Biserica și statul, un divorţ amânat în spaţiul ortodox

292

Cu ocazia unei reuniuni recente a reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană, a fost solicitată o implicare creștină mai consistentă în deciziile Uniunii Europene. În spatele măsurii poate fi ghicită o anumită înţelegere a raporturilor dintre religie și statul laic, care diferenţiază spaţiul ortodox de alte zone religioase.

Cu ocazia unei reuniuni recente a reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană, a fost solicitată o implicare creștină mai consistentă în deciziile Uniunii Europene. În spatele măsurii poate fi ghicită o anumită înţelegere a raporturilor dintre religie și statul laic, care diferenţiază spaţiul ortodox de alte zone religioase.

Membrii Comitetului Reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU) s-au întâlnit la Bruxelles şi au hotărât să publice un comunicat în vederea apropiatelor alegeri europarlamentare care vor avea loc în luna mai 2014.

Comitetul i-a încurajat pe creştini să ia parte în mod activ la alegerile europene, contribuind astfel la perfecţionarea proiectului european. „Participarea creştinilor la aceste alegeri stă la baza credinţei că este nevoie de încurajarea cât mai multor factori de a lucra împreună pentru o lume mai bună, în spirit de solidaritate. Uniţi, suntem mai puternici", spune comunicatul reuniunii.

Europarlamentari creștini, dar farisei

Pentru unii reuniunea a trecut neobservată. Au existat chiar voci care ar fi concluzionat că Biserica intră în politică. Nu acesta este însă aspectul real al dezbaterii. În spatele invitaţiei de implicare a creștinilor poate fi ghicită o afirmaţie nerostită în cadrul reuniunii: Europa laică nu constituie un deziderat, explică preotul Eugen Tănăsescu, blogger Adevărul. În opinia lui, laicitatea Europei este nu doar irealizabilă, ci și dăunătoare.

Tănăsescu invocă mai multe argumente. În primul rând, există un anumit context valorico-religios pe care statul laic adesea îl ignoră. De asemenea, laicitatea nu poate fi neutră, ea se manifestă ca un revers al teocraţiei. De aici și criza valorilor care a determinat o accentuare a euro-scepticismului, spune Tănăsescu.

Drept urmare, ar fi necesară o selecţie a candidaţilor pentru europarlamentare în funcţie de „conştiinţa creştină", subliniază preotul. Cu alte cuvinte, este nevoie de o infuzie de creștinism în forul legislativ. Greu de crezut că aceasta va fi și realizabil, consideră preotul, Tănăsescu, „ispita supremă a europarlamentarilor este fariseismul: să fii/să te declari creştin şi să decizi laic/ateu".

Variante de laicitate

Văzută din România, o asemenea abordare pare constructivă și, în plus, populară. Valoarea creștină a politicienilor ar constitui atuul principal pentru alegerea lor. Iar Biserica ar recomanda ca acesta să fie, probabil, principalul criteriu.

Din interiorul altor graniţe lucrurile nu se văd însă pozitiv. În special, în Franţa, ţara care a creat conceptul de laicitate. Iluminismul și Revoluţia din 1789 au modificat percepţia societăţii faţă de religie, modificând implicit locul şi influenţa ei în societate. Astfel, s-a conturat un divorţ între stat și biserică care azi a fost dus într-o forma extremă. Nici vălul islamic, nici kippa evreiascǎ şi nici crucea creştinǎ nu-şi au locul într-o școala franceză. Și niciun copil nu-şi poate justifica absenţele prin motive religioase, conform RFI. Practic, religia a fost exilată integral din spaţiul public. Argument suficient pentru cei care consideră că laicizarea distruge sentimentul religios și motiv ca România, de exemplu, să își dorească să rămână așa cum este.

Alte ţări au îmbrăcat alte forme de laicizare decât Franţa. De pildă, SUA. Teza separaţiei a fost adesea invocată în mediile religioase chiar înainte de „părinţii fondatori". De exemplu, Roger Williams, privit adesea drept un anarhist creștin, considera că vocaţia statului nu poate fi decât civilă. Asigurarea păcii și a bunăstării erau suficiente. Pretenţia teocratică a statului, fie ea și în maniera alianţei cu biserica, era considerată depășită. Constituţia americană susţine această perspectivă. Faptul că atât statul, cât și biserica ar funcţiona mai bine în condiţiile separării a devenit o emblemă a spiritului american. 

Dacă Franţa și SUA reprezintă situaţii speciale în ceea ce priveşte relaţia dintre stat şi cultele religioase, România are propriile particularităţi. Se pare că din spaţiul mioritic laicitatea nu poate fi văzută în mod favorabil. În primul rând, o dezbatere serioasă cu privire la caracterul statului român nu a avut loc. Poziţiile sunt antagonice. Dialogul se rezumă la comunicate de presă. Asociaţiile militante în favoarea secularizării statului român, gen ASUR, solicită ca bisericile din România să nu mai fie întreţinute din bugetul de stat. Pe de altă parte, biserica susţine caracterul său naţional, solicitând ca acest aspect să fie menţionat și în Constituţie.

O căsătorie cu profit de ambele părţi

În termeni declarativi, statul român se consideră a fi unul secular. Iar școala, laică. În realitate, formula adoptată în relaţia dintre Stat și Biserică este „dogma simfoniei" care se regăsește pretutindeni în spaţiul creștinismului răsăritean. De aici se alimentează acum și forţa Rusiei. Ecoul pe termen lung al acestei simfonii este că, alături de armată, statul a folosit ortodoxia ca un dispozitiv de guvernare şi ca un substitut de ideologie a consensului naţional. Iar biserica, la rândul ei, a știut să cocheteze cu orice formulă politică, indiferent cine era Cezarul. Chiar dacă pentru aceasta a învăţat să devină și agent electoral.

Rezultatul este că regimurile românești s-au complăcut în a se defini în raport cu religia majorităţii etnice, și nu cu laicitatea, a spus Cristian Preda, decan al Facultăţii de Știinţe Politice București, în Revista 22. În opinia sa, România ar trebui să se definească într-o formulă laică și să ceară inclusiv scoaterea religiei din școli. Și aceasta nu pentru o decreștinare a societăţii, ci pentru o normalizare a ei. Fiindcă „prezenţa religiei ca o disciplină obligatorie timp de 12 ani în școală este păguboasă și pentru Biserică și pentru școală". Concluzia fostului Consilier prezidenţial este că „mariajul este eșuat". Pusă în balanţă, laicizarea nu pare a fi cea mai bună variantă. România este mai religioasă decât statele laicizate. Dar oare ar putea să rămână așa și fără ajutorul statului?