SUA: prima biserică protestantă care se întoarce la catolicism

461

O biserică episcopaliană (aripa americană a anglicanismului) a decis împreună cu pastorul ei să se convertească la catolicism. Este prima biserică protestantă americană care face acest pas, după ce Vaticanul a anunţat în 2009 forme lejere de integrare a bisericilor protestante care vor să revină în sânul bisericii catolice.

Biserica St. Luke din Maryland, SUA este primită cu braţele deschise de episcopul și arhiepiscopul catolic de Washington: „Spunem un bun venit călduros comunităţii St. Luke în sânul familiei noastre de credinţă.” Integrarea bisericii episcopaliene se va face sub forma unui ordinariat, conform regulilor stabilite de Vatican. Ordinariatul va permite bisericii din Maryland să-și păstreze moștenirea liturgică anglicană și un nivel ridicat de autonomie pe care episcopul de Washington, cardinalul Wuerl, o descrie în limbaj bisericesc ca: „deschidere faţă de călăuzirea Duhului Sfânt în călătoria lor spirituală”. Până la organizarea acestui prim ordinariat, biserica episcopaliană se va afla sub purtarea de grijă a Arhidiocezei Catolice din Washington.

Liderii bisericii protestante afirmă, conform Washington Post, că nu părăsesc biserica episcopaliană din pricina deciziei controversate a acesteia de a-i ordina pe pastorii gay. Motivul real, continuă liderii, este că își doresc o autoritate religioasă fermă și consecventă, precum Papa Benedict XVI. „În Biserica Episcopaliană episcopii spun una într-un loc și alta într-un alt loc… Fiecare episcop are împărăţia lui”, explică Patrick Delaney, un lider laic din Mitchellville. Și alţi lideri ai comunităţii se declară încântaţi să contribuie la construirea unui pod peste prăpastia schismei protestante din secolul al XVI-lea. Acum, pastorul Lewis se roagă în fiecare duminică pentru papă și pentru toţi episcopii și preoţii catolici.

Comunitatea episcopaliană participă la cursuri de cateheză catolică pregătindu-se pentru a fi primită oficial în Biserica Catolică în octombrie, în timp ce pastorul bisericii, Mark Lewis, speră să înceapă cât mai curând procesul recunoașterii sale ca preot catolic ordinat. Lui Lewis i se va permite să rămână căsătorit, deși se știe că preoţii catolici nu se pot căsători. „Sunt pe deplin recunoscător cardinalului Wuerl și episcopului Crane pentru sprijinul lor pe tot parcursul acestui demers. Așteptăm cu nerăbdare să ne închinăm conform liturgicii anglicane, fiind în același timp în comuniune deplină cu Sfântul Scaun al lui Petru”, a declarat pastorul Lewis pentru site-ul Arhidiocezei din Washington.

Primul ordinariat a fost înfiinţat, în ianuarie 2011, în Marea Britanie. Parohiile dintr-un ordinariat sunt pe deplin catolice, deși își păstrează moștenirea și liturgica anglicană. Biserica Anglicană a apărut în Anglia cu aproximativ 500 de ani în urmă prin decizia regelui Henric VIII de a se separa de Roma. Ironic, ceea ce îi divizează acum pe episcopalieni (anglicani din SUA) este aceeași chestiune a autorităţii. Credinţa episcopaliană a fost credinţa multora dintre părinţii fondatori ai Americii, inclusiv a președintelui George Washington. Astăzi biserica episcopaliană are 1,5 milioane de membri în SUA.

În privinţa posibilelor acuzaţii că Biserica Catolică fură membrii altor biserici, Scott Hurd, asistentul cardinalului Wuerl, a declarat pentru FoxNews că iniţiativa catolică de creare a ordinariatelor a fost provocată de cererile grupurilor de anglicani. „Deci, nu e o chestiune de furat turma. E mai degrabă o deschidere a ușii pentru oamenii care căută să intre de mai mult timp.”