Corrie ten Boom privea cum o cameră secretă era construită în peretele dormitorului ei, pe deplin conștientă de consecinţele pe care avea să le aibă planul ei de a ascunde evrei. Știa ce s-ar fi întâmplat dacă Gestapoul, poliţia secretă a regimului nazist, ar fi aflat de planurile ei. Dar nu s-a răzgândit, pentru că avea de gând să facă ceea ce era corect și ceea ce știa că așteaptă Dumnezeu de la ea.
Cornelia Arnnolda Johanna ten Boom, cunoscută și sub numele de Corrie, s-a născut în Haarlem, un orășel din Olanda, la 15 aprilie 1892. A fost cea mai mică dintre cei patru copii și a crescut într-o căsuţă în care abia aveau loc cu toţii (părinţii, fraţii și trei mătuși materne), deasupra magazinului de ceasuri al tatălui ei. Casper ten Boom, tatăl lui Corrie, era atât de absorbit de meseria lui de ceasornicar, încât uita uneori să le ceară bani clienţilor pentru munca sa.
Fiind cea mai mică dintre fraţi, Corrie a fost nevoită să ajute la treburile casnice de la o vârstă fragedă, în timp ce sora ei mai mare, Betsie, lucra cu tatăl lor în magazin. Totul s-a schimbat însă în ziua în care Betsie a răcit, iar Corrie a înlocuit-o la atelierul de reparaţii. A fost un succes de la bun început. Corrie s-a simţit în elementul ei în timp ce punea la punct un sistem de facturare și făcea ordine în registrele contabile, iar după ce Betsie și-a recăpătat sănătatea, ambele surori au fost de acord să-și păstreze noile roluri.
În 1922, la vârsta de 30 de ani, a devenit prima femeie din Olanda licenţiată în ceasornicărie.
Corrie a rămas în magazin, cu tatăl ei, iar Betsie s-a ocupat de treburile casei. Dedicată afacerii familiei, Corrie a urmat cursuri pentru a deveni ceasornicar. În 1922, la vârsta de 30 de ani, a devenit prima femeie din Olanda licenţiată în ceasornicărie. Dacă povestea ei s-ar fi încheiat aici, poate că ar fi rămas în istorie ca o femeie deschizătoare de drumuri, care a răzbit într-o meserie pe care o practicau exclusiv bărbaţii. Dar povestea lui Corrie nu se încheie aici. De fapt, abia începe.
Familia ten Boom frecventa Biserica Reformată Olandeză. Creștină devotată, Corrie a decis să înfiinţeze un club pentru adolescente, pentru a le învăţa tot felul de meșteșuguri. Membrii familiei și-au deschis casa pentru cei nevoiași, oferindu-le adăpost, mâncare și bani. Ei puneau în practică ceea ce predicau și nu făceau nicio discriminare între cei care aveau nevoie de ajutor.
În mai 1940, viaţa lui Corrie s-a schimbat pentru totdeauna, la fel ca viaţa compatrioţilor ei. Apărarea olandeză a fost înfrântă și, după patru zile de război, Olanda a fost ocupată de naziști. După invazia germanilor, activitatea clubului de tineret pe care Corrie îl condusese mai bine de un deceniu a încetat. Astfel de întâlniri erau acum interzise.
Au văzut cum casele vecinilor lor evrei au fost percheziţionate, iar locatarii lor nu au mai fost văzuţi niciodată.
Familia a continuat să ţină deschis magazinul de ceasuri, în timp ce lumea din jurul ei se schimba. Au observat cu toţii că unii dintre vechii lor clienţi nu au mai apărut la magazin. Au văzut cum casele vecinilor lor evrei au fost percheziţionate, iar locatarii lor nu au mai fost văzuţi niciodată.
După doi ani de ocupaţie germană, o evreică a sosit pe neașteptate la ușa familiei ten Boom, cu o valiză mică în care își împachetase câteva lucruri. Auzise că o altă evreică fusese ajutată, iar ea nu îndrăznea să se întoarcă acasă – soţul îi fusese arestat, iar fiul ei se ascundea. În acest stadiu al războiului, atitudinea naziștilor faţă de evrei și faţă de oricine îi ajuta era foarte clară. Cei zece membri ai familiei ten Boom erau conștienţi că orice ajutor pe care îl puteau oferi atrăgea un risc serios, dar ei nu au ezitat să își riște viaţa pentru străinii care le băteau la ușă. Erau creștini și credeau că toţi oamenii au fost creaţi egali și că sunt iubiţi de Dumnezeu. Așa că au continuat să își deschidă casa pentru oaspeţii vulnerabili, chiar dacă locuiau la o jumătate de stradă distanţă de sediul poliţiei locale, care era acum ocupat de soldaţi SS. În dorinţa de a ajuta cât mai mulţi oameni, familia s-a alăturat Rezistenţei olandeze.
