Poveștile de viaţă și credinţă sunt mereu impresionante pentru că presupun gesturi uimitoare și transformări de care noi nu ne credem capabili. În mod sigur nici Albert Edward Horsley („Harry Orchard”) nu se credea capabil, când treaba lui era să asasineze oameni.

Avem impresia că pe lume există oameni răi și există oameni „RĂI”. Dacă ar fi așa, Harry Orchard ar face parte din ultima categorie, formată din oameni a căror răutate nu poate fi exprimată în cuvinte decât cu majuscule.

În 1888 pe Harry încă îl chema Albert și era căsătorit cu Florence Fraser. Împreună au început o afacere și au avut o fiică, Olive. Opt ani mai târziu, Albert se transformase în Harry Orchard, după ce îngropase afacerea în datorii și își părăsise familia pentru a fugi în lume cu o femeie căsătorită. Când aceasta s-a întors la soţul ei, Albert a început să călătorească dintr-un loc în altul, pe unde i se oferea de muncă, în diferite locuri din SUA. Într-un final, a ajuns să fie asasinul plătit al unui sindicat al minerilor.

De-a lungul următorilor ani, Orchard a orchestrat sau a participat la mai multe atentate cu bombă pentru distrugerea unor depouri feroviare. Numărul estimat al persoanelor care au murit în exploziile puse la cale de el se ridică până la 26.

De asemenea, a încercat să îl omoare pe guvernatorul din Colorado, pe doi judecători ai Curţii Supreme din Colorado și pe președintele unei companii miniere. În plus faţă de asta, Orchard a devenit bigam în 1903, când s-a recăsătorit, fără să fi divorţat de Florence.

Ultimul lui asasinat a avut loc în anul 1905. Ţinta era Frank Steunenberg, fost guvernator al statului Idaho. În timpul unei greve a minerilor din 1899, Steunenberg a trimis trupe federale pentru a restabili ordinea. Acesta urma să fie un asasinat din răzbunare. Pe 30 septembrie 1905, guvernatorul a murit după ce o bombă i-a explodat în faţă când a deschis poarta de la casă. Orchard a fost arestat două zile mai târziu.

Închisoarea a fost locul în care Orchard a început să pună la îndoială faptele sale și să se întrebe dacă Dumnezeu l-ar putea ierta vreodată. A hotărât că acest lucru nu se poate întâmpla dacă nu le mărturisește detectivilor totul, implicând sindicatul minerilor și salvând astfel vieţile altor persoane care trebuiau să fie asasinate în viitor. Orchard i-a scris și primei sale soţii pentru a-i cere iertare că a părăsit-o, iar ea l-a asigurat că totul este iertat.

După confesiune, pedeapsa lui a fost comutată de la pedeapsa capitală la închisoare pe viaţă. Orchard a primit și o Biblie, pe care a început să o studieze cu un coleg de celulă, împreună cu cartea „Calea către Christos” de Ellen G. White, pe care o primise chiar de la fiul guvernatorului Steunenberg.

Julian Steunenberg avea 21 de ani când l-a vizitat pe Orchard la închisoare. Mama sa îl rugase să-i spună ucigașului soţului ei că trebuie să citească și să decidă dacă își va preda viaţa lui Iisus. Ea și copiii ei erau adventiști de ziua a șaptea. În 1909, Orchard s-a botezat în penitenciar, iar în 1922 Belle Steunenberg și copiii eu i-au scris guvernatorului în funcţie pentru a-i cere să-l graţieze pe Orchard.

În momentul morţii sale, pe 13 aprilie 1954, Orchard era prizionerul cu cea mai lungă sentinţă din Penitenciarul de Stat din Idaho, și anume 46 de ani. Ultimii ani i-a petrecut în afara celulei, într-o baracă de lemn, unde îi era permis să facă mobilă, piepteni și pantofi și să îi vândă. În rest, studia Biblia și o împărtășea cu ceilalţi.

În final, ceea ce l-a salvat a fost un gest: „Atitudinea ei iertătoare faţă de mine m-a convins că trebuie să fie o creștină adevărată. Acesta a fost factorul suprem care m-a condus spre acceptarea deplină a lui Iisus și acceptarea credinţei adventiste”, scrie Adventist Review.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.