Este ușor să remarci curajul într-o lume în care lașitatea și obedienţa sunt la ele acasă. Unde cuvântul altuia, susţinut de o bâtă, este acceptat fără a fi pus la îndoială. Și în momentul acela, o persoană care se opune, care vede situaţia altfel și are curajul să se ridice și să vorbească devine vizibilă, ca un far, în întuneric.

La începutul anului 1945, se organiza în Sala Palatului din București un congres al tuturor cultelor recunoscute din România. Ţara se afla în război, Armata Roșie era în ţară și speranţele tuturor se îndreptau către noua conducere comunistă ce treptat prindea rădăcini.

„Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară, dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moșteniţi binecuvântarea!” (1 Petru 3:9)

Atmosfera a fost încă de la început una tensionată, dat fiind faptul că nu se știa exact care va fi soarta bisericilor. Când s-au primit însă asigurări că Stalin însuși va proteja interesele cultelor, starea de spirit s-a schimbat. Discursurile diferitelor personalităţi care s-au succedat la microfon se întâlneau în punctul comun al sprijinului pe care îl vor oferi regimului comunist. Aplauzele nu mai conteneau.

Dar au fost și oameni care nu erau de acord cu acest compromis. Printre ei, Richard Wurmbrand, pastor luteran care lucra alături de Misiunea Suedeză din România și misionar fervent în timpul războiului, era nemulţumit de această atitudine servilă și simţea că fierbe pe scaun. Dar ce putea face el în faţa unei asemenea mulţimi? Lângă el, stătea soţia sa, Sabina, care l-a privit în ochi și i-a spus:

– Du-te și spală rușinea asta de pe obrazul lui Christos!

– Dacă mă duc, o să îţi pierzi soţul, i-a răspuns el gânditor.

– Nu am nevoie de un soţ laș. Du-te!

Ajuns în faţa auditoriului, Wurmbrand a privit în sală la toţi episcopii, preoţii, rabinii sau mullahii prezenţi acolo și le-a zâmbit. Cu toţii aveau probabil deja în minte cam ce va spune pastorul, ce fel de laude urma să aducă regimului. Însă, când el a atras atenţia că principala datorie a slujitorilor lui Dumnezeu este de a-I da slavă Lui pe pământ, s-a produs rumoare. Wurmbrand a vorbit despre împărăţia eternă a lui Dumnezeu și despre efemeritatea regimurilor politice. Și mai ales despre pericolul de a declara supunere oarbă în faţa unuia sau a altuia dintre acestea.

Mesajul său a fost înţeles de către toată lumea. Cei prezenţi au fost electrizaţi de discursul lui Wurmbrand și au aplaudat minute în șir. Pe măsură ce tot mai mulţi reprezentanţi aprobau cuvintele pastorului, ministrul cultelor a ordonat ca lui Wurmbrand să i se ia dreptul de a vorbi. Wurmbrand a continuat până când microfonul a fost deconectat. Discursul său a reușit să ajungă la urechile tuturor.

Predică pentru temniceri

Mai târziu, Wurmbrand avea să-și aducă aminte un mic detaliu biblic foarte important pentru experienţa sa. El a descoperit că în Biblie expresia „Nu te teme!” apare de 366 de ori, exact atâtea zile câte sunt în calendar. Inclusiv pentru anii bisecţi. Într-una dintre aceste zile, pe 29 februarie 1948, Richard Wurmbrand a fost luat de pe stradă și aruncat în închisoare.

Din acel moment, Wurmbrand a dispărut și locul i-a fost luat de Vasile Georgescu –nume fals folosit de autorităţi pentru ca pastorului să i se piardă urma. Tânărul afacerist convertit în misionar de succes printre evreii români în timpul războiului urma să treacă prin cea mai mare încercare a vieţii sale.

Wurmbrand nu s-a concentrat pe cât de greu îi este, ci pe cât de mult poate face. În anii de temniţă, a fost mutat din închisoare în închisoare și a întâlnit o mulţime de oameni, din diferite clase sociale, aruncaţi acolo de evenimentele tulburi ale vremii. Printre aceștia se numărau politicieni precum Lucreţiu Pătrășcanu sau Ion Mihalache, preotul Nicolae Steinhardt și alţii atâţia și atâţia oameni de toate meseriile, din mediile cele mai diverse. Faţă de toţi, Wurmbrand și-a continuat misiunea de slujire.

În faţa suferinţei și a barbariei, nu a dat înapoi, ci a ales să stea drept. Pus faţă în faţă cu anchetatorii violenţi ai Securităţii, nu s-a clintit. A preferat să sufere decât să își trădeze prietenii, iar când i s-au cerut informaţii, a avut grijă să-și încurce, în loc să-și ajute anchetatorii. Faţă de torţionari, a avut o atitudine neobișnuită. Îi scuza pe ofiţerii care ordonau să fie bătut și se ruga pentru cei care se distrau umilindu-l. În faţa celorlalţi deţinuţi, încerca să le ia apărarea torţionarilor și să sublinieze că, în ciuda atrocităţilor comise, și aceștia erau oameni.

