Kenya laudă aportul unei biserici la educaţie

118

Președintele kenyan Mwai Kibaki a lăudat Biserica Adventistă pentru contribuţia sa la dezvoltarea ţării prin educaţie, informează ANN.

Într-un discurs susţinut în cadrul unei întâlniri pentru strângerea de fonduri vizând proiecte ale unor biserici, președintele kenyan a adresat mulţumiri organizaţiilor bisericești care caută să împlinească atât nevoile fizice, cât și nevoile spirituale ale comunităţilor.

Președintele a amintit în mod special contribuţia Bisericii Adventiste care, prin abordarea holistică a comunităţii, a reușit să creeze „un sistem sustenabil, opus celui tradiţional, bazat doar pe donaţii."

Jumătate dintre reprezentanţii guvernamentali care au participat la eveniment sunt adventiști, inclusiv ministrul pentru Educaţie și Servicii Publice.