Ortodoxia, în incompatibilitate cu „sectele”

2980

„Sectă.” Un cuvânt care generează teamă și suficiente speculaţii. Preocuparea Bisericilor tradiţionale pentru anihilarea sectelor este un fapt confirmat istoric. Un eveniment recent desfășurat în Rusia, cu participarea şi a unor reprezentanţi ai clerului ortodox român, demonstrează că teama de așa-zisele secte rămâne intactă. La fel rămâne și intenţia opririi lor.

Recent, s-a încheiat la Sankt Petersburg cea de-a 7-a Conferinţă Internaţională privind Studiul Religiei și al Cultelor Distructive, informează agenţia de știri Lăcașuri Ortodoxe. Tema pare provocatoare și generatoare de multe semne de întrebare cu privire la identificarea „cultelor distructive”.

Nu doar tema pare suficient de generoasă, ci și participarea. Au fost reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe din Rusia, Belarus, Ucraina, Georgia, Bulgaria, Cipru, Creta, Grecia, Polonia. Evident, nici România nu a lipsit de la întâlnirea marii familii ortodoxe.

La sesiunile conferinţei au fost discutate modalităţile de eliberare a celor care au căzut sub influenţa organizaţiilor totalitare. Cel mai probabil că această formulare face referire la secte.

Chiar dacă această etichetă nu apare menţionată în titlul dezbaterii, în luările de cuvânt termenul „sectă” a fost folosit fără menajamente. A făcut-o, de exemplu, Episcopul de Karpsia, din Biserica Ciprului, care a acuzat că „majoritatea sectelor se folosesc de pretexte”. Mai mult decât atât, în opinia lui, acestea au implicaţii negative, fiindcă „sunt îndreptate către distrugerea personalităţii umane”. Există, totuși, o soluţie salvatoare. Ea constă în insistenţa Bisericii, care, „cu dragoste și grijă, păstrează și apără demnitatea oamenilor și îi direcţionează către adevărata cale a speranţei și mântuirii”.

Abordări extreme

Președintele Centrului de Cercetări Religioase din Rusia, Alexander Dvorkin, a apreciat faptul că întâlnirea reflectă unitatea tuturor Bisericilor Ortodoxe pe acest subiect delicat. În viziunea sa, se impune nevoia unei lupte a Bisericii nu „împotriva membrilor cultelor, ci împotriva sectelor”. S-ar putea spune chiar că această luptă ar fi în avantajul celor învinși, fiindcă Dvorkin este mai mult decât convins că „se poate spune că luptăm pentru membrii cultelor”.

Nota de optimism pe care a promovat-o în discursul său militant a fost estompată de refuzul pe care Parlamentul l-ar fi exprimat faţă de participarea la acest eveniment. Una dintre sesiuni era programată să aibă loc în Parlamentul din Sankt Petersburg. Nu a mai fost posibil acest lucru, din cauza „telefoanelor, scrisorilor și ameninţărilor din partea membrilor unor secte”, susţine Dvorkin. În consecinţă, acesta sugerează că alţii ar fi chiar mai puternici în „mama Rusia” decât Biserica Ortodoxă. Pentru cercetătorul rus este clar ca lumina zilei că „cineva s-a speriat și a anulat întâlnirea”.

Cine este acest militant împotriva sectelor? Deși presa occidentală nu a relatat despre acest eveniment, ne putem imagina care au fost tendinţele conferinţei. Profilul lui Dvorkin facilitează conturarea unei concluzii. Un site precum Religious Freedom Watch îl consideră pe Alexander Dvorkin o adevărată sursă de intoleranţă în Rusia de azi. Este descris ca un american de origine rusă, un „plantator de ură” care s-a întors în Rusia în 1990, după 20 de ani petrecuţi în Statele Unite.

Iar Christian Telegraph nota în anul 2009 că acest absolvent de teologie rusă este cunoscut pentru actele de vandalism comise asupra unor clădiri cu scop religios. Iar acum a avut un rol determinant în configurarea unei conferinţe desfășurate într-o Rusie care a demonstrat multe în ultimul timp, mai puţin toleranţă.

