Justin Welby: „Consideram religia plictisitoare”

134

Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, a mărturisit unei audienţe internaţionale de lideri creştini că, în tinereţe, religia îl plictisea.

Prezent la o întrunire internaţională de lideri creştini, găzduită de Royal Albert Hall, Justin Welby le-a povestit celor din public experienţa convertirii sale. Actualul lider al Bisericii Anglicane a relatat că s-a convertit la credinţă în timpul celui de-al doilea an de studiu la Cambridge.

El a mărturisit însă că, înainte de acest moment ar mai fi avut şansa unei convertiri în timpul unui program de voluntariat în Kenia, când a locuit împreună cu un bărbat creştin, care citea în fiecare dimineaţă din Biblie. Pe atunci însă, Welby era atât de convins că lectura Bibliei va fi o treabă plictisitoare, încât a preferat să citească de trei ori cealaltă carte care mai era în casă (un comentariu al constituţiei engleze) decât să se apropie de Cartea Sfântă. După a treia lectură a constituţiei a cedat însă şi a citit şi Biblia.

Totuşi, adevărata sa convertire s-a produs în timpul facultăţii, când a participat împreună cu un prieten la o întâlnire a Uniunii Creștine, relatează The Telegraph. Welby a povestit că nu întâlnirea în sine a fost ceea ce l-a atins – fiindcă şi acum îşi aminteşte faptul că a fost o întâlnire complet plictisitoare – ci faptul că atunci a conştientizat că  „Dumnezeu este mai mare decât noi".

În cadrul conferinţei de la Albert Hall, Welby s-a declarat mult mai încrezător decât înainte în ceea ce privește viitorul Bisericii și a mărturisit că, pentru prima oară în viaţă, simte că oamenii realizează că „Hristos satisface nevoile lumii".