Ce poţi face pentru o persoană care a pierdut pe cineva drag

2300

În faţa tragediei cu care se confruntă o persoană, ne dorim să îi alinăm, măcar pentru un timp, durerea pe care poate nici nu ne-o putem închipui. În astfel de momente delicate e dificil să ne găsim cuvintele sau acţiunile potrivite, de teamă să nu îl rănim pe celălalt mai mult. „Să nu faci nimic este cu siguranţă o opţiune, dar nu e adesea cea mai bună", scrie terapeuta Megan Devine, într-un articol pentru Huffington Post.

În astfel de momente suntem adesea tentaţi să încercăm să îi convingem pe ceilalţi că lucrurile se vor transforma în bine în viitor și le oferim sfaturi legate de felul în care pot trece peste tragedia din viaţa lor, ori replici clișeice precum „știu prin ce treci”. Însă „pierderea prietenului tău nu poate fi reparată sau rezolvată. Durerea în sine nu poate fi transformată în bine”, punctează Devine. În primul rând, pentru că fiecare dintre noi își trăiește drama în mod foarte personal. Apoi, nu avem nici un fel de control asupra felului în care se vor schimba lucrurile în viitor. „Dacă nu ţi se cere sfatul, nu te grăbi să-l oferi”, punctau specialiștii de la Harvard Medical School.

Empatia în această situaţie nu ar trebui să îţi lipsească. Ascultă-ţi prietenul aflat în suferinţă, chiar dacă ai mai auzit aceeași poveste. Însă nu îl forţa pe celălalt să se deschidă în faţa ta, dacă nu își dorește, sfătuia Russel Friedman, directorul executiv al Institutului pentru Recuperare din Durere, citat de Psychology Today. De asemenea, păstrează-ţi înţelegerea faţă de celălalt în momentele dificile când ar putea să își descarce neintenţionat durerea asupra ta, sugerează specialiștii de la Harvard.

Arată-ţi sprijinul sincer prin acţiuni care îi arată celuilalt grija pe care i-o porţi. Nu îi spune „sună-mă dacă ai nevoie de ceva”, ci planifică acţiuni concrete prin care să îl ajuţi, propune Devine.

Te poţi oferi să iei copiii de la școală sau să îi duci la joacă, ori să treci seara pentru a-l ajuta cu cumpărăturile. De asemenea, este important să fii extrem de atent la semnalele care pot sugera că tragedia l-a afectat atât de tare, încât este expus riscului de dezvoltare a diverselor tulburări, adaugă Friedman. De aceea, vizitele cât mai frecvente și discuţiile cu prietenul tău aflat în suferinţă nu sunt esenţiale doar pentru sănătatea lui psihică, dar și pentru cea fizică.

Nu în ultimul rând, arată-i toată dragostea ta celui care tocmai a pierdut pe cineva drag. „Fii prezent. Spune ceva. Fă ceva. Fii dispus să stai alături de gaura care s-a deschis în viaţa prietenului tău, fără a face drum întors. Fii dispus să nu ai răspunsuri. Ascultă”, scrie Devine.