BOR a fixat taxe pentru nunţi și botezuri

4463

Patriarhia Română a decis aplicarea unor taxe fixe pentru oficierea ceremoniilor religioase de cununie și botez. Sumele vor varia totuși în funcţie de veniturile bisericii, de zona în care este amplasată și de numărul de enoriași

Patriarhia Română a decis aplicarea unor taxe pentru oficierea ceremoniilor religioase de cununie și botez. Sumele vor varia în funcţie de veniturile bisericii, de zona în care este amplasată și de numărul de enoriași.Sumele maxime admise sunt de 1.000 de lei pentru o nuntă şi 500 de lei pentru botez și vor fi practicate de lăcașuri precum bisericile Sf. Elefterie, Sf. Spiridon, Sf. Mina sau Sf. Silvestru. Potrivit realitatea.net, înmormântările nu vor fi taxate, pentru că spun preoţii, familiile sunt îndurerate. Rămâne de văzut dacă decizia va schimba și practica, împământenită deja, de a plăti preotul care oficiază slujba de înmormântare.Un comunicat al Patriarhiei Române informează că „toate contribuţiile financiare benevole ale credincioșilor la unele servicii religioase (botezuri, cununii și înmormântări) se stabilesc de către Adunarea parohială a fiecărei parohii la propunerea Consiliului parohial, ţinând cont de mediul rural sau urban în care se află parohia şi de situaţia economică a credincioşilor (pensionari, şomeri, salariaţi sau oameni cu posibilităţi financiare mai mari)”. Comunicatul BOR subliniază în mod special că aceste contribuţii benevole sunt folosite „pentru completarea salariilor personalului deservent, întreţinerea lăcaşurilor de cult, plata utilităţilor şi nu sunt nicidecum considerate donaţii pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului.”