Cel mai mare laborator de cocaină din UE, în Spania

115

Poliţia spaniolă a anunţat marţi că a descoperit „cel mai sofisticat laborator de cocaină din Europa”, într-o operaţiune care s-a încheiat cu arestarea a 25 de persoane și confiscarea a 300kg de droguri.Poliţiștii spanioli au descoperit, în apropiere de Madrid, cel mai mare laborator european de cocaină, chiar înainte ca acesta să își înceapă activitatea, se arată într-un comunicat al Poliţiei, citat de AFP.Printre bunurile confiscate de autorităţi, în urma acestei operaţiuni, se numără 18 vehicule de lux, 470 de telefoane mobile, precum şi bunuri şi active financiare cu o valoare totală estimată la 50 de milioane de euro. La acestea se adaugă suma de două milioane de euro, precum și aproximativ 33 de tone de produse chimice folosite pentru producerea cocainei au fost de asemenea confiscate de poliţie. Potrivit Mediafax, Spania este principala poartă de intrare în Europa a cocainei produse în America de Sud.