Jim Ayer a fost, mare parte a vieţii, sclav al propriilor visuri. Pescar de senzaţii tari și de adicţii, încă de mic și-a pus câte o ghiulea de fiecare gleznă, s-a închis în lumea sa și a aruncat cheia.

Unii își petrec viaţa într-un loc, făcând același lucru. Alţii trec printr-o transformare perpetuă, punându-se mereu în situaţii noi. Primii visează să fie în situaţia celor de pe urmă, iar cei de pe urmă, în situaţia celor dintâi. În final, viaţa este grea pentru toţi atunci când suntem sclavii propriilor visuri.

Fiul unor părinţi activi și muncitori și în același timp corecţi și iubitori, Jim Ayer a învăţat că, pentru orice își dorește, trebuie să muncească pe brânci. Așadar, încă din școala generală, umbla pe la vecini să tundă iarba, să adune lemne, să cureţe grădini, orice pentru un dolar în plus. Ceea ce nu ar fi fost neapărat rău, dacă nu ar fi fost convins că banii îi vor aduce fericirea. Așa s-a născut prima adicţie, cea de muncă, și a venit imediat și a doua, cea de bani.

La 11 ani, Jim muncea cu jumătate de normă la compania Pepsi-Cola, unde sorta cartoane, făcea curat – în general, orice i se cerea și mult peste. Pepsi îl plătea foarte bine și Jim putea să bea cât suc dorea. Așa s-a adăugat și a treia adicţie, cea de băutură. Dacă la început a fost vorba doar de sucuri, consumând și câte 12 sticle de Pepsi pe zi, când compania a început să lucreze cu un distribuitor de vin și de bere, adicţia s-a diversificat.

Pe la 15 ani, Jim era aproape un alcoolic care muncea cinci ore pe zi. Își menţinea obiceiul cu scuza că nu îi afecta comportamentul. Îi era foarte ușor să înveţe, ba chiar era printre elevii de onoare ai liceului său. Bea, dar era lucid și își făcea treaba. Și-o făcea bine și câștiga bine. „Banii erau dumnezeul meu”, spune Jim în cartea sa, Second Chance („A doua șansă”). În ciuda avertizărilor drăgăstoase ale părinţilor, lucrurile nu s-au oprit aici. Cu cât creștea, cu atât voia să testeze mai mult libertatea.

Adicţiile, surori de soartă

Comportamentul riscant crește într-un mod controlat, logic și previzibil. După afinitatea pentru băutură, următoarea limită de trecut a fost consumul de droguri. Ca orice tânăr încrezător în raţiunea și în capacitatea de a se controla, Jim a mers pe principiul „încearcă orice o dată”. Era deja în primul an de facultate, locuia cu părinţii – care au vrut să îl ţină „sub observaţie” –, dar avea un serviciu bun, bani, o prietenă și o mașină „cu mușchi”.

S-a gândit că lipsește ceva din viaţa lui și s-a hotărât să încerce marijuana. A fost destul de greu să găsească un dealer, dar e o regulă nescrisă că, atunci când vrei lucruri rele, nu trebuie să insiști mult și „universul” o să ţi le aducă. La fel ca în cazul băuturii, Jim părea foarte puţin afectat de drog. După ce trecea senzaţia că a atins „un nivel superior de gândire și existenţă”, după cum însuși descrie efectul primelor pufuri de iarbă, rămânea un muncitor dedicat, un student care a fost ales șef de an și lider de „sindicat”, călătorind în tot statul ca reprezentant al universităţii sale.

Pe cât de mult îi plăcea să vorbească în public, pe atât de frică îi era de scenă. Iar această frică nu putea fi stăpânită decât cu marijuana. În acest punct, Jim încetase să mai fie excepţia de la regulă, deși se considera în continuare stăpân pe drog.

În 1960, un bărbat pe nume Timothy Leary a călătorit în Mexic, unde a încercat niște ciuperci „magice”, care, după spusele sale, l-ar fi ajutat – în primele cinci ore de la ingerare – să acumuleze mai multe informaţii decât în 15 ani de cercetare a psihologiei umane. Leary avea să devină scriitor, psiholog, promotor și cercetător al drogului psihedelic.

Filosofia sa, cum că drogurile, în general, și LSD-ul, în special, sunt Calea de a ajunge la „un” Dumnezeu, l-a determinat pe Jim nu doar să încerce LSD-ul, ci să devină dealer de droguri. Nu o făcea pentru bani, ci încerca să-i convertească pe cât mai mulţi tineri, convins că le oferă o existenţă superioară. Fiind talentat la discursuri, rata sa de succes a fost mare. Viaţa însă i s-a degradat rapid.

