Credincioși Amish arestaţi pentru triunghiuri reflectorizante

429

Un grup de bărbaţi, membri ai unei secte desprinse din comunitatea Amish, au fost arestaţi de Poliţia din Kentucky fiindcă au refuzat să atașeze pe copertinele căruţelor lor semnele reflectorizante pentru trafic. CNN relatează că, în timp ce bărbaţii spun că religia lor le interzice plasarea de astfel de semne, reprezentanţii Poliţiei spun că obligaţia primară a bărbaţilor este să respecte legea statului.

Triunghiurile reflectorizante sunt obligatorii pentru semnalizarea tuturor vehiculelor cu viteză redusă, după cum prevede legea statului Kentucky. Însă pentru bărbaţii care, potrivit documentelor judecătorești, sunt membri ai unei secte Amish care „reglementează totul, de la aranjarea părului la vestimentaţie, până la educaţie și transport", a folosi acele triunghiuri este păcat.

Membrii grupului Swartzentruber, o facţiune a comunităţii Amish, urmează un cod numit Ordnung, care prevede că toţi credincioșii trebuie să evite să afișeze culori „ţipătoare", și „simbolurile lumești" întrucât, spun ei, acestea indică o lipsă de încredere în Dumnezeu. Ei folosesc banda adezivă reflectorizantă, dar se opun categoric folosirii triunghiurilor portocalii.

Cei nouă bărbaţi arestaţi s-au purtat exemplar în închisoare, iar Poliţia le-a făcut concesia de a le permite să poarte uniforme bleumarin în locul celor portocalii utilizate în general în închisorile SUA. Unul dintre ei a reușit să părăsească închisoarea după ce un vecin i-a plătit cauţiunea, din milă. „Omul are un copil paralizat," și-a motivat gestul vecinul acestuia.

Pentru ceilalţi bărbaţi însă, a rămâne în închisoare este o modalitate de a lupta pentru libertatea religioasă. „Ei nu doresc să li se plătească amenda," a spus Via, adăugând că este posibil ca membrii sectei să ajungă cu procesul privind utilizarea triunghiurilor până la curtea federală.