de când am citit primele articole ale lui Nathan Brown am fost frapat de concizia și de francheţea scrisului său, de curajul cu care lua în discuţie prejudecăţile și superficialitatea din religie și de naturaleţea cu care își invita cititorii să trăiască o viaţă spirituală pe măsura ofertei generoase a lui Dumnezeu.

Am fost încântat când a fost numit redactor-șef al ediţiei australiene a revistei Semnele timpului. În 2012, când îmi pregăteam călătoria în Australia, în cursul căreia am filmat câteva zeci de interviuri pentru emisiunea TV Punctul de plecare, un prieten comun din Melbourne mi-a pregătit calea pentru o conversaţie specială cu Nathan Brown.

Aţi fost de la început bun la exprimare și cuvinte? Sau aceste lucruri s-au afirmat mai târziu în viaţă?

În mod sigur a fost ceva care m-a interesat. Am avut un interes deosebit pentru ceea ce ţine de limbă. Cred că am înţeles mai mult despre engleză datorită faptului că am studiat și germana. A fost o experienţă interesantă să aflu cum funcţionează limba, care sunt componentele ei și să pun cap la cap gramatica și toate acele lucruri plictisitoare.

Aţi fost un cititor entuziast?

Da, dintotdeauna. Tatăl meu era pastor și a urmat de tânăr un program de master. Când eu eram la liceu, mama mea studia și ea la universitate. Astfel am fost foarte concentrat pe lectură și am fost foarte încurajat să citesc o varietate de cărţi, din toate tradiţiile religioase. Am citit biografii ale lui Spurgeon și ale altor predicatori faimoși. Bineînţeles, acestea erau cărţile de pe raftul tatălui meu. L-am descoperit pe C.S. Lewis și Cronicile din Narnia foarte devreme. De acolo, am trecut la alte scrieri, cele apologetice.

În timpul facultăţii l-am studiat pe C.S. Lewis. Să iei o poveste citită în copilărie și să o analizezi la nivel academic reprezintă o mare aventură și o călătorie extraordinară.

Cred că a existat un moment când a trebuit să luaţi o hotărâre privind cariera. Cum a fost alegerea dumneavoastră?

Iniţial, m-am gândit să fiu pastor, ca tata. Dar mai târziu, am vrut să am drumul meu. Am studiat dreptul, timp de șase ani, la o universitate din Brisbane și, ca student, am lucrat la diferite case de avocatură din Australia. A fost o aventură frumoasă. Dar, după doi ani, mi-am dat seama că nu e ceea ce vreau să fac toată viaţa. Totuși am hotărât să termin facultatea, dar ziua în care am predat ultima lucrare la facultate a fost ziua în care am ieșit la pensie din domeniul juridic, ca să spun așa. Nu am avut niciun regret că nu am practicat avocatura, dar nici că am urmat această facultate. Mi-a plăcut să învăţ dreptul și cred că m-a ajutat mult. Limbajul juridic trebuie să fie unul foarte…

Foarte precis?

Da, așa este. Am învăţat să scriu și să citesc cu foarte mare atenţie și precizie. A fost o disciplină foarte importantă. Am ajuns la o foarte bună înţelegere a funcţionării societăţii. A fost o experienţă minunată și nu regret că am făcut lucrul acesta. În același timp, nu regret nici faptul că m-am oprit. Am luat decizia să nu mă fac avocat, dar tot nu știam ce vreau să fac.

Dintr-un milion de opţiuni, eraţi sigur că una ieșise din discuţie.

Dar erau încă destul de multe opţiuni. Mă căsătorisem de curând. Soţia mea era încă studentă. Am decis să facem ceva diferit. Așa că, pentru un an, am fost predicatori voluntari pentru biserică. Am mers în Teritoriul de nord, unul dintre statele Australiei, foarte puţin populat, într-un orășel de 2.000 de locuitori, care se afla cam la 500 de kilometri de cel mai apropiat oraș ceva mai mare, Alice Springs. În acea perioadă am început să studiez literatura și m-am apucat să scriu câte ceva. Acolo aveam timp.

Am început să studiez literatura ca să fiu împins să citesc diverse lucruri pe care, altfel, nu le-aș fi citit. Acesta este motivul pentru care încă studiez literatura. Este un curs în continuă desfășurare. Există foarte multe lucrări mari și frumoase în lume care să fie citite. Uneori putem ajunge la o viziune cam îngustă asupra lucrurilor. Am fost foarte motivat să explorez această lume și să învăţ. Am început să experimentez cititul și scrisul. La început, au fost niște hobby-uri, după care au preluat controlul vieţii mele și au devenit activitatea mea.

Deci aţi început să scrieţi. Ce scriaţi? Aţi început un proiect imens, cum ar fi scrierea unui roman? Sau aţi încercat ceva scurt?

