Biserica Anglicană şi-a ales noul lider

12

După o întârziere de câteva săptămâni, liderii anglicani l-au ales pe cel care va fi următorul Arhiepiscop de Canterbury, în locul lui Rowan Williams.

La sfârşitul acestei săptămâni, Justin Welby, episcop de Durham, va deveni cel de-al 105-lea Arhiepiscop de Canterbury şi liderul celor 77 de milioane de credincioşi anglicani din întreaga lume.

Welby îl va înlocui pe Rowan Williams, ce şi-a anunţat intenţia de a renunţa la poziţie din luna martie a acestui an. În rândul clericilor, Welby este cunoscut ca un teolog tradiţionist şi un interpret conservator al Bibliei.

În acelaşi timp, Welby are şi puterea de a da un impuls de dreapta în Biserica Anglicană, după zece ani în care Williams a dus o politică de stânga, foarte controversată, relatează jurnaliştii de la Daily Mail.

Episcopul Welby a studiat la Colegiul Eton şi la Universitatea Cambridge şi a fost hirotonit în 1992. Funcţia de episcop de Durham o are din noiembrie 2011.