În scurt timp, Corrie a început să distribuie cartele de alimente furate celor care aveau nevoie și a găzduit evrei în casa ei. O alarmă a fost instalată în locuinţă și, ori de câte ori se auzea soneria, oaspeţii se înghesuiau în ascunzătoarea din dormitorul lui Corrie. Au învăţat să îndepărteze toate semnele prezenţei lor în casă, precum vesela sau așternuturile suplimentare, în timp ce se strecurau în ascunzătoarea lor. Corrie a ajutat, de asemenea, evrei care fugeau de pe continent spre locuri mai sigure, în afara teritoriului german în continuă expansiune.
Până la finalul războiului, Corrie a contribuit la salvarea a aproximativ 800 de evrei. Fiind din ce în ce mai implicată în mișcarea clandestină, a atras atenţia autorităţilor. A fost arestată pe 28 februarie 1944 și trimisă în lagărul de concentrare Ravensbrück, împreună cu sora ei, Betsie. În ciuda circumstanţelor vitrege în care se aflau acum, Corrie și Betsie au continuat să-L slujească pe Dumnezeu, fără să știe dacă vor supravieţui lagărului.
Atunci când a ajuns la Ravensbrück, Corrie a văzut cu groază cum femeile erau forţate să renunţe la lucrurile lor, să se dezbrace și să treacă pe lângă o duzină de gardieni SS spre sala de dușuri. S-a rugat ca Dumnezeu să continue să protejeze Biblia ei micuţă, pe care gardienii nu o găsiseră până atunci. În baie, a observat o bancă veche de lemn și a ascuns în spatele ei Biblia, sticla de vitamine și puloverul – cele mai de preţ bunuri ale ei –, apoi s-a așezat la rând.
Chiar într-un lagăr de concentrare oribil și crud, așa cum era Ravensbrück, Corrie a crezut că Dumnezeu nu a abandonat-o.
După duș, Corrie și-a recuperat obiectele și le-a îndesat sub rochia subţire primită în lagăr, care abia ascundea umflătura proeminentă. Deși femeia din faţă a fost percheziţionată de trei ori, iar Betsie a fost și ea verificată, Corrie a trecut fără ca nicio mână să o atingă. Pachetul ei cu comori era în siguranţă. A continuat să își folosească Biblia pentru a împărtăși dragostea și speranţa în timpul slujbelor de închinare ţinute în secret în barăcile lor, seară de seară. Chiar într-un lagăr de concentrare oribil și crud, așa cum era Ravensbrück, Corrie a crezut că Dumnezeu nu a abandonat-o.
Din păcate, pe 16 decembrie 1944, Betsie, care era deja slăbită din cauza tratamentului din lagăr, a murit. Doar 12 zile mai târziu, după ce fusese închisă timp de 10 luni, Corrie a fost eliberată miraculos din lagăr. Mai târziu a aflat că eliberarea sa s-a datorat unei erori administrative. La doar o săptămână după eliberare, toate femeile de vârsta ei au fost trimise în camerele de gazare.
Corrie nu s-a născut eroină. A devenit una prin alegeri mici, făcute cu perseverenţă, născute din dorinţa de a-i iubi și de a-i sluji pe cei din jurul ei.
Credinţa în Dumnezeu a condus-o pe Corrie ten Boom spre o viaţă uimitoare de slujire, indiferent care au fost consecinţele. În timp ce lumea din jur se schimba și practicarea creștinismului autentic devenea tot mai primejdioasă, dragostea ei pentru Dumnezeu a rămas statornică, influenţându-i și pe ceilalţi. În fiecare zi – în cele în care s-a trezit în patul ei, dar și în cele în care a întâmpinat dimineaţa în vreun pat șubred și mizerabil din lagărul Ravensbrück – ea a ales să își trăiască credinţa. A fost consecventă în dragostea ei pentru fiecare persoană pe care a întâlnit-o și s-a întors în Germania, la doi ani după război. Acolo a întâlnit doi soldaţi germani din lagărul în care a fost deţinută și a avut puterea să îi ierte.
Corrie nu s-a născut eroină. A devenit astfel prin alegeri mici, dar perseverente, născute din dorinţa de a-i iubi și de a-i sluji pe cei din jurul ei, așa cum credea că a fost chemată de Dumnezeu să facă. Povestea ei ne amintește că și noi avem de făcut alegeri în fiecare zi. Putem alege să ne concentrăm doar asupra noastră sau putem alege să avem un impact pozitiv asupra vieţii semenilor noștri. Deși cele două nu se exclud întotdeauna, cu siguranţă vor exista momente când va fi mai ușor să ignorăm pe cineva care are nevoie de noi decât să ne oprim pentru a da o mână de ajutor.
De fiecare dată când ajungem în faţa acestei alegeri, să ne amintim de moștenirea lui Corrie ten Boom, construită în fiecare ocazie în care a ales să ajute pe cineva. Și noi putem lăsa în urmă o astfel de moștenire.
Brianna Watson este avocat specializat în dreptul familiei și trăiește în Adelaide, Australia de Sud. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.











