Cultul sfinților

Pentru mulţimile adunate în jurul raclei cu osemintele Cuvioasei Paraschiva totul e doar vis şi credinţă. Uimitor de multă credinţă. Şi mai este ceva, mai este speranţa unei minuni, o minune care să vindece bolile, să acopere datoriile şi să fericească viaţa. Presa românească e destul de polarizată în privinţa fenomenului, astfel că unii numără...

Unii creștini îi acordă Fecioarei supra-venerare, înmulţindu-i atribuţiile și exagerându-i calităţile până la deificare. Alţi creștini ajung la extrema opusă și banalizează personalitatea și contribuţia Mariei, abia recunoscându-i calităţi elementare.

Cultul sfinţilor este o tradiţie foarte veche în creștinism. Numeroși creștini nu-și pot concepe religia fără apelul la sfinţi, cărora le cer povăţuire, ocrotire, vindecare și mijlocire.[1] Mai puţin preocupaţi de corectitudinea teologică, oamenii căută compania sfinţilor din pricina solitudinii, nevoilor, bolilor, temerilor, vinovăţiilor, dezamăgirilor.

Nu este nicio noutate că, la români, „credinţa este un hibrid de devoţiune și superstiţie”, după cum a scris Alina Kartman analizând un sondaj INSCOP din 2015 pe această temă. Însă un recent sondaj IRES aruncă în lumină în mod special veneraţia românilor pentru sfinţi.

În data de 13 noiembrie Biserica Ortodoxă îl serbează pe unul dintre cei mai cunoscuţi părinţi bisericești – Ioan Gură de Aur, sau Hrisostom, episcop de Constantinopol, cel de numele căruia se leagă cea mai veche și mai folosită liturghie a Bisericii din Răsărit.