„De ce ești singură?” Chiar dacă am primit această întrebare de nenumărate ori, nu știu niciodată cum ar trebui să răspund.
Poate că ar trebui să folosesc o replică surprinzătoare, de genul: „L-am întrebat acest lucru pe Domnul chiar în această dimineaţă” sau „Stai, tu ai de gând să te desparţi de mine?” sau „Am fost singură. Până acum”. Indiferent de cât de inconfortabil mă face să mă simt o astfel de întrebare, recunosc că majoritatea oamenilor care întreabă au intenţii bune. Întrebarea lor izvorăște dintr-un amestec de grijă și de neînţelegere a ceea ce înseamnă să fii singur.
Din păcate, vorbim adesea despre singurătate ca despre o „afecţiune” care trebuie vindecată. Oamenii care spun: „Ești prea drăguţă pentru a fi singură” insinuează că doar persoanele pe care nu le place nimeni ar trebui să fie singure și că a fi căsătorit este întotdeauna mai bine decât a fi singur.
Așteptarea este privită ca un timp irosit, cum e acela în care studiezi vopseaua scorojită de pe pereţii cabinetului medical. Dar dacă există un alt mod de a privi lucrurile?
Autorul creștin Albert Hsu sugerează că adevărata provocare nu este găsirea unui soţ, ci „succesul vieţii de burlac dacă ești burlac și al vieţii de căsătorit dacă ești căsătorit”. În opinia sa, prioritatea finală este slujirea lui Dumnezeu. Așadar, dacă ne însușim viziunea lui despre viaţă – o călătorie în slujba lui Dumnezeu – cum ne va influenţa ea perspectiva asupra „așteptării”?
Frumoasa (ne)adormită
Odată, un prieten bine intenţionat m-a sfătuit să nu urmez studiile de masterat, pentru că acest lucru ar putea „descuraja bărbaţii să mă invite în oraș”. El aprecia că, fiind o femeie singură, nu ar trebui să fiu „prea ambiţioasă”. Această abordare de tip „Frumoasa din pădurea adormită” presupune că viaţa unei femei singure este destul de inutilă, așadar merita să o pui în așteptare până când apare Făt-Frumos.
Dar ideea că ar trebui să ne îngropăm darurile și să hibernăm mai degrabă decât să căutăm să promovăm cu pasiune Împărăţia lui Dumnezeu, indiferent dacă suntem singuri sau căsătoriţi, este absolut contrară învăţăturii biblice. Apostolul Pavel, el însuși un bărbat necăsătorit, a scris: „Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele” (Efeseni 5:15, 16).
Trebuie să profităm la maximum de fiecare ocazie! În cuvintele geniale ale muzicianului creștin John Fischer, „Dumnezeu m-a chemat să trăiesc acum. El vrea să îmi realizez întregul potenţial (…) chiar acum, să fiu recunoscător pentru locul în care mă aflu și să mă bucur din plin de El”. Nu există timp de pierdut; fiecare zi trebuie trăită.
Pe deplin în viaţă
Recent, a devenit destul de clar că un bărbat care îmi plăcea nu era interesat de mine. Aș minţi dacă aș spune că nu m-a durut să descopăr asta. Respingerea doare întotdeauna.
De aceea, cinismul poate fi o tentaţie. Ne ademenește cu promisiunea de a amorţi durerea. Dar vine cu un cost uriaș. Imaginaţi-vă că mergeţi la dentist pentru un tratament de canal. El vă injectează anestezic în gingii pentru a lucra la dinţii dumneavoastră. Dar, în curând, nu vă mai simţiţi limba, obrajii sau buzele. De fapt, va dura câteva ore până când vă veţi recupera orice senzaţie, inclusiv cea de durere.
Amorţirea emoţională funcţionează aproape la fel.
„Nu putem amorţi selectiv emoţiile”, explică cercetătoarea americană Brené Brown. „Atunci când amorţim emoţiile dureroase, anchilozăm și emoţiile pozitive”. Fără vulnerabilitate, nu putem dezvolta intimitatea. A iubi reprezintă un act de curaj. Dumnezeu ne provoacă să fim pe deplin vii, alegând riscul emoţional în locul letargiei emoţionale.
A iubi reprezintă un act de curaj.
Purtarea unei dorinţe nediluate, pe care o purtăm în noi, ne poate face să ne simţim ca și cum inima ar urma să explodeze. Singura modalitate sănătoasă de a naviga prin tensiunea dintre așteptări și realitate, fără a amorţi emoţional și fără a alege să satisfacem o nevoie legitimă într-un mod nelegitim, este renunţarea. Mi-aș dori să existe o cale mai ușoară, dar nu există scurtături către maturitatea emoţională.
După cum spune Hsu, „trebuie să recunoaștem faptul că mariajul poate să nu fie o posibilitate. Când ajung în acest punct, îmi predau complet viaţa lui Dumnezeu (…) și Îi spun că prioritatea absolută va fi să-mi găsesc identitatea în Hristos și numai în El”.
Din experienţa mea, predarea nu se întâmplă peste noapte și nici nu are loc o dată pentru totdeauna. Nici nu înseamnă că, pentru că ne predăm Lui, Dumnezeu va spune: „Aha! Asta așteptam. Acum, că ai făcut această rugăciune, nu te vei mai căsători niciodată!”
