Biserică americană dă în judecată Washingtonul

18

O biserică din zona Olympia (Washington) ar putea intenta proces statului, care a interzis lăcașului de cult să organizeze o ceremonie de botez într-un parc aflat în administrarea Capitoliului.

O biserică din zona Olympia (Washington) ar putea intenta proces statului, care a interzis lăcașului de cult să organizeze o ceremonie de botez într-un parc aflat în administrarea Capitoliului.

Reprezentanţii bisericii Reality au declarat pentru FoxNews că doreau să organizeze un grătar și un botez în parul Heritage, din apropierea Capitoliului Statelor Unite. Biserica ar fi transportat la faţa locului un baptisteriu portabil, oficialii menţionând că nu ar fi făcut botezul în lac.

„Le-am aprobat desfășurarea grătarului, însă constituţia noastră de stat nu permite alocarea de terenuri sau fonduri publice pentru utilizarea lor în cadrul unor ceremonii religioase, așa că, în urma consultării procurorului general am decis să refuzăm acordarea permisiunii pentru desfășurarea botezului," a declarat Steve Valandra, purtător de cuvânt guvernamental.

Centrul American pentru Lege și Justiţie (ACLJ) a făcut apel la instanţă împotriva statului, însă acest apel a fost respins. Avocatul din partea ACLJ, Jordan Sekulow a declarat că statul Washington tratează creștinii ca pe niște cetăţeni inferiori.

(Foto: foxnews.com)