Avea să fie și un roman, dar înainte de a mă apuca de roman, am scris destule articole scurte. Am început să scriu articole și să le trimit peste tot. Au fost publicate într-o revistă baptistă, într-una catolică și în alte reviste creștine. La început, am fost publicat mai mult în acele reviste decât în cele adventiste. Acesta este un lucru pe care mi-aș dori să îl văd întâmplându-se mai des: să îi văd pe tinerii adventiști că trec graniţele bisericii noastre și intră în contact cu alte publicaţii sau cu alte reviste și încearcă să contribuie cu ceva. Este o oportunitate de a ne clarifica ideile și de a încerca să le transmitem într-o limbă care trece dincolo de jargonul adventist.

Nathan Brown, semnându-se pe una dintre cărţile sale.

La un moment dat, aţi început să fiţi publicat și în revistele adventiste.

Câteva dintre articolele pe care le-am scris la început au fost publicate în același timp și în reviste adventiste. Dar cred că marea mea șansă a fost un concurs organizat de Adventist Review la sfârșitul anului 1998. A fost o competiţie literară pentru autori sub 35 de ani care să scrie articole pentru rubrica AnchorPoints, ce trata articolele de credinţă. Au primit articole din toată lumea. Tema era să scrii un articol despre un punct fundamental de doctrină adventistă. Nu știu cum, dar au ales articolul meu drept câștigător al competiţiei. A fost foarte drăguţ când mi-au înmânat premiul. Mi-au pus și poza pe coperta revistei și toate acele lucruri bizare la care nu te aștepţi să ţi se întâmple, cum ar fi să-ţi vezi faţa pe coperta unei reviste.

Vă mai amintiţi despre ce era articolul cu care aţi câștigat?

Am scris despre credinţa noastră în creaţie, despre bucuria și miracolul creaţiei. Uneori pierdem din vedere bucuria creaţiei, pentru că intrăm în controversa cu privire la știinţă. Dumnezeu a creat o lume și un univers minunat și plin de bucurie.

După câștigarea acelui concurs, am fost invitat să merg să particip la un stagiu de pregătire la revista Adventist Review.

Ce trebuia să faceţi în acest stagiu de pregătire?

Scriam sub îndrumarea unor maeștri despre diferite aspecte ale credinţei și ale vieţii. Încercam să îi fac pe oameni să gândească diferit, să îi inspir, să îi emoţionez cu privire la ce înseamnă credinţa în contextul vieţii noastre.

Într-unul dintre acele articole am citit o expresie interesantă: „Schimbă lumea, câte șapte sute cincizeci de cuvinte odată”.

A fost cea mai scurtă formă de rezumare pe care încercam să o fac. Sună cam încrezut, cam bombastic, dar lumea este schimbată zilnic în foarte multe feluri, unele pozitive, altele negative. Eu chiar cred că tot ce facem noi schimbă lumea. Așa că de ce nu ar avea aceste 750 de cuvinte ale unui articol același scop, de a schimba alegerile cuiva sau comportamentul, sau priorităţile cuiva.

Era greu să vă încadraţi în limita celor 750 de cuvinte?

De fapt, este o disciplină foarte bună. A scrie ceva care ar putea convinge pe cineva sau mișca inima cuiva, în limita acestor cuvinte, este destul de dificil. Procesul prin care devii autor te ajută să spui mult în cuvinte puţine. Dacă mă uit la articolele cu care am început atunci, constat că sunt foarte multe cuvinte care nu spun prea mult. Când scriu acum un articol de 750 de cuvinte, spun mult mai mult decât spuneam la început.

Cineva spunea: „Este bine să-ţi dregi glasul înainte să începi să vorbești.” De multe ori, începi să scrii și cauţi ce vrei să spui, dar între timp ai și epuizat toate acele cuvinte. Dacă tai prima parte, vei obţine ideea principală a ceea vei spune. Este un exerciţiu bun. Mie îmi place această limită, pentru că nu răpește prea mult din timpul nimănui, dar este suficient cât să spună ceva puternic, ceva care îi poate provoca pe oameni.

Cum vă alegeţi subiectele?

Nu cred că neapărat este ceva ce îmi aleg… În principiu, scriu despre lucrurile care îmi atrag atenţia. Aceste lucruri pot apărea sub orice formă: o problemă curentă, o știre, ceva ce am citit, poate un verset biblic. Poate fi ceva cu care m-am luptat în sufletul meu. Se spune că predicatorii își predică mai întâi lor înșile. Atunci când scriu ceva, împărtășesc un lucru care pe mine m-a ajutat să dau un sens vieţii și credinţei. Am credinţa că Dumnezeu îi poate ajuta și pe alţii într-un mod similar.