Obișnuit cu senzaţii tari, își trăia viaţa pe o motocicletă, cu care se plimba din oraș în oraș, căutând joburile de jos, care să îl ţină de pe o zi pe alta, intrând în găști de dealeri sau de bikeri și încercând să fie „cel mai rău” dintre ei. Doar Dumnezeu l-a salvat miraculos din accidente în care ar fi murit nu doar el, ci și alţii. Jim nu simţea însă nicio vină, nu avea nicio remușcare. Își trăia viaţa la maximum. Într-o maximă inconștienţă. Asta, până într-o zi.

Droguri cu efecte „miraculoase”

Jim fugea de poliţie când, într-o zi, a dat peste niște „prieteni”, adică oameni care vindeau și ei droguri, și s-a adăpostit la ei, într-o cabană din munţi. În general, trăiau după ideea că „noi nu datorăm societăţii nimic, ea ne datorează nouă”, așa că orice aveau nevoie luau.

Când le era foame, vânau câte o căprioară, puneau carnea la uscat în cabană și o mâncau. Cam în această perioadă, efectele drogurilor au început să devină bizare. Tocmai când să se relaxeze după un joint, Jim a început să halucineze. În loc să fie în cabană, era într-o arenă de baschet, iar pe teren, la o masă, stăteau și discutau, faţă în faţă, Dumnezeu și Satana. Discuţia nu a fost clară pentru Jim, dar a înţeles că Satana negocia pentru sufletul lui. La sfârșit, a auzit o voce: „Jim. Ai puţin timp să te hotărăști.”

Când vocea a încetat, s-a risipit și efectul drogului. De fiecare dată când fuma, Jim auzea vocea și se pomenea treaz. Practic, drogurile nu mai aveau niciun efect și asta îl scotea din sărite. Rezultatul? „Am să renunţ la droguri și am să mă mut înapoi acasă.“

Zis și făcut. Să ne aducem aminte că vorbim despre o excepţie de la regulă, despre un personaj perfect raţional, capabil și stăpân pe el. Înapoi acasă, și-a întremat relaţia cu părinţii, care l-au ajutat să își deschidă un pet-shop, unde Jim lucra împreună cu mama lui. Lucrurile mergeau extrem de bine. Afacerea cu animale exotice era rară și vânzările, foarte mari. Incidentele amuzante cu diverse animale extrem de periculoase au legat familia. Jim avea și o prietenă, Janene, pe care părinţii lui o îndrăgeau.

Dar cum ar fi putut un om ca Jim să fie liniștit când totul mergea bine? Așa că Jim a început nu doar să fumeze iar marijuana, ci s-a apucat și de hipnotism. Cu capacităţile sale retorice uimitoare, Jim a convins-o pe Janene să îl lase să o hipnotizeze. Bineînţeles, scopurile erau amuzante, însă asta a cimentat în Janene o încredere foarte puternică în Jim. Așadar, atunci când a venit momentul să o convingă să fumeze marijuana împreună, nu a fost nevoie de foarte multă insistenţă.

Jim tocmai „convertise” la droguri nu doar o persoană pe care o iubea, ci o fată al cărui fost logodnic murise în ziua nunţii, după ce cu o seară înainte fusese cu prietenii într-un bar, se îmbătase, se luase la harţă cu o persoană care l-a trântit de ciment, lăsând-o pe Janene marcată pe viaţă. În ziua în care a cerut-o de nevastă, Jim i-a spus: „Vino să fumăm pentru ultima dată marijuana împreună, pentru că vreau să te întreb ceva și nu pot fără.“ Atât de liber și de stăpân pe el era.

Șanse noi

Curând, s-a născut Jason. Jim nu renunţase de tot la marijuana și, în consecinţă, nici Janene. Într-o zi, s-au dus în vizită la niște prieteni și Jim și-a petrecut toată ziua fumând cu ei. Când a ajuns acasă, s-a dus să-și mai aprindă un joint. Janene mai trăgea și ea din ţigară în timp ce schimba scutecele celui mic. Deodată, faţa lui Jim a încremenit. A luat punga cu iarbă, a aruncat-o în WC și a tras apa. Stând deasupra WC-ului, a început să plângă ca un copil. De mult nu se mai simţise atât de liber.

Janene, care îl urmărise, plângea și ea în pragul ușii de la baie. De mult aștepta ca acest stil de viaţă să se termine. Nimic din viaţa lor nu era cum trebuie, până și pătuţul lui Jason, pe care Jim îl asamblase sub influenţa drogurilor, abia stătea laolaltă. Revenise vocea: „Jim, asta este ultima seară pe care o mai ai la dispoziţie ca să te decizi.” Deși nu avusese foarte multe contacte cu biserica, Jim știa cui îi aparţine vocea și a rugat-o pe Janene să se roage împreună. Nu a spus decât o propoziţie: „Doamne, îmi pare rău că a durat atât.”

