Cum poate moralitatea umană să devină un obstacol pentru Dumnezeu

1611

„Nu am dat nimănui în cap!" De regulă, aceasta este afirmaţia pe care o folosesc oamenii secularizaţi, dar și cei religioși, atunci când vor să confirme că sunt OK din punct de vedere moral. Cu alte cuvinte, etica lor îi recomandă a fi buni creștini sau, cel puţin, persoane cu un comportament etic exemplar. În contrast cu această perspectivă tot mai răspândită, articolul unui teolog american insistă asupra faptului că pretinsa moralitate se opune de fapt Evangheliei lui Iisus Christos.

În săptămâna premergătoare Paștelui, mai mult ca oricând pe parcursul anului, creștinii se străduiesc să facă binele, mizând pe aspectul etic al religiei pe care o practică. „Sunt uimit că treceţi așa de repede la o altă Evanghelie!”, cu acest citat din apostolul Pavel a dorit teologul Al Mohler să evidenţieze lejeritatea cu care creștinii de astăzi (dar nu numai ei) au căzut în capcana unei alte Evanghelii pe care o consideră fascinantă. Prea mulţi „reduc Evanghelia la un mesaj de îmbunătăţire morală”, ceea ce are implicaţii subversive asupra spiritualităţii umane este concluzia teologului american, exprimată pe site-ul personal.

În opinia lui, tentaţia teologică a moralismului este una în faţa căreia multor creștini și biserici le este dificil să reziste. Aspectul nociv al acesteia este că biserica ajunge să comunice direct sau indirect că ceea ce așteaptă Dumnezeu de la o omenire degradată moral este îmbunătăţirea ei etică. În acest sens, Biserica subminează Evanghelia și comunică un mesaj fals pentru o lume care are nevoie de altceva.

Cât de profund este binele fără Dumnezeu?

Convingerea teologului american este că perspectiva moralistă întâlnită în biserici reduce Biblia la o listă de coduri de comportament, ceea ce constituie un surogat cu rolul de a înlocui Evanghelia lui Iisus Christos. În accepţiunea lui Mohler, Evanghelia se rezumă la mesajul salvării prin Iisus Christos ca urmare a acceptării prin credinţă a jertfei Sale mântuitoare.

Ar putea interpretarea lui Mohler să conducă la anarhism religios sau la un în care codul moral să nu mai conteze? Ar fi o întrebare firească în condiţiile în care am putea deduce că viaţa morală nu este necesară. În antinomianism fapt, ceea ce vrea să transmită acesta este că moralitatea poate conduce la impresia unei false convertiri. Și mai mult de atât, poate să îl elimine pe Dumnezeu din structura morală a fiinţei umane.

Un bun argument în susţinerea ipotezei lui Mohler este cel oferit de „Adunarea de Duminică” din Londra, care reprezintă o formă de comuniune în cadrul „bisericilor seculare”. Scopul întâlnirilor celor care se declară a fi atei este să devină cât mai morali. Această idee enunţată de adunările seculare „noi nu credem în Dumnezeu, dar credem în ideea de bine”, i se pare ciudată unui jurnalist de la Christian Today. În opinia sa, credinţa ateului în bunătate este nesigură, deoarece nu se confruntă cu problematica răului în același mod în care credinţa creștină definește relaţia dintre bine și rău.

De la moralitate la metanoia

Cel mai probabil, dezbaterea cu privire la aspectul etic al unei vieţi nearondate valorilor religioase va continua. Ceea ce putem observa în momentul de faţă este o accentuare a convingerii că omul poate avea o viaţă morală în lipsa unei prezenţe divine.

Dacă în perspectivă seculară, Dumnezeu poate fi exilat din viaţa umană, iar binele să rămână, în varianta biblică cele două sunt inseparabile. Termenul pe care îl folosește Scriptura pentru a evidenţia această nevoie de moralitate a fiinţei umane este cel de metanoia. Acest cuvânt de origine grecească nu presupune doar o schimbare de comportament. Deşi, mulţi reduc convertirea la acest aspect. În realitate, metanoia reprezintă o schimbare radicală a mentalităţii, a schemelor de gândire, a intenţiilor. Practic, omul convertit nu schimbă o religie cu alta și nici nu se mulţumește cu îmbunătăţirea unei vieţi trecute, ci are o altă percepţie asupra realităţilor lumii, își dezvoltă un alt orizont existenţial. Nu este vorba doar de o cosmetizare morală, ci de o altă viaţă.

În limba română, termenul a fost tradus cu cel de pocăinţă. În opinia Părintelui Galeriu, cuvântul este de origine slavă și pune accentul pe remușcare, pe regretul faptei săvârșite. În schimb, în limba latină, întâlnim termenul de penitenţă care accentuează cu preponderenţă aspectul juridic, implicând frica unei pedepse inevitabile. Problema este că metanoia nu implică doar regretul, și nici perspectiva unei pedepse inerente. Este vorba despre o conversie a minţii, de o nouă arhitectură mentală care să permită un nou orizont existenţial. O schimbare radicală a convingerilor care transcend spaţiul cotidian.

În acest context, moralitatea detașată de Evanghelie este un non-sens. Cea mai bună explicaţie în această privinţă o oferă însuși Iisus Christos. Într-un dialog nocturn celebru, Iisus îl confruntă pe renumitul rabin Nicodim cu un nou mod de a analiza raportul dintre moralitate și necesitatea ajutorului divin. Expunerea pe care o face Nicodim este fără cusur. Moralitatea sa este ireproșabilă. Și cu toate acestea, Iisus îi dărâmă fără menajamente toată construcţia sa teologică. Nașterea din nou pe care Iisus i-o solicită depășește cadrul simplu al moralităţii. Este mai mult de atât. Aici apare Evanghelia care demonstrează lipsa de semnificaţie a unei vieţi etice detașate de o metanoia autentică.

Filosoful Andrei Pleșu menţiona în cartea Minima Moralia că „nu poate intra în dezbatere etică decât fiul risipitor, al cărui chip e definitiv stigmatizat de pericolul rătăcirii”. Altfel spus, caracteristica moralităţii autentice se întemeiază pe o insuficienţă, pe o lipsă. Poate că nu întâmplător oamenii încearcă să bifeze plusuri. Evanghelia sesizează minusurile. Din acest contrast poate izvorî și iluzia unei vieţi morale din care Dumnezeu absentează.