Vorbiţi-ne mai mult despre felul în care scrieţi.

Diferiţi scriitori lucrează diferit. Eu sunt genul care, atunci când se așază să scrie ceva, scrie ceva foarte aproape de produsul final, pentru că acea idee s-a dezvoltat în mintea mea o perioadă lungă. Am câte o idee care stă în mintea mea și crește, și crește, și crește, până ajunge să fie scrisă. Alteori îmi vine o idee pe care o scriu imediat. În general, procesul meu de scriere este totuși lent. Cred că am încredere în puterea unei idei de a se dezvolta. În același timp, pe altele le și notez sau notez citate din cărţi. Dar cele mai bune și mai puternice idei sunt acelea care cresc în timp.

În același timp, termenele-limită mă mobilizează. Să fii obligat să stai acolo și să scrii ceva. Cu acest lucru se luptă orice persoană creativă. Este un privilegiu rar să pot avea o după-amiază calmă la birou în care să pot sta să scriu. De obicei, scriu seara târziu, acasă, dar numai după ce o idee a ajuns în punctul în care trebuie scrisă.

În multe dintre articolele dumneavoastră am văzut o mulţime de citate din Biblie. Aceasta arată familiaritatea dumneavoastră cu Biblia. Cred că aceste texte vă sunt mereu active în minte, de aceea ies ușor la suprafaţă. Aș vrea să vă întreb când aţi început să vă umpleţi de Biblie, de mic copil sau mai târziu?

De mic copil. Sunt chiar încântat că aţi observat lucrul acesta, pentru că, atunci când scriu, Biblia este cel mai important lucru cu care pot să lucrez. Dacă pun un verset biblic într-un articol, cititorii găsesc măcar un lucru care le este sigur folositor. Chiar dacă restul articolului nu îi spune nimic celui care îl citește, acel pasaj biblic îi poate vorbi. Reproducerea și folosirea Bibliei în felul acesta reprezintă o bază importantă a tot ceea ce scriu.

Îmi amintesc că, de la o vârstă fragedă, părinţii mă încurajau să citesc Biblia, să o citesc pur și simplu. Oamenii se uitau ciudat la mine când le spuneam cum citesc eu Biblia. Modul meu de a citi și a interacţiona cu Biblia este acela de a o citi pur și simplu. Încep de la început și o parcurg până la sfârșit. Și după aceea o iau de la capăt.

Într-adevăr?

Acesta este obiceiul meu zilnic. Uneori citesc mai repede, iar alteori mult mai lent, un capitol pe zi, cam așa. În acest moment, m-am apucat din nou de ea, de la capăt. De data aceasta, citesc mai repede, trei, patru capitole pe zi. Cred că în ritmul acesta o voi termina cam într-un an. Cred că modul acesta de a citi Biblia te face să citești pasaje pe care în mod normal le lași la o parte. Sunt părţi din Biblie care adesea sunt trecute cu vederea. În același timp, îţi formezi o imagine de ansamblu a lucrurilor din Biblie. Apoi, când ajungi să citești un verset biblic, îţi dai seama că el se potrivește într-un plan mai amplu. În acest mod L-am înţeles eu pe Dumnezeu.

Nathan Brown

Ce faceţi cu reacţiile la articolele dumneavoastră?

Am ajuns să apreciez faptul că primesc reacţii la articolele scrise. Orice fel de răspuns este un lucru bun, pentru că înseamnă că o persoană și-a luat timp să citească, iar articolul l-a făcut să aibă o reacţie.

Odată cu accesul universal la internet, a devenit o obișnuinţă ca unii oameni să reacţioneze aproape instantaneu la ceea ce citesc. De multe ori, se vede că au scris fără să se gândească prea mult.

Dar să-ţi iei timp să te implici în acel articol, să nu fii de acord cu el și să consumi totuși timp este un lucru minunat, cu atât mai mult când scrii un răspuns puternic și bine gândit. Dacă oamenii sunt furioși, măcar știi că le pasă. Indiferenţa este cel mai rău mod de a trata un articol. Dacă cineva răspunde cu supărare înseamnă că îi pasă de acel subiect, crede cu putere în ceva. Aceștia sunt oameni cu care poţi avea o conversaţie, chiar dacă nu întotdeauna plăcută. Cred că trebuie să exersăm acest mod de a purta o conversaţie, pentru că nu trebuie să gândim toţi la fel.