„Iată ce mai gândesc în inima mea și iată ce mă face să mai trag nădejde: Bunătăţile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă.“ (Plângerile lui Ieremia 3:21-23)

Aici s-a terminat povestea legată de droguri și a început povestea legată de Dumnezeu, pe care cei doi L-au descoperit citind Biblia. Au căutat o biserică în care să se respecte Biblia, apoi au căutat prieteni care să facă același lucru și, în general, I s-au dedicat lui Dumnezeu cu totul, încercând chiar să lase totul și să studieze teologia. Dar asta nu înseamnă happy-end. Nu înseamnă că problemele s-au terminat sau că au rămas aproape de Dumnezeu. Deși drogurile nu au mai revenit în peisaj, alte adicţii și dumnezei au revenit, și nu oricând, ci în momentul de dedicare totală.

Căderi din glorie și planuri de rezervă

Când Jim s-a apucat de teologie, studiul i-a acaparat complet comunicarea cu Dumnezeu. Jim studia despre Dumnezeu, dar nu mai vorbea deloc cu El. Pur și simplu, a încetat să se mai roage. La scurt timp, a renunţat și la studii și s-a reîntors la afacerea sa. De fapt, la afacerile sale, căci, împreună cu Janene și cu alţi prieteni, avea afaceri de mare succes.

Printre altele, Jim s-a apucat de imobiliare, ajungând chiar între primii brokeri de imobiliare din America de Nord, și de tranzacţii la bursă. În cartea sa, Jim spune că „banii nu mai erau o problemă”, însă în realitate erau una foarte mare. Jim mergea regulat la biserică și mai și predica din când în când, dar predicile sale deveniseră discursuri motivaţionale, despre cum să gândești pozitiv sau cum să fii un om mai bun.

Predicile și viaţa sa fuseseră golite de Duhul Sfânt. Pentru Jim și Janene, totul se rezuma la bani și la distracţie – sporturi extreme, arte marţiale, motociclism etc. Unde să mai aibă loc Dumnezeu într-o asemenea minte și viaţă ocupată?

„Jim! Jim, Duhul Sfânt este peste tot în jurul tău, dar tu nu Îl vei recunoaște și nu Îl vei primi.” Vocea a revenit într-o dimineaţă de sâmbătă, când Jim era la biserică. Vocea l-a făcut să se cutremure și să-și aducă aminte de un verset: „Pentru că zici: «Sunt bogat, m-am îmbogăţit și nu duc lipsă de nimic», și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol“ (Apocalipsa 3:17).

De data aceasta, nu a mai fost nevoie de o transformare drastică precum prima. Soţii Ayer și-au luat angajamentul ca următorul an să I-l dedice lui Dumnezeu și s-au implicat în acţiuni umanitare care i-au purtat în toată lumea. O acţiune după alta, Jim a început să predice pe unde mergeau și a devenit evanghelist – ceea ce probabil ar fi ajuns să facă dacă nu ar fi renunţat la teologie. De la pescar de adicţii, Jim a devenit pescar de oameni.

Ce ocol mare a trebuit să facă pentru a se întoarce la planul A al lui Dumnezeu, care este cu adevărat un Dumnezeu care acordă șanse multiple și care are multiple planuri de rezervă!

A fost odată o sămânţă. Semănătorul a aruncat- o și ea a căzut între spini. Spinii au crescut și au sufocat-o. „Sămânţa care a fost semănată între spini este cel care aude Cuvântul, dar îngrijorările vieţii și înșelăciunea bogăţiei sufocă Cuvântul și acesta devine neroditor“, a explicat Iisus Christos. Această sămânţă a fost Jim Ayer.

A fost când era mic, când mergea la biserică, dar îl interesau banii și băuturile. A fost când era mare, când mergea la biserică, dar îl interesau banii și aventura. Această sămânţă suntem, negreșit, fiecare dintre noi la un moment dat în viaţă, cel puţin. Spinii s-ar putea să se mai înalţe o dată în jurul lui Jim și în jurul nostru.

Chiar în acest moment, s-ar putea să nu mai vedem soarele de ei. S-ar putea să ne înţepe în inimă lucruri care nu ne dau libertatea de a ne schimba viaţa. Unii s-ar putea să aibă nevoie de schimbări mai mici care li se par mari, și alţii – de schimbări mari pe care să le facă cu ușurinţă. Frică ne este tuturor. Însă dacă nu vom avea curajul să schimbăm ceva, nu rămânem decât cu varianta de a ne sufoca în întuneric.

Te-ar putea interesa și: Prietenul Prietenului meu | prietenia și Dumnezeu

jim Ayer Prietenul Prietenului meu | prietenia și Dumnezeu