Pălăria mare sub care sunt așezate sectele

Este oportună o asemenea conferinţă? Răspunsul ar putea fi afirmativ, dacă se ia în considerare multitudinea de grupări religioase cu caracter secret a căror acţiune nocivă nu a fost întotdeauna prevenită de către autorităţi. Întrebarea fundamentală este dacă abordarea participanţilor la conferinţă s-a limitat doar la aceste grupuri religioase cu tendinţe extremiste sau s-a extins asupra tuturor celor care nu aparţin de biserica–mamă.

În această privinţă, răspunsul nu este chiar dificil de găsit. Chiar dacă Biserica Ortodoxă nu a oferit prea multe detalii. Cele oferite de către Departamentul de Relaţii Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse sunt extrem de sumare. Totuși, analizând percepţia pe care o parte din ierarhia ortodoxă o are în general asupra minoritarilor neortodocși, concluzia se impune de la sine.

În categoria „secte” este inclus orice vine din afara spaţiului ortodox. Nu întotdeauna relaţiile cu noile culte apărute sunt construite pe bază de dialog. Mai degrabă este vorba despre o toleranţă formală în spatele căreia se construiesc ziduri, nu poduri.

Este suficientă parcurgerea unor site-uri de profil pentru a se constata genul de mesaje la adresa celor care „îndrăznesc” să fie altfel decât majoritatea. Chiar știrea din Lăcașuri Ortodoxe are un titlul ce nu necesită alte comentarii: „Sectele ameninţă și sperie Parlamentul”. Aproape că nici nu mai contează că titlul în sine nu respectă realitatea de la faţa locului, faptul că Parlamentul rus s-ar fi speriat de niște „secte”, într-o ţară eminamente ortodoxă, este o concluzie nu doar hazardată, ci „programată” să inducă o anumită percepţie despre influenţa pe care o au acestea.

Preoţi care „se joacă” cu armele?

Modul în care s-a construit în timp percepţia faţă de cultele neoprotestante, incluse și ele în categoria sectelor, este demonstrat de atitudinea pe care o au separatiștii ruși (ortodocși) din Ucraina.

Peter Dudnik este unul dintre pastorii celei mai mari biserici neoprotestante din Slaviansk, una dintre zonele controlate de rebeli. Într-un interviu acordat CBN News, Dudnik a afirmat că separatiștii aduc la adresa neoprotestanţilor acuzaţii de spionaj, considerând că toţi „creștinii protestanţi sunt spioni americani și, de vreme ce America este inamicul, creștinii evanghelici sunt, la rândul lor, inamici”.

Şi poate că acuzaţiile nici nu sunt atât de grave precum faptele. Conform relatării lui Dudnik, rebelii le-au interzis credincioșilor evanghelici accesul în biserică. Apoi, doi preoţi ortodocși, inclusiv unul înarmat cu un pistol, i-a informat că biserica le aparţine. Ulterior au început să desfășoare slujbe religioase în interiorul ei. Este și acesta unul dintre motivele pentru care creștinii neoprotestanţi consideră că în estul Ucrainei se derulează un „jihad ortodox”.

O investigaţie recentă New York Times aduce nenumărate dovezi cu privire la legăturile destul de strânse dintre Biserica Ortodoxă Rusă și rebelii proruși. Neoprotestanţii au fost printre cei mai vizaţi de implicarea ortodoxiei în conflict, ziarul american notând că ceea ce se întâmplă acum este rezultatul unei îndelungi campanii de portretizare a „ereticilor” ca „un fel de coloană a cincea” finanţată de către SUA. Cu alte cuvinte, asistăm la ceva mai mult decât la efectele unui conflict politic. Este evident rezultatul perpetuării unei anumite mentalităţi pe o perioadă de câteva secole.

La baza acesteia stau naţionalismul construit pe o platformă religioasă și teama de alteritate. Deși este explicabilă dorinţa fiecărui cult religios de apărare a identităţii proprii, inclusiv a enoriașilor aflaţi sub presiunea altor culte, maniera în care aceasta se manifestă ar trebui să se afle în perimetrul valorilor creștine. Altfel, vom continua să culegem fructe tot mai amare.