Un alt lucru foarte important este că scrisul ne ajută să ne clarificăm lucrurile pe care le gândim. Dacă vrei să afli ce crezi cu adevărat pe un anumit subiect, așază-te în faţa unei coli de hârtie și încearcă să scrii o explicaţie. Vei fi surprins de ce vei descoperi. Eu de multe ori sunt surprins. Uneori mă apuc să scriu ceva fără să știu unde voi ajunge. În același timp, îţi arată și locurile unde îţi lipsesc cunoștinţele. Începi să scrii o argumentaţie și spui ce crezi despre un lucru, dar cum ajungi la concluzii? Acest lucru te face să umpli acel gol. Scrisul e un exerciţiu intelectual care merită făcut.

În același timp, poate fi și un exerciţiu de credinţă.

Da, ajungem să înţelegem ce credem cu adevărat și de ce credem.

Am deschis acest subiect pentru că mi-ar plăcea să văd de la cititorii și telespectatorii noștri mult mai multe reacţii, atât favorabile, cât și nefavorabile sau chiar supărate. Dar, în loc să spună doar: „Asta nu îmi place!” Să spună: „Nu îmi place pentru că…”

Oamenii de obicei reacţionează faţă de autor, atacând persoana care a scris, în loc să se ocupe de ideea propusă de acesta. E mai ușor așa și înţeleg de ce procedează oamenii așa. Dacă îl poţi demola pe autor, atunci nu-ţi mai faci griji cu privire la ideile lui.

Pentru un număr de ani, aţi fost redactorul revistei Semnele timpului din Australia. Ce amintiri păstraţi?

Mă bucur că am reușit să păstrăm varianta tipărită. Nu toate lucrurile pot să fie electronice. Este greu să îi dăruiești ceva virtual unui prieten. Îi poţi trimite un link, dar nu este același lucru cu a spune: „Uite despre ce discutam zilele trecute; aceasta este o revistă produsă de prietenii mei din biserică. Poţi să o iei să citești, dacă vrei.” Pentru mine, acesta este cel mai simplu mod prin care poţi sădi ceva diferit în mintea oamenilor.

Aţi scris și cărţi. Mi-a plăcut mult o carte pe care aș vrea să o avem și în limba română: Seven Reasons Life Is Better With God (Șapte motive pentru care este mai bună viaţa cu Dumnezeu).

În principiu, cartea este pentru tineri cu o educaţie solidă, care au tot ce le trebuie și o mulţime de șanse. De ce contează Dumnezeu în această situaţie? Atât de des apar relatări despre oameni care mărturisesc că ajunseseră la capătul funiei, că totul mergea prost și nu mai aveau nimic bun în viaţă. De acolo, ei se uită în sus la Dumnezeu, iar El le schimbă viaţa. Și sunt istorii minunate.

Dar, la un moment dat, devine plictisitor să folosim același tipar la nesfârșit. De ce să conteze Dumnezeu pentru mine când lucrurile merg destul de bine? Acesta a fost punctul de plecare pentru această carte.

Aţi vrea să le mai spuneţi ceva celor care deja scriu sau care se gândesc să scrie?

În primul rând, le-aș atrage atenţia la ce trăiesc eu chiar acum. Să întâlnesc pe cineva ca dumneavoastră, care spune că a citit lucruri scrise de mine… mă copleșește. Să știu că cineva de cealaltă parte a lumii a simţit ceva când a citit articolele mele, că s-a format o legătură… e un lucru care mă bucură foarte mult. Pentru mine, acesta este un foarte mare privilegiu. Așa lucrează Dumnezeu. Tu îţi faci partea și ai încredere că Dumnezeu Se va folosi de asta așa cum crede El de cuviinţă. Pentru mine, scrisul este o plăcere, de fapt eu scriu zâmbind și probabil de aceea oamenilor le place ce scriu.

Scrisul înseamnă și foarte multă muncă grea. Mulţi oameni sunt încântaţi de ideea de a deveni autori, dar mult mai puţini sunt încântaţi de ideea de a scrie. Scrisul nu este o treabă de spectator. Cere luptă, uneori este plictisitor, cere singurătate – este o muncă grea. Dacă este însă ceva ce îţi place, faci ce e nevoie ca să devii mai bun. Tot ceea ce scrii reprezintă un antrenament al scrisului. Atunci când le scriu SMS-uri prietenilor, întotdeauna scriu complet, fără prescurtări. Dacă pot scrie o frază care să îi surprindă, care să îi facă să zâmbească, atunci este un antrenament bun. Tot ce scrii, indiferent că este vorba de un e-mail sau ceva pe Facebook, orice ai face, este un antrenament de scris. Eu am această idee că, orice scriu, nu scriu degeaba. Chiar dacă este vorba de un bileţel simplu pentru mama mea sau orice altceva, este ceva la care să mă pot gândi mai târziu.

Interviul integral poate fi urmărit la http://www.sperantatv.ro/web/punctul-de-plecare-nathan-brown-27-06-2015/