Zile negre pentru Biserica Catolică, judecată pentru abuzuri

149

Biserica Catolică de pe trei continente traversează zile negre pe măsură ce autorităţile de stat din Chile, Australia și Illinois sapă tot mai în profunzimea chestiunii abuzurilor sexuale comise de preoţi sau de alţi angajaţi ai instituţiilor menite să urmărească folosul public.

Curtea de Apel din Chile va soma Arhiepiscopia Santiago să despăgubească trei bărbaţi care au acuzat că au fost abuzaţi timp de trei decenii de preotul chilian Fernando Karadima, scrie ziarul local La Tercera, bazându-se pe un document divulgat presei de surse din cadrul judecătoriei. Potrivit publicaţiei, suma aferentă despăgubirii s-ar ridica la 450 de milioane de pesos, echivalentul a 650.000 de dolari americani. Dacă documentul divulgat se va dovedi real, iar curtea va cere luni despăgubirea victimelor, acesta ar putea deveni primul proces în care Biserica Romano-Catolică din Chile este somată să plătească daune morale victimelor abuzului sexual. Experţi din domeniul legal spun că un astfel de verdict ar putea crea un precedent pentru mult mai multe cereri similare, în condiţiile în care tot mai mulţi oameni mărturisesc public că au fost victime ale abuzului, iar procurorii au dat curs recent câtorva zeci de procese.

Rămânem în zona Americii, însă ne mutăm spre nord, mai exact în SUA, unde toate diecezele catolice din statul Illinois au fost trimise în judecată de trei bărbaţi și o femeie care susţin că au fost abuzaţi de preoţi în urmă cu câteva decenii. Reclamanţii acuză Biserica Catolică de organizarea unei scheme de acoperire, care încă ar mai funcţiona pentru a mușamaliza cazurile de abuz și a proteja preoţii. „Decenii în șir, acuzaţii au adoptat și continuă să adopte politici și practici de acoperire a activităţii infracţionale (…) care a pus în pericol numeroși copii în trecut și vor continua să pună copiii în pericol și în viitor”, se arată în documentul de judecată împotriva diecezelor din Illinois și a Conferinţei Catolice din Illinois. Deși prin proces se urmărește despăgubirea bazată pe dovedirea unor fapte de abuz comise împotriva unor copii din trei dieceze – Rockfort, Peoria și Springfield –, avocatul acuzării spune că toate diecezele au fost implicate și continuă să fie implicate în mușamalizarea cazurilor de abuz.

Pe continentul australian, scandalul abuzurilor sexuale comise asupra copiilor a depășit graniţele Bisericii Catolice, vizând-o și pe aceasta, dar și instituţii ale statului, precum școli și cluburi sportive. Prim-ministrul australian, Scott Morrison, le-a adresat scuze victimelor abuzului sexual, înaintea unui public larg, alcătuit din sute de persoane. Momentul este unul cu o încărcătură emoţională deosebită, deoarece vine după cinci ani de anchete care au relevat că mii de copii au suferit abuzuri în diverse instituţii. Cu vocea părând că cedează loc lacrimilor, Morrison a recunoscut suferinţa victimelor și a condamnat eșecul instituţional de a o stopa: „De ce au fost ignorate strigătele copiilor și ale părinţilor? De ce a fost atât de orb în faţa nedreptăţii sistemul nostru de justiţie? De ce ne-a luat atât de mult să reacţionăm?” a spus Morrison. Numeroase victime ale abuzului au criticat răspunsul guvernului în timpul anchetei, mai ales în ceea ce privește o eventuală schemă de compensare. Victimele abuzului sunt eligibile pentru daune de până la 150.000 de dolari australieni (106.000 dolari americani) fiecare, o sumă despre care unele victime spun că nu este nici suficientă, nici oneroasă.