4 motive pentru care „divorţul” de Biserică ia amploare

146

În condiţiile secularizării insistente a societăţii, tot mai mulţi oameni nu mai doresc să frecventeze biserica. Aceasta se întâmplă inclusiv în SUA, considerată până nu demult ca fiind profund religioasă. Și în România fenomenul este vizibil, în condiţiile în care datele statistice indică o scădere a încrederii faţă de Biserică. Cercetătorii interesaţi de trend-ul descendent al creștinismului au identificat posibile cauze care generează fenomenul.

După ani de cercetare și nenumărate interviuri, Thom Schultz (scriitor, fondator al Group Publishing și creator al unui site care se doreşte a fi provocator pentru status-quo-ul bisericii) a sintetizat în cele din urmă rezultatele cercetării. Astfel, Schultz a ajuns la 4 motive pentru care tot mai mulţi creștini evită de a mai avea contact cu biserica.

1. „Mă simt judecat". Gabe Lyons și David Kinnaman confirmă în urma unei cercetări faptul că „oamenii bisericii au tendinţa de a judeca. Conform studiilor lor, 87% dintre americani îi percep pe creștini ca având înclinaţia de a emite judecăţi la adresa altora. Fie că este vorba de comportamentul enoriașilor, de aspectul exterior, hainele purtate, alegerea prietenilor sau stilul de viaţă, biserica și-a creat reputaţia negativă de a fi critică, dezaprobatoare, condamnând și acţionând în calitate de judecător al diferenţelor existente dintre indivizi.

2. „Nu vreau să particip la prelegeri ". Mai mult decât oricând, oamenii de astăzi doresc să participe la discuţii și nu la monologuri. De aceea ei resimt ca inconfortabilă ideea de a petrece un anumit timp într-o sală și de a asculta un predicator care monopolizează timpul. Astăzi oamenii doresc să pună întrebări, să dialogheze și să-și împărtășească gândurile.

3. „Oamenii bisericii sunt nişte ipocriţi". Aceasta nu este o remarcă ce aparţine unei minorităţi, spune Schultz. Un procent uriaș de 85% au făcut această afirmaţie. Această percepţie atât de negativă nu este determinată doar de comportamentul nepotrivit al celor care au un rol activ în viaţa bisericii. Ce deranjează cel mai mult este faptul că liderii bisericii acţionează ca și cum ar avea toate răspunsurile. Ideea biblică de „a învăţa pe alţii" creează impresia că liderul bisericii este interesat cu prioritate în a indica altora ce să facă.

4. „Dumnezeul bisericii este irelevant pentru viaţa mea. Dar aș vrea să știu că există un Dumnezeu și că Îi pasă de mine ." O cercetare Barna Group sugerează că 44% dintre oamenii care merg la biserică în fiecare săptămână pretind că au experimentat în mod regulat prezenţa lui Dumnezeu. Însă, ei nu insistă în identificarea unor elemente de teologie profundă, ci tânjesc după ceva mult mai simplu. Ei doresc să se asigure că Dumnezeu este real , că este mai mult decât o figură istorică și este activ în vieţile oamenilor din jurul lor.

Schultz este convins că aceste patru motive sunt, pe cât de incomode, pe atât de reale. El consideră că indiferent dacă ne place sau nu, aceasta este ceea ce majoritatea oamenilor crede despre biserica de astăzi. Tu ce crezi? Spune-ne părerea ta folosind opţiunea de comentarii.