Un preot și o femeie laică, arestaţi la Vatican

1367

Două persoane au fost arestate la Vatican pentru divulgarea unor informaţii confidenţiale, a anunţat luni Sfântul Scaun. Aceasta este prima arestare de la deţinerea majordomului papei Benedict, în anul 2012.

Un expert PR de origine italiană și un reprezentant de seamă al clerului, asociat cu ordinul Opus Dei, au fost arestaţi în urma acuzaţiei că ar fi externalizat documente secrete, care ar putea prejudicia imaginea papei Francisc, informează Agerpres. Documentele care vizau eforturile papei de a reforma biserica catolică au fost declasificate de PR-ista Francesca Chaouqui și de monseniorul Lucio Angel Vallejo. Cei doi ar fi oferit documentele unor scriitori care urmează, în foarte scurt timp, să publice două volume cuprinzând aceste descoperiri.

Potrivit presei italiene, s-ar fi comis un furt de date din computerul controlorului general de finanţe al Vaticanului, italianul Libero Milone, al cărui birou se află nu departe de piaţa Sf. Petru. Expertul financiar numit de papă în iunie este însărcinat cu auditul tuturor administraţiilor micului stat talian.

Vaticanul a descris situaţia drept „o trădare gravă a încrederii cu care papa i-a investit” pe acei oameni. Reprezentanţii Vaticanului au declarat, într-un comunicat, că „publicaţiile de acest fel nu contribuie deloc la stabilirea adevărului, ci mai degrabă generează confuzie și interpretări parţiale și tendenţioase. Trebuie să se evite, în mod categoric, greșeala de a crede că aceasta reprezintă o modalitate de a susţine misiunea Papei”.

Chaouqui a fost eliberată luni, după ce a fost de acord să coopereze în cadrul unei anchete, anunţă Vaticanul. Vallejo rămâne în arest, dar și în istorie, drept cel mai sus-poziţionat prelat arestat vreodată la Vatican.

În urmă cu 3 ani, scandalul „Vatileaks” a scos la iveală documente confidenţiale ale papei Benedict al XVI-lea, care au fost publicat în presa italiană , ba chiar consemnate într-o carte a italianului Gianluigi Nuzzi. Nuzzi este, totodată, unul dintre autorii care semnează cele două volume „incendiare” aflate în curs de publicare.

Niciun articol afișat