Dumnezeu nu este zgârcit sau rău. El vrea doar să ne elibereze de priorităţile noastre greșite. Astfel, indiferent ce ne aduce viitorul, identitatea noastră rămâne înrădăcinată în siguranţă în El.
Singurătatea și binecuvântata nesiguranţă
O bună prietenă mi-a spus odată că poate suporta ca Dumnezeu să-i spună că nu se va căsători niciodată. Ceea ce i se părea chinuitor era să nu știe dacă acest lucru se va întâmpla sau nu. Pot înţelege ce simte. Speranţa cere atâta vulnerabilitate! Suntem îngroziţi de ceea ce nu putem controla, de lucrurile pe care nu le știm. Cu toate acestea, unele dintre cele mai mari aventuri ale vieţii au loc doar atunci când, precum Avraam, pășim prin credinţă (Geneza 12:1).
Există o schimbare de paradigmă atunci când tratăm incertitudinea ca pe o oportunitate sau chiar ca pe o binecuvântare. Nu ne mai întrebăm la fiecare cinci minute: „Am ajuns deja acolo?”. În schimb, învăţăm să îmbrăţișăm călătoria. Viitorul devine un dar care trebuie deschis, mai degrabă decât un drum necunoscut de care trebuie să ne temem.
Unele dintre cele mai mari aventuri ale vieţii au loc doar atunci când, precum Avraam, pășim prin credinţă.
Sarah Young, autoarea cărţii Jesus Calling, povestește că Dumnezeu a sfătuit-o: „Ori de câte ori îţi faci griji pentru viitor, pocăiește-te și întoarce-te la Mine. Îţi voi arăta următorul pas. Și apoi pe următorul. Relaxează-te și bucură-te de călătoria cu mine, având încredere că îţi voi deschide calea pe măsură ce înaintezi.”
Noi, oamenii, am fost creaţi cu nevoia de intimitate și conexiune, cu dorinţa de a fi cu altcineva. Dar trăim într-o lume decăzută și ne simţim cu toţii singuri și neînţeleși în anumite momente. Acest lucru este normal. Ideea că leacul cel mai bun pentru singurătate este legarea unei relaţii romantice nu este adevărată. De fapt, este chiar primejdioasă, pentru că ne face să avem așteptări mari de la relaţiile romantice, devalorizând, în același timp, toate celelalte relaţii.
Romantismul are cu siguranţă locul său, dar, cu siguranţă, nu este un panaceu. Trebuie să rezistăm tentaţiei de a idolatriza relaţiile sexuale și căsătoria – și oamenii căsătoriţi se simt singuri. Nicio persoană nu ne poate satisface toate nevoile psihologice, emoţionale și sociale.
Prin urmare, să renunţăm la aceste așteptări nerealiste și să revendicăm rolul relaţiilor care nu sunt romantice, clădind atent aceste legături vitale. Bisericile noastre trebuie să fie locuri în care prietenia este încurajată, iar presiunea de a forma un cuplu este ţinută în frâu. Scopul nostru ar trebui să fie acela de a crea legături care pot alimenta creșterea emoţională și spirituală a fiecărui membru, indiferent dacă are sau nu o relaţie romantică.
Să ne bucurăm de călătorie
Pentru aceia dintre noi care doresc să se căsătorească într-un viitor nu prea îndepărtat, așteptarea poate fi o adevărată provocare. O luptă pentru a reduce la tăcere acea voce a impostorului care șoptește: „Trebuie să fie ceva în neregulă cu tine” sau „Nu ești îndeajuns de chipeș(ă)/inteligent(ă)/amuzant(ă)”.
În acele zile în care mă afund în îndoieli, lacrimi și ciocolata pentru situaţii de urgenţă, am nevoie să mi se spună că sunt iubită și că viaţa mea servește exact aceluiași scop pe care îl are și viaţa celor necăsătoriţii: aduce glorie lui Dumnezeu. Am nevoie ca prietenii mei și familia bisericii să îmi reamintească faptul că nu statutul relaţional reprezintă barometrul valorii mele, ci sângele lui Iisus Hristos.
Paradoxul este că libertatea se găsește în deplina dependenţă de Dumnezeu; în a fi mai puţin preocupat de detaliile viitorului (cum ar fi un soţ, doi-trei copii și un câine) și mai mult de călătoria cu El. Este o libertate care ne dă curajul de a trăi vieţi fericite acum și de a îmbrăţișa vulnerabilitatea speranţei.
Am nevoie să mi se reamintească faptul că nu statutul relaţional reprezintă barometrul valorii mele, ci sângele lui Iisus Hristos.
Deși este o libertate câștigată cu greu, printr-un război purtat cu inima și mintea, cu siguranţă merită să o obţinem. Cuvântul lui Dumnezeu ne oferă muniţia spirituală pentru a distruge fortăreţele concepţiilor greșite, paralizante. Credinţa în adevărul Lui cu privire la identitatea și misiunea noastră ne permite să profităm la maximum de călătorie, slujindu-L cu toată inima.
Biblia spune: „Toţi cei ce sunt ai Mei sunt ai Tăi și Tu mi i-ai dat, ca să-mi aducă slavă” (Ioan 17:10, New Living Translation). Singuri sau căsătoriţi, noi Îi aparţinem lui Iisus. Indiferent de statutul nostru, am fost salvaţi cu un preţ uriaș și suntem aici pentru a-L sluji pe Domnul nostru.
Vanessa Pizzuto este jurnalist și broadcaster și locuiește în Londra. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.