La un moment dat, a fost adus la interogatoriu în faţa unui tânăr ofiţer, locotenentul Grecu. Acesta voia o declaraţie din partea pastorului pentru a-l putea pune sub acuzare. Și când i s-a oferit foaie și pix pentru a-și recunoaște fapta, Wurmbrand a notat mai mult decât s-ar fi așteptat acel ofiţer comunist. Printre toate lucrurile scrise, n-a uitat să noteze că îl iubește pe locotenent. Următorul interogatoriu a început de la această afirmaţie. Și pastorul a găsit că e momentul potrivit pentru a-i vorbi unei inimi împietrite despre dragostea lui Dumnezeu pentru ea. Vreme de două ore, i-a vorbit despre Cuvântul lui Dumnezeu și despre puterea acestuia a schimba vieţi. A făcut la fel a doua zi și interesul locotenentului de a afla mai multe despre Dumnezeul pastorului captiv a fost trezit. După două săptămâni, în care a aprofundat credinţa creștină, ofiţerul Grecu L-a acceptat pe Iisus în viaţa sa și a devenit un ucenic al Său.

Iubire dincolo de prejudecăţi

La penitenciarul din Târgu Ocna, Wurmbrand a întâlnit un deţinut pe care l-a preţuit mult. Boris Gorun, muncitor, marxist, convins de adevărul cauzei sale, ajunsese în închisoare din cauza unui protest la adresa lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și, după „reeducare”, demonstrându-și loialitatea faţă de regim, ajunsese unul dintre torţionari. Gorun mersese cu dezumanizarea atât de departe, încât nu s-a sfiit să-l tortureze chiar pe medicul care îi îngrijise rănile în penitenciar. Era urât de toţi foștii colegi de pușcărie. Cu timpul, a fost transferat în altă locaţie.

După câţiva ani, în celula lui Wurmbrand a fost adus un om sfârșit din cauza torturii, cu carnea sfârtecată de bici și cu respiraţia hârșâită. Când s-a apropiat să îl îngrijească, pastorul a descoperit că înaintea sa era Gorun, părăsit acum și de către colegii de partid. În al doisprezecelea ceas, Gorun își dădea seama de eroarea alegerii sale, însă credea că era prea târziu. Încetul cu încetul, starea lui de sănătate se deteriora. Lângă el se afla în fiecare ceas Wurmbrand. Comunistul îndârjit care se certase mereu cu pastorul din cauza religiei asculta acum în lacrimi orice cuvânt despre Dumnezeul care încă îl iubea.

Wurmbrand l-a condus tot mai aproape de tronul lui Dumnezeu și l-a făcut să-și dea seama că până și un păcătos ca el mai are o șansă. A fost martor la schimbarea unei inimi împietrite și a rămas până în ultima clipă alături de noul său prieten. Când acesta s-a stins, în mâna sa se afla mâna aceluia pe care cu multă vreme în urmă îl lovise și care acum îi devenise frate de credinţă.

Eliberarea

Anii au trecut și Wurmbrand, neobosit, le-a vorbit despre Domnul său tuturor celor care doreau să audă. După mai bine de 11 ani, a fost eliberat din închisoare când a murit Stalin. Pentru a o face să-și piardă speranţa, soţiei i se spusese că Richard a murit, iar copiii erau deja mari. Crescuseră fără a-l avea în preajmă pe tatăl lor.

Timpul de pace s-a dovedit însă scurt. Pastorul nu a putut rămâne tăcut nici măcar atunci când i s-a revocat licenţa de a predica. Mergea prin biserici, vorbind despre Dumnezeu, prezentând experienţele sale și avertizând cu privire la pericolul comunist. După trei ani, a fost închis din nou. De această dată pentru mai puţin timp, pentru că oameni din afara ţării depuneau toate eforturile să-l elibereze din lagărul comunist. Guvernul comunist român se folosea de eliberarea anumitor persoane și de trimiterea lor peste hotare pentru obţinerea unor avantaje materiale. Așa s-a întâmplat în cazul multor germani, cumpăraţi de Germania de Vest, sau în cazul unor evrei, care s-au întors în ţara lor. Pentru o persoană, preţul obișnuit era de 2.000 de dolari. Wurmbrand a costat 10.000 de dolari.

După încheierea tranzacţiei, a fost eliberat din închisoare și dus în Statele Unite. Era anul 1966 și noua sa ţară era implicată în războiul din Vietnam. În ziua când au aterizat pe aeroportul din Philadelphia și au plecat către noua lor casă, Richard și Sabina au văzut un marș de protest. Un pastor prezbiterian, susţinător al luptătorilor comuniști din Vietnamul de Nord, apăra lupta eroică dusă de acel regim. Wurmbrand nu a putut să tacă. A cerut dreptul de a vorbi și, în faţa mulţimii, a vorbit despre pericolul reprezentat de doctrina comunistă. Supărat, pastorul organizator s-a apropiat de Wurmbrand.

– Ce știţi dumneavoastră despre comunism?

– Eu sunt doctor în comunism!

Și, după ce a rostit aceste cuvinte, și-a dat jos cămașa. În faţa mulţimii, în faţa camerelor de televiziune și-a prezentat trupul brăzdat de răni și de cicatrici. Gestul său a redus la tăcere orice opoziţie. Numeroși realizatori de emisiuni au căutat apoi să obţină mărturia sa. A devenit un reprezentant vocal al celor care încă sufereau pentru Christos în lagărul comunist. A scris cărţi în care și-a povestit experienţele și a avut un rol important în înfiinţarea organizaţiei Voice of Martyrs.

Deviza sa a rămas întotdeauna: „Urâţi sistemele rele, dar iubiţi-i pe persecutori și încercaţi să-i câștigaţi pentru Christos.” Niciodată nu a dat înapoi de la acest ideal și de la credinţa că orice om, oricât de rău ar fi și oricât de mult rău a făcut, merită să audă despre dragostea lui Dumnezeu pentru el. Viaţa sa întreagă a fost o mărturie deplină a autenticităţii și puterii acestui adevăr biblic fundamental.